Articol de Vlad Ispas - Publicat sambata, 11 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 10 iunie 2011 20:48
Argentinianul Gabriel Viglianti nu vrea să-l contrazică pe Dorinel Munteanu, care a anunţat că-şi doreşte 9 puncte în grupele Champions League.
- Gabriel, gata vacanţa?
- (Oftează) Gata, din păcate! A fost atît de scurtă... Am stat cîteva zile în Argentina, alături de restul familiei. E plăcut să te întorci acasă, acolo unde îţi este sufletul. Acum sînt din nou în România şi mă declar pregătit de cantonament şi să fac performanţă în toate competiţiile.
- Crezi că puteţi avea încă un sezon de excepţie?
- Păi, cum să nu cred?! Lumea nu trebuie să uite că sîntem campioni, îl avem în continuare pe Dorinel alături de noi, sînt convins că putem chiar mai mult decît am făcut pînă acum. Aştept cu nerăbdare partidele din Liga Campionilor, acolo avem cu adevărat şansă să scriem istorie. Recunosc că nu m-am gîndit niciodată c-o să ajung să mă bat cu Messi, cu Eto'o sau cu Ibrahimovici, dar dacă tot am «comis-o» şi am ajuns în grupe, n-o să refuzăm lupta! Sper să nu ne contrazicem antrenorul, care a declarat chiar la voi, în Gazetă, că vrea 9 puncte!
- Ai ajuns campion într-o ţară din alt capăt al lumii. Cum te simţi?
- Sînt deja din 2008 în România, m-am obişnuit, sînt cu familia şi copiii. Băieţelul meu chiar s-a născut la Galaţi, mă simt foarte legat de acest loc. Oamenii de aici sînt minunaţi, ne-au primit foarte extraordinar. Am învăţat cît de cît limba şi mi-e foarte bine.
- Cum de de s-a nimerit să ajungi din Bolivia tocmai în România?
- Eram sub contract cu Bolivar La Paz, cea mai bună echipă din Bolivia. Am jucat şi în Copa Libertadores cu ei şi am avut evoluţii bune. Nu ştiu cum a aflat "presidente" Marius Stan de mine, important e că a discutat cu impresarul meu şi m-a convins să vin la Oţelul. Nu regret nici o secundă alegerea!
- Majoritatea fotbaliştilor sud-americani au poveşti de viaţă incredibile. Este şi cazul tău?
- Nu prea pot spune asta. M-am născut într-o familie de oameni muncitori şi nu am dus lipsă de nimic. Am ales să joc fotbal pentru că asta îmi aducea bucurie. La noi în familie este foarte importantă şcoala. Tata nu mă lăsa să fac fotbal dacă nu mergeam şi la şcoală şi aşa am început două facultăţi. Nu am reuşit să termin nici una pentru că am plecat cu fotbalul, dar consider foarte importantă educaţia.
5.000 de euro e salariul lunar al lui Viglianti la Oţelul, unul dintre cele mai mari din lot
