Ex-dinamovistul
Andrei Cristea a fost pentru două zile în ţară, mai exact la Bacău pentru a-şi revedea familia, iar de marţi s-a întors în Germania.
Atacantul de 26 de ani nu este supărat pentru faptul că Răzvan Lucescu nu a avut ochi pentru el, deşi a marcat de 4 ori în 8 meciuri la noua sa echipă, Karlsruhe. Se gîndeşte că poziţia formaţiei, locul 15 în Zweite Bundesliga, îi barează, momentan, revenirea în lotul "tricolorilor", dar nu disperă, avînd încredere în el şi în posibilităţile ca echipa sa să se lupte din toamnă pentru promovarea în Erste Bundesliga.
- Andrei, ai deja 3 luni în Germania. Cum îţi este acolo? - Mi se potriveşte foarte bine şi ţara, şi campionatul. Şi oamenii îmi plac foarte mult, de fapt e fiecare cu viaţa lui, atît timp cît nu intri peste pătrăţica vecinului, lui nu-i pasă ce faci, cît cîştigi, de ce ai televizor negru şi maşina albastră. Germania e o ţară supercivilizată, curată, eco, am linişte cum n-aş putea să am am niciodată în România.
- Regreţi că nu faci parte din lotul României pentru meciul de la Zenica? Probabil, dacă erai la Dinamo şi dădeai 4 goluri în 8 partide erai în lot. - Asta e viaţa, e dificil să le ai pe toate. Nu ştiu dacă meritam sau nu, selecţionerul are ultimul cuvînt. Eu mă pregătesc ca să fiu în fiecare zi mai bun şi să revin în circuitul «naţionalei». Am apreciat fiecare minut petrecut la prima reprezentativă, este o onoare să joc în tricoul «tricolorilor».
Vreau să continuu la Karlsruhe, îmi place aici, de la toamnă vom face superechipă ca să promovăm în prima ligă germană. Sînt cel puţin 20.000 de oameni meci de meci şi am fost repede asimilat
Andrei Cristea
atacant Karlsruhe
"Diferenţa între Adrian şi Dzeko se face şi la pasatori" - Ce crezi că vor face românii în Bosnia? - Sînt român şi nu mă gîndesc decît la victorie. Nu la egal, la victorie! Eu cred că
Adrian Mutu va fi decisiv pentru noi. Este un fotbalist aproape complet şi are o putere de revenire incredibilă. Plus că este orgolios şi foarte motivat, de aceea cred că va da gol şi va fi motorul care va duce echipa spre victorie.
- Eşti doar diplomat sau chiar crezi că România va bifa prima victorie din campania de calificare? - Sincer, cred. Mă gîndesc că trebuie spart cumva ghinionul. Echipa este bine compartimentată, este puternică, mai avem nevoie de un pic de timp pentru a se «unge» relaţiile de joc. Eu cred că dacă vom deschide scorul, nu avem cum să pierdem meciul.
- Nu ţi-e teamă de Edin Dzeko? - Cred că Mutu poate fi mai bun decît atacantul bosniac, cu tot respectul pentru cariera lui Dzeko. Depinde şi de cum va fi servit fiecare cu baloane utile.
- Poate influenţa fanatismul publicului bosniac rezultatul din teren sau prestaţia jucătorilor? - Un pic, da. Probabil, cine ştie?! Dar şi ai noştri au evoluat în cariera lor pe stadioane ostile, aşa că nu văd de ce s-ar speria de public.
8 meciuri a bifat Cristea în tricoul "naţionalei"
Fernando Vitienes