FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - U CLUJ 3-0

VIDEO Sîmbăta renegaţilor » Dinamo a cîştigat fără emoţii cu U Cluj şi urcă pe locul 4 Kamil Bilinski şi Vali Lazăr au decis meciul

Lazăr are 3 goluri pentru Dinamo în acest sezon din Liga 1
Lazăr are 3 goluri pentru Dinamo în acest sezon din Liga 1

Articol de GSP - Publicat duminica, 01 martie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 28 februarie 2015 23:23

Dinamo nu joacă fantastic, dar profită de problemele lui U Cluj, bifează a doua victorie din două meciuri jucate în 2015 în campionat şi e pe locul 4.

George Ogăraru s-a şcolit ca antrenor în Olanda şi a adus la Cluj jucători din Ţara lalelelor. Doar că fostul fundaş dreapta de la Steaua schimbă principiile stilului clasic olandez. Din fotbalul total inventat de Ajax şi propagat de Milanul lui Sacchi din finalul anilor '80, George creează o tendinţă nouă: fotbalul inexistent.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Cu toate achiziţiile pe care le face, U Cluj arată din ce în ce mai rău. Fostul ei antrenor, Mihai Teja, izbuteşte să asambleze mai rapid la Dinamo fotbalişti luaţi "en gros" în iarna aceasta.

Salvează Naumovski!
"Cîinii" nu arată nici ei aşa cum ar fi sperat suporterii după o campanie de transferuri dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani. Dar nivelul tot mai slab al campionatului şi valoarea unora dintre jucători ascund defectele din jocul roş-albilor. Dinamo a fost aproape să pornească dezastruos primul joc pe teren propriu în 2015. Castillion, unul dintre stranierii "made in Holland" pe care a mizat Ogăraru, a ratat incredibil, singur cu Naumovski.

Goalkeeperul macedonean a întins o mînă şi a salvat cu un gest de portar din handbal, însă "meritul" fazei îl are Castillion, vîrful pe care clujenii l-au prezentat drept noul Kluivert. O comparaţie ca o blasfemie, cu fostul atacant de la Milan şi de la Barcelona.

Scor de show
Era minutul 4 şi trupa lui Ogăraru îşi epuizase deja potenţialul creator o dată cu ratarea lui Castillion. E drept că şi atunci creaţia i-a aparţinut mai ales stoperului Nedelcearu, care a gafat şi i-a lăsat mingea adversarului.

Nedelcearu pare să aibă o singură calitate, tinereţea, şi dacă el chiar a atras atenţia şi interesul Sampdoriei asta ar fi o dovadă că Dinamo şi fotbalul românesc, în general, încă au o imagine decentă şi capacitatea să vîndă bine.

U n-a mai ajuns în situaţii bune, Dinamo a profitat de fiecare greşeală. Bambara a pierdut mingea în careu, Elhamed a întors la Bilinski şi polonezul a tras tare pe "scurt": 1-0. Echipa lui Teja a continuat să arate un pic speriată, ca şi la 1-0 la Galaţi în etapa trecută. Doar că U e atît de slabă încît i-a încurajat singură pe adversari să insiste.

Lazăr a urcat pe dreapta şi a marcat un gol mai olandez decît toată echipa lui Ogăraru, şut în vinclul opus! Bilinski a recidivat în prelungiri, cu un gol asemănător primului, o finalizare în forţă din apropierea porţii. Gol de vîrf şi scor mai spectaculos decît a fost meciul de fapt. Dinamo e pe 4 şi progresează. Insolvenţa rămîne boala evidentă.

"Sînt fericit pentru victorie şi pentru cele două goluri. Sper să devin golgeterul campionatului, recunosc că şi acesta e un obiectiv" (Kamil Bilinski, atacant Dinamo)

"Mihai Teja mi-a zis înaintea meciului de la Galaţi că vrea să am altă atitudine. Cam atît. Nu mi-a convenit, normal, nici un jucător nu e mulţumit cînd simte că are valoare să joace, dar nu e oprit în lot" (Valentin Lazăr, mijlocaş Dinamo, la DigiSport)

"Noi, la Astra, am arătat dorinţă, am jucat şi la 0-1, şi la 1-2 şi am luat un punct. U Cluj n-a părut că a venit pentru puncte. Nici nu e elocvent pentru mine acest meci" (Marius Şumudică, la DolceSport)

"Nu comentez zvonurile despre demiterea mea. Se pare că unii jucători nu s-au ridicat la nivelul meciului şi au înclinat balanţa în favoarea lui Dinamo. Cred că pot îndeplini obiectivele, nu asta e faţa echipei!" (George Ogăraru, antrenor U Cluj)

653566-dinamo-u-cluj-3-0.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Amintirea lui Nunweiller
Startul meciului a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Ion Nunweiller. Fostul jucător şi antrenor al lui Dinamo a decedat pe 3 februarie, la vîrsta de 79 de ani. Renumele "cîinii roşii" provine de la Ion şi de la fratele său, Lică. "În suflete vei fi păstrat prin numele ce ni l-ai dat" a fost un mesaj afişat de ultraşii roş-albi. Nunweiller a fost campion al României cu Dinamo de cinci ori şi o dată a cîştigat titlul în Turcia, cu Fenerbahce.

Transferul iernii e rezervă!
Dinamo a negociat toată iarna pentru Gicu Grozav, a obţinut pînă la urmă împrumutul de la Terek Groznîi, dar atacantul a pierdut locul de titular după doar două prezenţe în alb-roşu. Grozav a jucat slab şi cu Pandurii (1-2), şi cu Oţelul (1-0), şi a fost trecut pe margine. În locul lui a intrat de la început Vali Lazăr. Grozav, 24 de ani, are o clauză de transfer definitiv de un milion de euro, suma pe care Dinamo ar trebui să le-o plătească ruşilor pentru a păstra jucătorul şi de la vară. Rezervă a fost şi Marius Alexe, aflat într-un continuu regres în ultimii doi ani.

Nici penalty, nici "roşu"
Arbitrul Bîrsan nu a sancţionat un fault comis de Bunoza în careul propriu asupra lui Van den Broek, în minutul 50, şi a refuzat lovitura de pedeapsă pentru U Cluj. "Centralul" nu a văzut nici o lovitură cu cotul aplicată de Bambara lui Nicolae Grigore. Africanul a luat doar "galben", deşi "cotul" lui a fost de "roşu".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (18)
luc11
luc11  •  02 Martie 2015, 09:07

Lui Bunoza i-a dat 5 pt ca antidinamovistul Craciunescu s-a pronuntat ca a facut penalty clar!?...Rotariu a jucat de 6, nu de 5, joaca mai bine in mandatul lui Teja, concurenta isi spune cuvantul, iar de la ei Velovski merita un 6

dinter
dinter  •  01 Martie 2015, 21:13

Interviu nefericit al lui Lazar.Ar trebui sa se maturizeze și sa o lase mai usor cu reprosurile. I s-a urcat la cap prea repede functia fara grad de capitan si o tine cu asta. Nu trebuie sa demonstreze lui Teja ca e el fotbalist, trebuie sa-si demonstreze in primul rand lui, iar mentalitatea si atitudinea sunt 80% din rezultat. Avem multi talentati fara mentalitate de profesionist in fotbal (Lupu, Lutu, Printul, Zicu) si altii, care doar cu mentalitate au reusit (Lupescu, Iosif Rotariu, G. Popescu etc.). Acesti Lazar(i) cand ajung in campionate cu adevarat profesioniste nu reusesc nici sa prinda lotul si se fac de ras. Daca nu vrea sa inteleaga semnalul dat de Teja, are o problema cu viata.

zecs93
zecs93  •  01 Martie 2015, 17:23
Postat de gerulozaurus pe 01 Martie 2015, 10:21

ce vina are Ogararu daca baietzii au primit alte ordine...ce'a facut fundasul ala la faza aia pe tusa, intrece orice imagnatie si in tur ca si acum la retur..BLAT cat casa! in tur prim nimutul 2/3, portarul celor de la U.Cluj iese din poarta la rupere, desi Matei era intr'un unghi inchis, portarul decide sa'i rupa picioarele-rosu direct..

dar cand ne casapea u.cluj atat pe national arena si pe stefan cel mare.....atunci nu mai era blat nu ??? nu v-ar fi rusine, pai la voi regheblat a fost antrenor iar nevastasa la conducerea lui u.cluj, stim cu toti in meci direct cate victorii la scor sau intamplat, ma mir ca nu intra DNA-ul !!!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează