FOTBAL  »  LIGA 2  »  PLAY-OUT

Ce se întâmplă în Liga 2? Au primit 25 de goluri în 3 meciuri, apoi au obținut două victorii de nicăieri » La pariuri cotele pentru victorie erau 16 și 25!

Concordia s-a făcut de râs cu Unirea Constanța / foto: Bogdan Bălaș
Concordia s-a făcut de râs cu Unirea Constanța / foto: Bogdan Bălaș

Articol de - Publicat sambata, 06 mai 2023 17:26 / Actualizat sambata, 06 mai 2023 20:42

Unirea Constanța, ultima clasată din grupa B a play-out-ului ligii secunde, a produs o nouă mare surpriză în Liga 3. Formația deja retrogradată în Liga 3 s-a impus pe terenul Concordiei Chiajna, scor 1-0, după ce runda trecută o învinsese și pe Ripensia, scor 2-0.

Ultima etapă a play-out-ului din Liga 2 a consemnat un scor total surprinzător. Într-un meci lipsit de miză, Concordia Chiajna, deja salvată de la retrogradare, a cedat pe teren propriu în fața modestei Unirea Constanța, o formație care abia ce a reușit să termine sezonul, alcătuită preponderent din jucători tineri. 

Duelul de la Chiajna părea o simplă formalitate pentru „vulturii verzi” pregătiți de Eugen Trică, dar s-a transformat într-un rezultat pe care bookmakerii l-au creditat înainte de startul meciului cu o cotă de 25,00! Italianul Davide Massaro a înscris unicul gol al partidei, în minutul 71, din penalty. Și gazdele au beneficiat de un penalty, ratat de Dorin Codrea în minutul 19, la 0-0. Lovitura de pedeapsă a fost parată de Moroz, portarul Unirii.

Final în play-out-ul din Liga 2 » Meciurile de astăzi au stabilit a doua echipă de la baraj
ETAPA #7
Final în play-out-ul din Liga 2 » Meciurile de astăzi au stabilit a doua echipă de la baraj

Gabi Tamaș, titular și căpitan în rușinea cu Unirea Constanța

Formația din Chiajna a utilizat în primul „11” jucători cu mare experiență, precum Tamaș sau Mirko Ivanovski. Concordia s-a bazat și pe Adrian Cierpka, un polonez care a bifat meciuri pentru Mioveni în prima ligă.

Concordia Chiajna: Chudy – R. Simion, Gab. Tamaș (cpt.), Stănică, L. Alexandrescu, Codrea, S, Pană, Burcea, Cierpka, Ivanovski, Petkovski
Antrenor: Eugen Trică

Unirea Constanța: Moroz - Ad. Horșia, Gîrcoveanu, Cr. Ivan, Vl. Mitrea, Doumbia, Potecea (cpt.), Rob. Tudor (Njopgang 68’), Burnaz, Massaro, Ciontea
Antrenor: Dacian Nastai

Etapa trecută au bătut Ripensia!

Unirea se află la a doua mare surpriză la rând. Runda trecută au învins-o pe Ripensia Timișoara cu 2-0, un succes pentru care casele de pariuri acordau cota 16!

Rezultatele constănțenilor sunt surprinzătoare, ținând cont că echipa venea după 10 înfrângeri consecutive, iar în ultimele 3 partide primise în total 25 de goluri! 

Nici antrenorului Unirii Constanța nu i-a venit să creadă

Dacian Nastai, „principalul” Unirii Constanța, a vorbit la final despre victoria reușită de elevii săi în fața Concordiei Chiajna: 

Nimeni nu se aștepta la această victorie, noi am încercat în această săptămână să continuăm jocul bun făcut runda trecută. Faptul că am reușit să legăm două victorii, înseamnă că sunt câțiva jucători care pot juca la nivelul Ligii 2. Am spus mereu, păcat că am început pregătirea foarte târziu. 

Suntem abia în a 12-a săptămână de pregătire. Dacă acum am fi început campionat, să zicem că am fi arătat mult mai bine. Nu știu dacă e vreo consolare că am terminat peste Ripensia, eu o interpretez pe partea cealaltă. E durerea și mai mare, pentru că eu cred că se puteau face mai multe puncte”, a spus Nastai la Metropola TV, citat de liga2.ro.

Clasamentul final al grupei B din play-out-ul ligii secunde

VIDEO Gabi Tamaș, dialog cu Ștucan: „Eu nu am făcut blaturi. Jucătorii care fac blaturi sunt niște proști!”

Citește și alte știri din Liga 2:

Dinamo - Unirea Dej 0-0 » Formația lui Ovidiu Burcă, încă un pas greșit în play-off! Cum arată clasamentul + Scandal la final

Dan Alexa a semnat contractul: „Vrem promovarea!”

Final în play-out-ul din Liga 2 » Meciurile de astăzi au stabilit a doua echipă de la baraj

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (16)
CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  08 Mai 2023, 02:49
Postat de costeltudor pe 07 Mai 2023, 07:18

Am mai spus , ma repet , Agențiile de pariuri sunt GROPARUL SPORTULUI in general și a fotbalului in mod special !!!

Al fotbalului.

costeltudor
costeltudor  •  07 Mai 2023, 07:18

Am mai spus , ma repet , Agențiile de pariuri sunt GROPARUL SPORTULUI in general și a fotbalului in mod special !!!

Supersonick13
Supersonick13  •  07 Mai 2023, 01:16
Postat de CiprianBirtea_84 pe 06 Mai 2023, 23:08

Joacă la Clinceni, nu la București.

Era sub anestezicul 7-2

Vezi toate comentariile (16)
Comentează