FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

FRF și-a tras vicepremier! Vasile Dâncu e nominalizat pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Dragnea și Dâncu (primul și al doilea de la stînga), alături de
Dragnea și Dâncu (primul și al doilea de la stînga), alături de "federalii" Burleanu și Vișan, la Budapesta

Articol de , - Publicat marti, 17 noiembrie 2015 00:00

Prin IRES, sociologul clujean a parafat în mandatul Burleanu două contracte cu FRF, unul preluat din mers de la Mircea Sandu. A devenit un apropiat al echipei naționale, fiind unul dintre oamenii bănuiți că-l promovează pe Burleanu în mediile politice și de servicii secrete.

Două contracte FRF - IRES și o relație foarte strînsă între șefii de la Casa Fotbalului și Vasile Dâncu, noul vicepremier al României, nominalizat pentru postul de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice în Cabinetul Cioloș, arată ca și cum federația și-a tras ministru propriu în clădirea din Piața Victoriei.

După urcarea lui Răzvan Burleanu în fotoliul de la Casa Fotbalului, au prins rădăcini parteneriatele și amicițiile cu sociologul clujean, un personaj controversat în spațiul public, conexat cu lumea serviciilor secrete și fost ministru al informațiilor publice (2000-2003) în Guvernul Adrian Năstase.

50.000 euro la candidatura pentru Euro 2020

Povestea începe din finalul mandatului lui Mircea Sandu, cînd Comitetul Executiv a validat un contract între federație și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), prezidat de Dâncu, în vederea întocmirii documentației pentru candidatura Bucureștiului la Euro 2020.

Obiect: servicii de cercetare sociologică, redactarea unor secțiuni din dosar, consultanță în comunicare și imagine publică. Contractul a funcționat în perioada 3 martie 2014 - 30 septembrie 2014, iar valoarea lui, confirmată de FRF, s-a ridicat la 50.000 de euro, plus TVA, plătibili în două rate.

Din partea federației, documentul a fost semnat de Răzvan Burleanu exact în primele zile după preluarea puterii de la Sandu. "Au existat sugestii și propuneri pentru ca acest contract să ajungă chiar la 250.000 de euro", spun surse federale, însă FRF susține că nu există nici un fel de anexă care să fi suplimentat ulterior plățile către IRES.

Studii sociologice de 24.000 euro, finanțare FIFA

Continuarea a venit la începutul lui 2015, cînd FRF și IRES au parafat un nou contract, valabil pe un an de zile. "Experții programului PERFORMANCE al FIFA au recomandat ca strategia pentru dezvoltare a FRF să fie fundamentată inclusiv dintr-o perspectivă sociologică. Prin urmare, FIFA a deschis o linie de finanțare dedicată acestui proiect de cercetare cu echivalentul a 24.000 de euro", prezintă federația detaliile contractului.

Burleanu și-a asumat direct parteneriatul cu Dâncu profitînd de faptul că, pentru sume mai mici de 50.000 de euro, nu este nevoie de aprobarea CEx.

În tribună la Belfast și la Budapesta

Dâncu a devenit o prezență familiară în preajma echipei naționale. În actuala campanie, el a mers în două deplasări ale "tricolorilor", la Belfast și la Budapesta, unde, de fiecare dată, România a scos cîte un 0-0. În Irlanda de Nord, alături de Dâncu au mai apărut Liviu Dragnea, actualul președinte PSD, George Maior, ambasador în SUA, și Gelu Diaconu, șeful ANAF. Federația a achitat atunci toate cheltuielile pentru Dâncu și Maior, ultimul venit în calitate de invitat personal al lui Burleanu.

I s-a făcut rău înainte de audiere!

Vasile Dâncu ar fi trebuit să treacă prin audierea în comisiile parlamentare, pentru a obține validarea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Înainte însă de a intra la discuții, i s-a făcut rău și a trebuit să fie transportat de urgență la Spitalul Universitar, potrivit Mediafax. El a suferit o cădere de calciu, iar audierea ar urma să aibă loc în această dimineață.

2007e anul în care Vasile Dâncu a părăsit PSD: el a fost senator în mandatul 2004-2008, e profesor asociat la Academia de Informații a SRI și profesor la Facultățile de sociologie din Bucureşti și Cluj

"Nici înainte și nici în perioada desfășurării campaniei electorale pentru FRF nu a existat nici un un contract și nici o formă de colaborare între candidatul Răzvan Burleanu sau apropiați ai acestuia și IRES"
precizare Departament presă FRF

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
khal_37
khal_37  •  17 Noiembrie 2015, 18:41
Postat de khal_37 pe 17 Noiembrie 2015, 18:39

echipele sistemului, dinamo, csu craiova, a.s.a. tg mures, asc poli, chiajna, pandurii si poli iasi au viitorul asigurat.

"Nici înainte și nici în perioada desfășurării campaniei electorale pentru FRF nu a existat nici un un contract și nici o formă de colaborare între candidatul Răzvan Burleanu sau apropiați ai acestuia și IRES" precizeaza victor ponta.

khal_37
khal_37  •  17 Noiembrie 2015, 18:39
Postat de khal_37 pe 17 Noiembrie 2015, 18:39

echipele sistemului, dinamo, csu craiova, a.s.a. tg mures, asc poli, chiajna, pandurii si poli iasi au viitorul asigurat.

Am uita una dintre cele mai favorizate echipe ale sistemului...c.f.r

khal_37
khal_37  •  17 Noiembrie 2015, 18:39

echipele sistemului, dinamo, csu craiova, a.s.a. tg mures, asc poli, chiajna, pandurii si poli iasi au viitorul asigurat.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează