LIGA 1   •   

FCM TÎRGU MUREŞ - FC BRAŞOV 0-1

Vali Badea a stricat sărbătoarea mureşenilor la revenirea în Liga I » Start strîmb

 
de Marius Tuhuţ   •   27 Iulie 2010
 

La Tg. Mureş se respiră fotbal. Primul meci în elită după 18 ani de mediocritate în ligile inferioare a paralizat ieri "Oraşul Florilor".


Tracul şi-a spus din plin cuvîntul în jocul gazdelor în debutul partidei, iar Vancea (17), scăpat din marcajul lui Majernik, s-a pierdut cu firea şi a tras alături, singur cu Mincă. Braşovenii au preferat contraatacurile. Dănălache a fost solicitat prima dată la capul lui Cristescu (24) din 10 metri. Portarul mureşenilor s-a evidenţiat apoi la torpila lui Ionescu (35) de la 35 de metri şi la imprudenţa lui Bălău (36), aproape de autogol la o pasă înapoi. Finalul reprizei le-a aparţinut elevilor lui Falub, dar Mincă a făcut minuni. S-a întins providenţial la voleul lui Onicaş (40) şi a parat, în extremis, lovitura de cap a lui Roman (41).

Oaspeţii au forţat în startul reprizei secunde. Şutul lui Cristescu (49), puţin pe lîngă bară, a electrocutat tribunele. Ilyes (61) a ratat şi el ţinta, însă nu şi Vali Badea. Atacantul Braşovului a marcat la prima atingere de balon, "cap" din 9 metri (68), deviat uşor de mîna lui Moldovan. Rămaşi în 10 după eliminarea lui Majernik, braşovenii au tremurat la mingea ricoşată din genunchiul lui Bălău (80) în bară şi la reluarea aceluiaşi Bălău, milimetric pe lîngă poartă, dar au terminat victorioşi. Mureşenii au ratat startul la revenirea în prima ligă şi par a avea viaţă grea în lupta pentru supravieţuire. 

"Vali Badea avea nevoie de această reuşită. A trecut printr-o perioadă mai grea. Sper să continue să marcheze"
Daniel Isăilă, antrenor FC Braşov

"Îmi aduc aminte că tot aici, la Tîrgu-Mureş, am debutat cu gol în liga secundă. Jucam la Jiul. Atunci a fost 1-1. Sînt fericit că am revenit cu gol, după o perioadă în care am fost măcinat de probleme personale"
Vali Badea, atacant FC Braşov

"În ciuda înfrîngerii, cred că am făcut un joc bun. Am luat însă un gol nepermis pentru acest nivel. Mergem mai departe, campionatul nu s-a terminat aici"
Adrian Falub, antrenor FCM Tg. Mureş


- Numărul mare de spectatori prezenţi la meciul de ieri i-a determinat pe organizatori să renunţe la sistemul de intrare prin turnicheţi cu o jumătate de oră înainte de startul jocului.
- Oficialii mureşeni au reuşit să modernizeze arena Trans Sil pe ultima sută de metri pentru a putea găzdui meciuri de Liga 1. Ieri, muncitorii încă lucrau la nivelarea locurilor de parcare.

 
Comentarii (7)
claudiano  (439 comentarii)
bravo baieti tot asa se poate mult mai bn...u cluj,steaua va veni si ziua voastra :)) forzza steagu !!!!
27 Iulie 2010, 16:01   •   Comenteaza
sbon  (222 comentarii)
mai cfr-istule vezi-ti tu de aranjamentele vostre cu arbitrii, poate ai uitat ca ati trebuit sa faceti blat campionatu trecut ultimele etape cu echipe la retrogradare. Tot ati furat, asa ca faceti pasi ca mi-e sila
27 Iulie 2010, 11:20   •   Comenteaza
lazarmc  (32 comentarii)
Mai fratilor mureseni !!!
Daca nu poti bate o echipa fantoma( a Brasovului ) din care a plecat in vara jumatate din lot,si care in ultimul sfert de ora a jucat in inferioritate numerica,atunci ...........te lasi de football.
Mi-a placut imaginea transmisa la TV in care a aparut primarul Florea ranjind alaturi de Neculaie zis " piratul " in faliment.
A fost o imagine sugestiva.
Concluzie : mureseni au jucat in carje ,iar brasovenii cu o echipa carpita au jucat la ciupit.Scor : 0-1.
27 Iulie 2010, 09:44   •   Comenteaza
ros_albastru  (87 comentarii)
turnichetii au functionat domnilor reporteri...problema a fost gasirea unui bilet cu o jumate de ora inainte de meci
Respect pentru brasov dar nu ati meritat 3 puncte...a-ti avut 3 ocazii si atat.Muresul luati tata un atacant ca Vancea e lesinat de foame dupa 20 de min ca sa putem spea ca supravietuim un an si noi pe aici
27 Iulie 2010, 09:42   •   Comenteaza
vlad_stegar  (121 comentarii)
La ce sa te astepti de la un fan rapidist ? Se mai si mira ca toata lumea ii face minoritari. Nu culoarea pielii prietene ciupi, ci comportamentul !
27 Iulie 2010, 08:13   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
echipamente ptr. centrale termice
Vand UPS ptr. centrale termice de 600VA/420W tip Cyber Power CPS600E nou si nefolosit (in cutie). E in garantie inca 11 luni.
Bucuresti/Bucuresti - pret 500,00 RON
MODELE VIDEOCHAT
Studio profesional de videochat, cu activitate legala in Romania angajeaza tinere modele cu aspect fizic placut pentru angajare cu carte de munca in activitatea de videochat, oferindu-se conditii ...
Constanta/Constanta - pret 2.000,00 RON
vand dj kit pioneer cdj1000 mk3, djm 700.
scule dj profesionale, 2 pioneer cdj 1000 mk3 +djm 700 profesional + casti technics + flight case + keyboard stand + 2 boxe active av 40., sunt ca si noi folosite doar pt hobby acasa.
Brasov/Brasov - pret 2.400,00 EUR
TRANSPORT MARFA, MOBILA CAMIOANE 7, 5T CU LIFT HIDRAULIC SI TRANS
Transport marfa inter si international, camioane Avia 7, 5to 3, 5to s. u., 6, 2mp, 36mc, oblon hidraulic ( lift hidraulic )+transpaleta, transport ADR, servici mutari, manipulare, depozitare, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 EUR
www.gsmactiv.ro
cele mai mici preturi la telefoane si accesorii gsm
Constanta/Constanta - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, la o emisiune în care o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V