FOTBAL  »  NATIONALA  »  PREŞEDINTELE FRF PREVEDE DECLINUL NAŢIONALEI

Mircea Sandu: "O să ajungem în urma a 4-a, ce să facem?! Avem adversari grei în preliminarii"

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2010 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, vorbeşte despre intenţia federaţiei de a-i prelungi contractul lui Răzvan Lucescu şi explică de ce reprezentativa nu a continuat cu Victor Piţurcă după înfrîngerea din Austria, 2-1, în preliminariile precedente.

"Noi facem propuneri în Comitetul Executiv, iar membrii lui decid lucrurile care vor urma în viaţa echipelor naţionale. Piţurcă a avut un ciclu de calificare, apoi încă unul în care a ratat prezenţa la turneul final. Ne-am gîndit să-i dăm şi lui Lucescu aceeaşi posibilitate. Nu trebuie să disperăm, dar Răzvan trebuie să prezinte o strategie foarte clară.

Am spus că vrem să luăm presiunea şi să extindem contractul pînă în 2014. Am spus-o înainte de startul preliminariilor, Franţa e cea mai bună, apoi vin Bosnia şi Belarus, care sînt într-un progres evident, nişte adversari grei. O să ajungem în grupa a 4-a valorică, ce să facem?!", a comentat Mircea Sandu la Premium Liga, pe GSP TV.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (23)
double07
double07  •  06 Octombrie 2011, 22:27

ce sa faceti?

dasnny
dasnny  •  16 Octombrie 2010, 21:24
Postat de dsffe pe 16 Octombrie 2010, 18:18

tu si cu dragomir ati distrus fotbalul romanesc.oare nu exista nici o pedeapsa pt incompetenta si nesimtire?astia sunteti voi,sandu,dragomir,mucescu,lupescu,capusele fotbalului romanesc.singura solutie o greva de protest.

da mata ca n avut respect si a luat muie cand te a facut pe tine...ce pedeapsa a primit in afara de un tembel ca tine....

dsffe
dsffe  •  16 Octombrie 2010, 18:18

tu si cu dragomir ati distrus fotbalul romanesc.oare nu exista nici o pedeapsa pt incompetenta si nesimtire?astia sunteti voi,sandu,dragomir,mucescu,lupescu,capusele fotbalului romanesc.singura solutie o greva de protest.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează