FOTBAL  »  Superliga  »  FOSTUL GOLGETER AL CLUJENILOR ARUNCĂ MĂNUŞA

“Vor pierde vineri, dar o să ia titlul”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 septembrie 2008 00:00

Atacantul Gloriei, Adrian Anca, e convins că “vişiniii” vor arunca prosopul şi la Bistriţa

“Vă bat de unul singur în etapa a şaptea”, a clamat Adi Anca, în vară, cînd a semnat cu Oţelul Galaţi, după ce campionii re­fu­za­seră să-i pre­lungească an­ga­ja­mentul. “Ca­niggia de Cluj” uitase că Oţelul - CFR se joacă de abia în eta­pa a zecea. :)

Între timp, atacantul a semnat cu Bistriţa şi va debuta pentru gruparea lui Sabău chiar în etapa a şaptea, împotriva CFR-ului. :d “E incredibil cum s-au potrivit lucrurile. Am încurcat puţin lucrurile cînd am dat acea declaraţie, dar se pare că am avut gura aurită. Pînă la urmă voi întîlni CFR-ul în etapa a şaptea. Sper să se adeverească şi prima parte din ceea ce am spus atunci”, a comentat Anca.

Jucătorul de 32 de ani e convins că gruparea campioană va ceda la Bistriţa. “Au timp să se redreseze după jocul de vineri. Nu cred că CFR a ieşit din lupta pentru titlu. Au forţa să revină, mai ales că nici o echipă nu pare să poată impune ritmul Clujului din turul campionatului trecut. Atunci am luat o opţiune serioasă pentru titlu şi am pus 10 puncte între noi şi urmăritoare”, a încheiat Anca. ;)

“Am văzut că domnul Sabău are încredere în mine. Şi în vară m-a dorit, dar atunci îmi dădusem cuvîntul că semnez cu Oţelul”
ADRIAN ANCA, atacant Gloria Bistriţa

“Nu vreau să vorbesc despre plecările lui Fabbiani, Semedo sau Andone. CFR are politica sa, sper să fi luat deciziile bune”

ADRIAN ANCA, atacant Gloria Bistriţa

“Sigma Tower”, sponsor de Ligă
Campioana României a stabilit ca sponsorul unic de pe tricouri, pentru partidele din Liga Campionilor, să fie “Sigma Tower”. “În meciurile din Ligă vom juca pe tricouri cu «Sigma Tower». Actele necesare au fost trimise la UEFA şi aprobate”, a spus Iuliu Mureşan. Proiectul Sigma Tower prevede construcţia a două turnuri de cîte 35 de etaje, în cartierul Zorilor, care vor găzdui un hotel, locuinţe de lux sau spaţii comerciale, iar valoarea estimată a investiţiei se ridică la 140 de milioane de euro! Beneficiarul proiectului este Sigma Center Developments, al cărui acţionar majoritar este Arpad Paszkany. (Claudiu Georgiu)

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga

Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate

Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”

Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (3)
 •  10 Septembrie 2008, 09:56

De cat jijiji mai bine Demian si Paskanyi.

 •  10 Septembrie 2008, 08:19

Da,este adevarat,unicul finantator al cfr-ului este Damian Sandor,cel mai bogat om din ungaria ! Paskany nu a bagat niciodata bani la echipa!Este doar o marioneta !

 •  10 Septembrie 2008, 04:08

Da ma,dar baga bani in Romania,ce e rau in asta,locuri de munca,etc,iar orasul va arata mai bine! Cat despre Gigi al tau ce sa zic,nu o sa-l ia niciodata masonii la ei,e prea prost!Nu ca imi plac neaparat masonii,dar nici nu pot sa-i urasc.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează