FOTBAL  »  Superliga  »  CHIAJNA - RAPID 1-0

VIDEO Adrian Popa descrie golul de generic prin care a îngenunchiat Rapidul: ”Mă gîndeam doar cum să nu pierd mingea!”

Adrian Popa a reuşit golul etapei şi, foarte posibil, chiar şi pe cel al sezonului.
Adrian Popa a reuşit golul etapei şi, foarte posibil, chiar şi pe cel al sezonului.

Articol de , - Publicat duminica, 18 martie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 18 martie 2012 00:13

Mijlocaşul Concordiei spune că are o contractură de la lovitura pe care i-a aplicat-o Deac atunci cînd a încercat să-l oprească prin fault din cursa spre poarta lui Coman.

- Adrian, o capodoperă de gol contra Rapidului, comparabilă cu celebrele reuşite similare ale lui Maradona şi Messi. Cum a fost posibil?
- Ee, e prea mult să vorbim de Maradona şi de Messi! Cînd a intrat mingea în plasă, nici n-am realizat pe moment că am avut o cursă de aproape 70 de metri. Doar m-am bucurat pentru gol, pentru victoria adusă echipei mele, colegilor, antrenorilor. Şi o senzaţie extraordinară, fiindcă e prima mea reuşită în Liga întîi! De acum o să caut să fac şi eu rost de DVD-ul cu această partidă, să-l păstrez peste ani!

464237-gol-popa.jpg

- Îmi închipui că n-ai plecat în cursa aceea hotărît să înscrii!
- Mă gîndeam doar cum să nu pierd mingea şi să fructific un contraatac, bazîndu-mă pe calităţile mele, viteza şi rezistenţa. Mi-a ieşit pînă la urmă, iar golul e rodul a săptămîni întregi de antrenamente şi de muncă intensă sub conducerea domnului Reghecampf. Nimic nu e întîmplător şi sper să reuşim să evităm şi retrogradarea.

"Mă felicit că nu m-am aruncat în careu"

- Te-a lovit Deac atunci cînd a încercat să-ţi pună piedică la marginea careului?
- M-a atins destul de rău, am şi o contractură de la acel contact. Nu ştiu ce a fost în capul lui! A contat probabil şi faptul că eu eram mai proaspăt, intrasem de 20 de minute, el era pe teren de la începutul jocului, probabil mai obosit. Mă felicit însă că am rezistat atacului şi m-am dus la gol, nu am căzut în careu. În acele fracţiuni de secundă n-ai timp să te gîndeşti dacă e bine sau nu să pici, pur şi simplu te concentrezi numai pe minge şi pe şansa de a continua acţiunea.

Vezi mai jos VIDEO cu reuşita lui Popa!

- În tur, la meciul cu Steaua, i-ai întins bine pe cei din Ghencea şi s-a vorbit imediat că s-ar pune problema transferului tău la roş-albaştri.
- Numai discuţii de presă! Cu mine n-a vorbit absolut nimeni. Poate au fost numai tratative între cluburi, habar n-am! Oricum, eu mai am contract un an şi jumătate cu Concordia şi nu mi-e capul la altceva decît la echipa mea şi la lupta pentru salvarea de la retrogradare.

10,9 secunde pe suta de metri e cel mai bun timp pe care Adrian Popa l-a scos la testele de viteză, cu start lansat

29 meciuri a strîns Ad. Popa în L1, la Gloria Buzău şi la Chiajna: a mai trecut în carieră pe la Buftea, Poli Timişoara şi "U" Cluj

150 de mii de euro a plătit "U" Cluj către Poli Timişoara pentru a-l lua pe Ad. Popa în 2009: cota lui e acum de 400.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de

"Adrian începuse pregătirea cu zece kilograme în plus, dar a înţeles că fără o muncă asiduă şi cu o viaţă extrasportivă fără greşeli nu poţi reuşi. L-am felicitat nu atît pentru gol, foarte frumos, cît pentru abnegaţia pe care o dovedeşte în lupta pentru titularizare" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Concordia)

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
kakaoka1907
kakaoka1907  •  18 Martie 2012, 14:59
Postat de re.mus pe 18 Martie 2012, 13:39

De ce nu a luat Deac cartonaș (galben, roșu?) ca ultim apărător dacă faultul a fost dur asupra lui Popa??!!

dute in cocina, nu comenta de alte echipe. pune cd-ul in combina si fa karaoke.

darfcar
darfcar  •  18 Martie 2012, 14:50

Comisiile sa-si faca treaba.Sa analizeze inregistrarea video unde se vede clar intentia lui Deac de a-l secera pe Adi deci automat punerea in pericol intentionat a integritatii fizice si automat suspendarea acestuia cu minim 5 etape.Se pedepsesti atat fapta cat si intentia.Sa vedem daca comisiile sant impartiale...sau nu.

re.mus
re.mus  •  18 Martie 2012, 13:39

De ce nu a luat Deac cartonaș (galben, roșu?) ca ultim apărător dacă faultul a fost dur asupra lui Popa??!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează