NATIONALA   •   

ECHIPA NAŢIONALĂ

Cît va cîştiga Piţi în noul mandat! » 3,5 milioane în 4 ani

 
de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit, Gabriel Berceanu   •   16 Iunie 2011
 

Piţurcă a venit îmbrăcat la fel ca într-o poză din Gazeta de ieri: "Soţia a văzut şi mi-a zis să mă schimb, dar n-am vrut"

Atît poate cîştiga Piţurcă în noul mandat din salariu şi din bonsurile de calificare: 800.000 de euro pentru Euro 2012, 500.000 pentru CM 2014 şi 350.000 pentru Euro 2016, unicul obiectiv stipulat în contract.

Victor Piţurcă este de ieri noul şi în acelaşi timp vechiul selecţioner al "naţionalei". Piţi a semnat contractul vieţii sale. În cel de-al treilea său mandat, care va începe oficial pe 1 iulie 2011 şi se va întinde pînă pe 30 noiembrie 2015, antrenorul de 55 de ani va cîştiga sigur 1,82 de milioane de euro numai din salariu. "Voi avea 35.000 de euro pe lună, adică 420.000 anual, iar obiectivul este calificarea la Euro 2016. Dacă ne calificăm, vom negocia prelungirea contractului", a dezvăluit Piţurcă.

Clauza de reziliere: 500.000 de euro

De ce e sigur Victor Piţurcă de salariul său timp de 4 ani şi 4 luni? Fiindcă este pentru prima dată în istoria recentă a «naţionalei» cînd FRF îi oferă unui selecţioner un angajament fără a fi condiţionată în vreun fel rezilierea de compromiterea şanselor de calificare.

Conform contractului pe care părţile urmează să-l parafeze săptămîna viitoare urmînd şi să fie validat de Comitetul Executiv al FRF, Victor Piţurcă este asigurat de o clauză-beton. "Dacă va fi demis iar, Federaţia îi va plătit contractul pînă la final, plus 500.000 de euro, iar dacă el vrea să plece trebuie să returneze banii primiţi pînă în acel moment, plus 500.000", a explicat Mircea Sandu.

Bonusuri de 1,65 de milioane

Victor Piţurcă îşi poate rotunji veniturile cu încă 1,65 milioane de euro în funcţie de performanţele pe care le va realiza. Mircea Sandu i-a stabilit noului selecţioner nişte bonusuri de calificare extrem de atractive, care scad însă treptat, funcţie de dificultatea obiectivelor.

Va fi răsplătit cu 800.000 de euro dacă reuşeşte miracolul de a-i duce pe "tricolori" la Euro 2012, cu 500.000 de euro pentru CM 2014 din Brazilia, respectiv cu 350.000 de euro pentru realizarea obiectivului pentru care a fost angajat, Euro 2016 din Franţa.

Plătit ca sud-coreeanul Hun Jung Moo

Salariul lui Victor Piţurcă este unul rezonabil pentru un selecţioner al unei "naţionale" în derivă. Plătit cu 420.00 de euro anual, Piţi s-ar fi încadrat pe la mijlocul topului celor 32 de antrenori care au fost prezenţi la ultimul turneu final CM 2010. Între Vahdi Halilhodzici (Coasta de Fildeş), cu 505.000 de euro, şi Hun Jung Moo (Coreea de Sud), cu 405.000 de euro. Lider, Fabio Capello (Anglia) - 8,8 milioane de euro.

Cifrele contractului lui Piţurcă

Salariu anual: 420.000 de euro
Bonus de calificare la Euro 2012: 800.000 de euro
Bonus de calificare la CM 2014: 500.000 de euro
Bonus de calificare la CE 2016: 350.000 de euro

"Chiar dacă voi lua cele 7 milioane de euro de la Mititelu, nu voi renunţa la «naţională». Cu ce mai am şi eu, vreau să-i dublez" (Victor Piţurcă, selecţioner România)

"Este un proiect pe placul meu, pe care mi l-aş fi dorit şi la ultimele echipe de club pe care le-am antrenat, Steaua şi Craiova" (Victor Piţurcă)

"Să nu creadă cineva că dacă obiectivul principal este Euro 2016 nu-mi doresc să ne calificăm la Euro 2012, dar şansele sînt mici. De asemenea, vom încerca să mergem şi la CM 2014" (Victor Piţurcă, selecţioner)

12 este numărul numirilor de selecţioneri făcute de Mircea Sandu din 1990, de cînd este preşedintele FRF

 
Comentarii (15)
emilutz-paraipan  (93 comentarii)
Postat de viorescu pe 16 Iunie 2011, 14:32
N-are cum. N-are cum sa realizeze acele calificari. Daca incepe reconstructia cu Chivu, Radoi si Mutu poate s-o lase balta. Mai lipsesc Dorel si Dodel. Din pacate altii nu-s. Deci n-are cum.
ba ar avea cum dar e prea orgolios sa asculte si de altii sau sa iasa din principiile alea a le lui
16 Iunie 2011, 14:40   •   Comenteaza
viorescu  (688 comentarii)
N-are cum. N-are cum sa realizeze acele calificari. Daca incepe reconstructia cu Chivu, Radoi si Mutu poate s-o lase balta. Mai lipsesc Dorel si Dodel. Din pacate altii nu-s. Deci n-are cum.
16 Iunie 2011, 14:32   •   Comenteaza
emilutz-paraipan  (93 comentarii)
e incostienta din partea lui Sandu!!!! o caruta de bani si pauza obiective!!!
in caz de esec ce bani plateste pitzi ( in afara durerii unui popor) face ce vrea si noi o sa ne roadem unghiile de ciuda ca nu putem scapa de el!!!
16 Iunie 2011, 14:25   •   Comenteaza
star01  (2731 comentarii)
Postat de alpin pe 16 Iunie 2011, 08:05
Abia astept sa aud din nou celebrul slagar de acum doi ani: "Piti, Piti, lasa-neeeee!!!!!" Si il vom auzi curand! Barbugiul ne va duce pe locul 6, depasindu-si "performanta" de acum doi ani, cand ne-a dus pe locul 5! Se va alege cu ceva bani; cei pentru rezilierea contractului. De la bonusuri isi poate lua gandul.
Urmeaza doi ani negri pentru nationala noastra!
IARASI TU ALPINE?...DU-TE VERE LA PASUNAT IN GRUIA!!!!...CAT DESPRE PITI,BRAVO LUI....DUPA CE A FOST DAT AFARA DE DOUA ORI,DESI NU ERA CAZUL,TREBUIA SA FACA SI ACEST CONTRACT "BETON"....
16 Iunie 2011, 13:48   •   Comenteaza
danrapid  (1122 comentarii)
mare antrenor Piturca asta, imi amintesc cand n-a fost in stare sa bata Olanda cand aia au vrut sa ne ajute si nu jucau nimic
16 Iunie 2011, 13:20   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Tablet PC Android 2.2 L 400
Tableta PC Android 2.2 7", VIA 8650 cu 3G, Camera si WiFi Husa din piele cu tastatura USB, Adaptor USB, Incarcator Garantie 12 luni, Pret 449.99 RON Pentru mai multe informatii vizitati ...
Constanta/Constanta - pret 449,00 RON
Gars. Iancului Avrig 60, 34 mp, 5 min Metrou
Garsoniera Iancului Avrig 34mp 60, 5 min Metrou, zona linistita, decomandata 9/10 Balcon+Mobilata, aragaz, masina spalat rufe, frigider, usa metalica, mocheta, repartitoare, interfon. Libera. ...
Bucuresti/Bucuresti, Sect 2 - pret 210,00 EUR
Carti de vizita, pliante, mape, flyere, afise
Carti de vizita 1 fata - 100 buc, carton 250gr/mp, policromie, machetare grafica, tva si curierat in Bucurest incluse = 30 RON Flyere 1/3 A4: Preturi cantitati mari: - 3000 buc = 700 ron, 5000 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
instalatii termice-sanitare si electrice
execut imstalatii termice=sanitare sau electricecalitate la pret avantajos apelati cu incredere
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Preluam firme cu datorii
Firma ta inregistreaza datorii catre bugetaul statului, catre furnizori, ori ai primit o amenda si nu ai posibilitatea sa o achiti? Echipa noastra te poate ajuta sa rezolvi aceste probleme. Tel: ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V