FOTBAL  »  NATIONALA  »  ANALIZĂ GSP

Concluzie dramatică, la un an după meciul fabulos cu Anglia, de la EURO U21 » Nu doar că nu ne putem compara cu ei, dar evoluția e una șocantă!

România s-a calificat până în semifinalele Euro 2019 +25   FOTO
România s-a calificat până în semifinalele Euro 2019

Articol de , , - Publicat vineri, 26 iunie 2020 12:41 / Actualizat vineri, 26 iunie 2020 18:50

În urmă cu un an, România U21 producea un meci entuziasmant în fața unui nume mare, Anglia. Deşi am învins cu 4-2, jucătorii lor ne surclasează, astăzi, la toate capitolele: nivelul la care joacă, statutul pe care îl au în echipele respective și evoluția cotei.

Ce vară formidabilă am trăit în urmă cu un an! Grație reprezentativei de tineret, luna iunie 2019 va rămâne un reper important în istoria fotbalului românesc, iar ziua de 21 iunie va fi una cu totul specială. Atunci, trupa antrenată la acea vreme de Mirel Rădoi a repurtat una dintre cele mai strălucitoare victorii, 4-2 împotriva unei naționale de lux, Anglia!

Cu tripleta Hagi, Coman, Pușcaș irezistibilă, România a atins în ultimele 15 minute un nivel cum foarte probabil nicio națională a noastră nu a avut vreodată. Rezultatul, mai ales că am avut în față o echipă cu jucători foarte valoroși, dar și parcursul ulterior, calificarea în semifinale și obținerea biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, ne-au făcut să visăm că "tricolorii" mici vor exploda și vor pune bazele unei viitoare naționale de seniori de calibru.

Unde suntem astăzi, cu acei jucători care au evoluat împotriva Angliei, de fapt oamenii de bază pe parcursul întregului turneu final din Italia? Și, mai ales, unde ne aflăm în comparație cu Anglia, care a plecat de la Euro 2019 pe ușa din spate? Fără nicio victorie, surclasată de România și lăsată pe dinafara Jocurilor Olimpice! Concluzia e una dramatică pentru noi. 

Nu doar că nici măcar nu ne putem compara cu ei, dar în privința modului în care au progresat fotbaliștii din cele două naționale, evoluția e una șocantă. Aproape toți englezii au urcat și și-au mărit considerabil cotele. „Tricolorii" noștri, în schimb, au regresat aproape toți! Iar astăzi sunt la un nivel inferior celui atins atunci!

+21 FOTO

Diferența este și în privința modului în care aceștia s-au impus la echipele unde au activat. Cu excepția lui Dowell, Gray, Sessegnon și parțial Foden, toți ceilalți sunt titulari în echipele lor, iar acestea sunt de nivel incredibil. Exemple: Chelsea, Leicester, Everton, Schalke, unde un loc în echipa de bază se menține cu mare dificultate având în vedere nivelul extrem de ridicat, dar și concurența dură din lot. 

În schimb, mulți dintre jucătorii noștri fie au devenit rezerve, precum Radu, Manea, Băluță, Vlad Dragomir, fie au bătut pasul pe loc și n-au reușit să ajungă la o echipă mai bună, cum e cazul lui Florin Ștefan, Pașcanu, Andrei Ivan.

CASETA TEHNICĂ A MECIULUI ROMÂNIA U21- ANGLIA U21 4-2

Concluzie dramatică, la un an după meciul fabulos cu Anglia, de la EURO U21 » Nu doar că nu ne putem compara cu ei, dar evoluția e una șocantă!

ANGLIA U21 - ROMÂNIA U21 2-4 // VIDEO+FOTO » Le-am dat Brexit! Victorie ULUITOARE a „tricolorilor” la EURO

Unde sunt astăzi titularii din Romania - Anglia 4-2

Portari

Dean Henderson

  • titular în Premier League, la Sheffield United, echipă de prima jumătate a clasamentului, cu șanse să prindă un loc de Europa League 
  • a jucat în acest sezon nu mai puțin de 29 de meciuri în campionat

Ionuț Radu

  • rezervă la Parma, locul 7 în Italia
  • n-a mai jucat un meci de Serie A de peste o jumătate de an, din 21 decembrie, de când era la Genoa

Fundași laterali

Jonjoe Kenny

  • titular la Schalke
  • a jucat în acest sezon de Bundesliga 31 de meciuri și a marcat două goluri

Dasilva

  • e mai degrabă titular la Bristol City, ocupanta locului 10 în Championship
  • a jucat 16 meciuri în acest sezon

Cristi Manea

  • a fost rezervă la FCSB, e mai degrabă rezervă și la CFR
  • în ultimul an a jucat doar 5 meciuri de campionat: două la FCSB și 3 la CFR

Florin Ștefan

  • e titular la Sepsi, o echipă de play-out în Liga 1
  • a jucat 25 de meciuri în actualul campionat

Fundașii centrali

Fikayo Tomori

  • mai degrabă titular la Chelsea, locul 4 în Premier League
  • are peste 20 de meciuri în acest sezon, dintre care 4 în grupele Champions League

Clarke-Salter

  • titular la Birmingham City, locul 16 în Premiership
  • a jucat 20 de meciuri în acest sezon

Ionuț Nedelcearu

  • titular în prima ligă din Rusia, la Ufa
  • a jucat 17 meciuri de campionat

Alexandru Pașcanu

  • a fost rezervă la CFR, apoi titular la Voluntari, în play-out
  • a bifat doar două meciuri ca titular la CFR, la Voluntari are 10 prezențe în echipa de start

Închizătorul

Harvey Barnes

  • titular indiscutabil la Leicester, locul 3 în Premier League
  • a jucat 29 de meciuri în acest sezon

Tudor Băluță

  • n-a avut nicio șansă la Brighton, locul 15 în Anglia
  • a fost rezervă și la ADO Den Haag, penultima clasată în Olanda, unde a jucat doar 4 meciuri

Mijlocașii ofensivi

James Maddison

  • titular la Leicester, locul 3 în Premier League
  • a jucat 30 de meciuri și a marcat 6 goluri în acest sezon

Kieran Dowell

  • nu s-a impus nici la Derby County, nici la Wigan, ambele în liga secundă
  • a jucat 14 meciuri în acest campionat

Ianis Hagi

  • a fost rezervă la Genk, în Belgia, unde din cele 14 meciuri bifate, doar în 6 a fost titular
  • titular la Rangers, unde în cele 9 apariții de campionat a fost titular de 8 ori

Alexandru Cicâldău

  • titular la U Craiova, echipa de pe locul 2 în Liga 1
  • a jucat 27 de meciuri și a marcat 10 goluri

Atacanții

Mason Mount

  • titular indiscutabil la Chelsea
  • a jucat nu mai puțin de 30 de meciuri în campionat, a marcat de 6 ori, dar a bifat și toate cele 6 partide din grupele Champions League

Calvert-Lewin

  • titular la Everton, locul 10 în Anglia
  • a jucat 28 de meciuri și a marcat nu mai puțin de 13 goluri în acest sezon

Demaray Gray

  • rezevă la Leicester, locul 3
  • a jucat 16 meciuri, doar 3 ca titular, și a înscris un singur gol

Dennis Man

  • titular la FCSB
  • a jucat 20 de meciuri și a înscris 6 goluri

George Pușcaș

  • titular la Reading, locul 14 în Championship
  • a jucat 30 de meciuri, 23 ca titular, și a marcat 9 goluri

Andrei Ivan

  • a început sezonul ca rezervă la Krasnodar, apoi a venit la Craiova, unde e titular
  • are 21 de meciuri în acest sezon, a marcat doar de două ori
Concluzie dramatică, la un an după meciul fabulos cu Anglia, de la EURO U21 » Nu doar că nu ne putem compara cu ei, dar evoluția e una șocantă!

Diferență uriașă și la cei care au rămas pe bancă

În meciul din iunie 2019, n-au fost utilizați câte 6 jucători de câmp în fiecare națională. Și în privința acestora e un decalaj imens. Rezervă atunci pentru Anglia a fost Wan-Bissaka, fotbalist care e titular la Manchester United. La fel și Solanke, titular la Bournemouth, o altă grupare de Premier League. Gibbs-White și Reiss Nelson, care sunt născuți 2000 și 1999, au și ei meciuri în acest sezon, la echipe foarte bune: Wolves și Arsenal. 

În schimb, la noi, Rus e rezervă în Ungaria, la Mol Vidi, Adrian Petre a fost rezervă și la Esbjerg, în Danemarca, statut pe care îl are și la FCSB, în vreme ce Boboc, Ghiță și Ciobanu evoluează în play-out. Singurul care e titular la un nivel bun e Darius Olaru.

34 de jocuria bifat Cristi Manea în campionatul 2018-2019, pentru CFR, iar în cel actual, a evoluat în doar 5 jocuri pentru FCSB și CFR

33 de meciuria jucat Ionuț Radu pentru Genoa în 2018-2019, după care, în sezonul ce a urmat Euro 2019, a prins doar 17 partide, tot la Genoa

33 de partideca titular a jucat Man pentru FCSB în sezonul de dinaintea Euro 2019, în care a marcat de 9 ori, iar în cel actual a fost de doar 18 ori titular și are 6 goluri

31 meciuri(toate ca titular) jucase Vlad Dragomir pentru Perugia în sezonul de Serie B de dinaintea Euro 2019, în vreme ce în sezonul actual are doar 13 partide pe care le-a început în echipa de start

30 de aparițiica titular a avut Ianis Hagi în tricoul Viitorului în 2018-2019 în campionat, marcând 10 goluri, în vreme ce în acest sezon a fost de doar 12 ori în echipa de start la Genk și Rangers, pentru care a înscris 4 goluri

COTELE FOTBALIȘTILOR

Aproape 80% dintre englezi au progresat...

Dintre cei 14 fotbaliști pe care Anglia i-a avut în teren pe parcursul meciului cu România, doar 3 au astăzi o cotă mai mică decât în iunie 2019. În schimb, cota totală a titularilor și rezervelor folosite e astăzi cu peste 40% mai mare. 

Aceasta și pentru că există câțiva fotbaliști care au crescut enorm: portarul Henderson și-a multiplicat nivelul de peste 6 ori, Mount e acum mai valoros de peste 3 ori, iar Tomori și Abraham și-au dublat cota, atacantul lui Chelsea ajungând la 40 de milioane de euro. Cel mai valoros rămâne Maddison, mijlocașul lui Leicester fiind văzut de transfermarkt la 48 de milioane de euro. Mai mult decât valorează acum toți cei 14 jucători pe care Rădoi i-a folosit în acea confruntare.

ANGLIA

Concluzie dramatică, la un an după meciul fabulos cu Anglia, de la EURO U21 » Nu doar că nu ne putem compara cu ei, dar evoluția e una șocantă!

...70% din puștii noștri au regresat sau au bătut pasul pe loc

Dacă în cazul englezilor au progresat 11 din 14, la noi proporția e inversă. Nu mai puțin de 10 jucători au regresat sau au bătut pasul pe loc, capitol la care poate fi trecut practic și Pașcanu, care acum are o valoare de 500.000 de euro, față de 400.000 anul trecut. 

Cea mai mare scădere o au portarul Radu, Cristi Manea și chiar și Ianis Hagi, care e cotat acum cu aproape un sfert mai puțin față de iunie anul trecut. Cea mai mare creștere o bifează George Pușcaș, a urcat nivelul cu 60%, în vreme ce Florinel Coman e mai valoros cu aproape 55%.

ROMÂNIA

Concluzie dramatică, la un an după meciul fabulos cu Anglia, de la EURO U21 » Nu doar că nu ne putem compara cu ei, dar evoluția e una șocantă!

55 de milioane de euroa fost suma pe care Manchester United i-a achitat-o lui Crystal Palace pentru fundașul dreapta Wan-Bissaka, care la meciul România U21 - Anglia U21 din iunie 2019 a fost rezervă neutilizată

3 milioane de euroa fost prețul cerut de Apollon Limassol, imediat după Euro de tineret, pentru transferul definitiv al lui Cristi Manea, însă nicio echipă nu a fost interesată și fundașul dreapta a ajuns să fie iarăși împrumutat

Atmosfera creată de suporterii români la Romania U21 - Anglia U21 4-2

Citește mai multe știri de actualitate:

Mirel Rădoi, OUT înainte de meciul cu Islanda? „În secunda aia voi pleca!” + adversara care îl pune pe gânduri

Maradona și-a amintit de meciul împotriva României: „Rotariu mi-a distrus glezna stângă! Am sfârșit morți”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (30)
2003996516325825
Johnny Melavo  •  30 Iunie 2020, 03:27
Postat de Michele Marinela pe 29 Iunie 2020, 07:51

My friend, don`t be stupid. You are not Englishman. It`s better to speak in Romanian, to understand exactly what you want to say. Nu s-a intalnit prostu` cu hotu`! Asta pentru tine , ca sa traduci, daca e cazul si sa intelegi. Iar daca esti englez autentinc si te pricepi asa de bine la fotbal, mai ales la cel din Anglia si din Romania, ca sa poti intervii in discutiile noaste, atunci vei intelege foarte bine expresia urmatoare ***. Stai in banca ta, postacule profesionist! O sa vezi peste cativa ani ce se va intampla cu aceste doua generatii. Unde va fi Anglia si unde va fi Romania.

I'm not Romanian (I never said I'm English btw), but I follow Romanian football. What's the relation between the U21 rule and "where will be the English and the Romanian generation in some years"? The U21 rule had a positive impact in Romanian football, because before the rule, 1) coachs didn't give enough chances to young players and 2) club owners didn't care about the youth system in their teams. Denying this is being a complete ignorant. GSP readers should think before writing the first thing in their heads. The amount of stupidity I read in the comments of this poor article made me to reply. It's your turn to reply if you wish, and try to do it without insults.

2254271094823421
Michele Marinela  •  29 Iunie 2020, 07:51
Postat de Johnny Melavo pe 28 Iunie 2020, 18:14

Total nonsense. Thanks to U21 rule Romania will go to Olympic Games for the first time in 56 years. Thanks to U21 rule, the U21 team (nationala de tineret) has multiple options in most of positions, which didn't happen 7-8 years ago. I remember when the U21 team was made with a lot of Liga II players, do you prefer that?

My friend, don`t be stupid. You are not Englishman. It`s better to speak in Romanian, to understand exactly what you want to say. Nu s-a intalnit prostu` cu hotu`! Asta pentru tine , ca sa traduci, daca e cazul si sa intelegi. Iar daca esti englez autentinc si te pricepi asa de bine la fotbal, mai ales la cel din Anglia si din Romania, ca sa poti intervii in discutiile noaste, atunci vei intelege foarte bine expresia urmatoare ***. Stai in banca ta, postacule profesionist! O sa vezi peste cativa ani ce se va intampla cu aceste doua generatii. Unde va fi Anglia si unde va fi Romania.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2003996516325825
Johnny Melavo  •  28 Iunie 2020, 18:14
Postat de Michele Marinela pe 26 Iunie 2020, 20:00

Pentru ca analiza dumneavoastra sa fie obiectiva si completa ar trebui sa tineti cont si de faptul ca jucatorii englezi nu joaca datorita regulii U21, pe cand la noi, multi dintre cei care joaca in campionatul romanesc, o fac datorita acestei reguli. Care, pana la urma, este ceva artificial si are rezultate doar pe termen scurt si nu pe termen lung cum, s-a vehiculat. Este o smecherie pentru a castiga timp si a ramane in functii. Verificati cu atentie acest aspect. O sa fie moartea fotbalului romanesc. O sa vedeti. Adevaratii fotbalisti romani nu au beneficiat de acesta regula si au fost remarcabili pe plan international. Dar si financiar. Sunt atatea nume. Aveti rabdare si veti vedea. Sper ca atunci, cei care se bat acum cu pumnii in piept, vor avea bunul simt sa recunoasca si sa-si asume faptele. Doar atat.

Total nonsense. Thanks to U21 rule Romania will go to Olympic Games for the first time in 56 years. Thanks to U21 rule, the U21 team (nationala de tineret) has multiple options in most of positions, which didn't happen 7-8 years ago. I remember when the U21 team was made with a lot of Liga II players, do you prefer that?

Vezi toate comentariile (30)
Comentează