FOTBAL  »  NATIONALA  »  AGITAŢIE PE BANCA TEHNICĂ

Azi se decide. Poate :) » Victor Piţurcă a continuat şi ieri negocierile cu Al Ittihad, chiar dacă şansele să mai plece sînt tot mai mici

Articol de , - Publicat joi, 11 septembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 10 septembrie 2014 21:54

Federaţia i-a acordat selecţionerului a treia amînare pentru a lămuri situaţia, dar nu a dat nici o centimă înapoi de la pretenţiile sale în cazul în care tehnicianul ţine să antreneze în Arabia Saudită


Aseară, printre federali se ştia că nici pînă la finalul zilei nu vor avea un răspuns clar de la Victor Piţurcă. Mai mult, după termenul limită al zilei de marţi, prelungit pentru miercuri, conducerea de la Casa Fotbalului a fost de acord să-l mai amîne încă o dată, de această dată pînă în dimineaţa zilei de astăzi. "Am înţeles că mai avea nevoie de timp să negocieze cu cei de la Al Ittihad", spun surse GSP.

FRF nu cedează la clauză: 1,4 milioane euro!
Cum nici marţi nu s-a lămurit problema transferului lui Piţurcă la Al Ittihad, Federaţia i-a prelungit selecţionerului termenul limită pentru a da un raspuns concret cu încă 24 de ore. Ieri dimineaţă, colaboratorii săi au venit la program, ca şi cum nimic special nu s-ar fi întîmplat.

Şi-au văzut de treabă, au început vizionările şi analiza următorului adversar, Ungaria, studiind partida vecinilor noştri cu Irlanda de Nord.

Pînă la urmă, un fapt normal, atît timp cît, inclusiv în declaraţii şi comunicate oficiale, Burleanu şi echipa lui susţin că-şi doresc continuarea colaborării cu Piţi.

Răchită i-a "citit" pe maghiari
Secundul Valeriu Răchită spune că a stat ieri vreme de trei ore cu ochii pe partida de la Budapesta, negînd orice calitate de intermediar într-o discuţie la zi cu conducerea FRF, cum apăruse un zvon în cursul dimineţii: "I-am disecat pe maghiari pentru jocul din octombrie, cînd ne aşteaptă o partidă extrem de grea. Înfrîngerea din prima etapă e înşelătoare. Au primit golul doi în ultimele minute, cînd nu-l mai aveau pe Liptak şi evoluau în 10 oameni, fiindcă făcuseră schimbările. Lafferty a marcat exact de pe poziţia unde trebuia să fie Liptak! Vom întîlni la Bucureşti o trupă agresivă, cu talie şi periculoasă la fazele fixe".

900.000 de euro, diferenţa buclucaşă
De partea cealaltă, şeful Federaţiei rămîne inflexibil pe negocierea clauzei: "Dacă arabii îl vor, să plătească!". Cel puţin aici, lucrurile sînt clare, Federaţia nu va ceda nici o centimă din suma prevăzută pentru despărţire înainte de termen, 1,4 milioane de euro.

Aşa că lui Piţurcă nu i-ar mai rămîne decît varianta de a-i convinge pe arabi să dea mai mult decît 500.000 de euro, cît erau dispuşi cei de la Al Ittihad să achite pentru FRF. Este vorba de o diferenţă de 900.000 de euro pe care nici selecţionerul nu este dispus s-o plătească din propriul buzunar.

Neagoe, omul tratativelor
Surse GSP au anunţat în cursul zilei că Piţi l-ar fi sunat pe Răzvan Burleanu şi l-ar fi anunţat că "în proporţie de 99 la sută rămîn la echipa naţională!". A rămas însă acelaşi unu la sută, la fel ca şi în prima zi a convocării lotului pentru partida cu Grecia.

Ieri, Piţurcă n-a mai mers la Federaţie. A încercat să forţeze la tratativele cu arabii. La prînz, secundul Eugen Neagoe era la Inter, unde, la o cafea, a discutat cu doi intermediari arabi. Observînd că presa i-a fotografiat, au plecat cu maşina fostului fotbalist la un restaurant cu profil persan, din zona Piaţa Unirii.

"Nu se face nimic", a explicat Neagoe. Personajul în galben vorbea şi româneşte. El ar fi fost translatorul în discuţiile dintre ceilalţi doi. Nu s-a recomandat, dar a lăsat să se înţeleagă că celălalt, în roşu, ar fi de la Al Ittihad.

Respectivul n-a vrut să vorbească, s-a ferit ostentativ să fie fotografiat. La restaurant, cei trei au petrecut ceva mai mult de o oră, după care Neagoe l-a lăsat pe omul în roşu la Inter.

"Se vor mai înţelege?"
Toată această tevatură ridică deja alte semne de îngrijorare în lumea fotbalului. "Dacă Piţurcă va pleca de la «naţională»", lucrurile vor fi simple şi clare. Dar dacă nu, se schimbă treaba! E clar că Piţi, un tip foarte orgolios, îi va percepe pe cei din Federaţie ca pe nişte adversari, cei care l-au oprit să dea, poate, lovitura vieţii la Al Ittihad. Ştiu cum e în lumea fotbalului, pînă şi temperatura apei plate va fi un subiect de dispută, de nemulţumire. Credeţi că va uita că Burleanu, cel puţin lipsit de diplomaţie, a zis că «ne-am bucura să încasăm aceşti bani dacă selecţionerul va pleca»? E posibil ca fotbalul românesc să piardă mai mult decît aceste cîteva sute de mii de euro care îi despart de o înţelegere" a comentat un personaj din fotbal, cu o bogată experienţă internaţională.


94 de meciuri are Piţurcă pe banca echipei naţionale, fiind cel mai longeviv selecţioner: îl devansează cu 11 partide pe Iordănescu


A intrat şi Al Nasr pe fir?
ProTV a anunţat aseară că pe firul negocierilor ar mai fi intrat o altă echipă saudită: Al Nasr! Clubul ar fi dispus să achite clauza integrală pentru eliberarea lui Piţi, susţine postul de televiziune. Numai că Al Nasr şi-a angajat recent un tehnician, spaniolul Raul Caneda Perez, care a lucrat înainte exact la Al Ittihad!

"Caută antrenor şi în Elveţia"
Surse GSP din Arabia Saudită au explicat ieri că Al Ittihad lucrează deja şi pe o altă pistă pentru antrenor, atît timp cît, la Bucureşti, discuţiile cu Piţurcă s-au împotmolit. "Există contacte în Elveţia, un reprezentant al clubului e plecat acolo pentru a negocia separat", sună veştile de la Ryadh. Cert e că, aşteptat iniţial să stea pe banca lui Al Ittihad la partida de campionat de vineri cu Al Orubah, Piţi nu va fi acolo, deşi pe numele lui şi al staff-ului există deja luate biletele de avion pentru joi.

"Varianta numărul unu rămîne Piţurcă"
Consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, a explicat şi el, ieri, la DigiSport, care e situaţia la zi a selecţionerului: "Am prelungit termenul pînă miercuri pentru a-i oferi antrenorului toate posibilităţile. Noi vrem să fim corecţi pînă la capăt. Am preluat un contract, l-am dus pînă la acest moment, i-am oferit selecţionerului tot ce merită, am mers pe ideea de continuitate. Varianta numărul 1 pentru noi rămîne Victor Piţurcă. Pe de altă parte, dacă el vrea să plece neapărat, vom încerca să îi oferim posibilitatea asta. Este şi o chestiune financiară, dar şi una pe care o gîndim cu sufletul".

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  11 Septembrie 2014, 11:11

Burleanu care se prefacea ca vrea sa scape de Piturca .....acum se preface ca nu poate sa scape de el? Micul securist a invatat foarte multe de la idolul sau de la Cotroceni, sper ca nu mai e nimeni pe aici atat de naiv incat sa creada ca acest individ va "schimba" ceva in fotbalul romanesc. Oricum, daca au mai existat naivi probabil s-au prins si ei la schimbarea lui Kassai cu.....Chivorchian. Deh, unii se prind mai greu. Pe asta mizeaza ani de zile cei care ajung in functii mari (votati sau nu) in aceasta tara: romanul uita repete, este iertator si usor de manipulat (ca sa nu zic altfel).

dubluv
dubluv  •  11 Septembrie 2014, 09:11

daca Piturca ramane voi tine cu Irlanda de Nord.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează