FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - SEPSI 2-1

Dioszegi, tranșant la finalul meciului CFR Cluj - Sepsi: „Onoarea noastră nu se poate cumpăra! Nu merge la FCSB”

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi

Articol de - Publicat luni, 29 aprilie 2024 00:20 / Actualizat luni, 29 aprilie 2024 00:22

Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a anunțat că nu-i dă drumul lui Marius Ștefănescu la FCSB: „Sunt 1.200 de alte echipe”.

Laszlo Dioszegi e ferm în privința lui Marius Ștefănescu. Duminică seară, la finele meciului cu CFR, pierdut 1-2, patronul lui Sepsi a insistat că vedeta covăsnenilor nu se va transfera la FCSB.

Nelu Varga nu mai are răbdare! Dan Petrescu revine la CFR Cluj de acum
CFR CLUJ - SEPSI
Nelu Varga nu mai are răbdare! Dan Petrescu revine la CFR Cluj de acum

Laszlo Dioszegi: „Dacă eu zic că nu merge la FCSB, nu merge!”

„N-avem nicio ofertă pentru vreunul dintre jucători, nici pentru Ștefănescu n-avem nimic concret. Se interesează mulți, dar nimic concret. FCSB?

Dacă eu zic că nu merge la FCSB, nu merge. Onoarea noastră nu se poate cumpăra. E mai presus de orice. Jucătorul n-are nicio vină, dar sunt 1.200 de alte echipe”, a comentat Dioszegi, într-o intervenție la Digi Sport.

Sepsi a fost suspectată de Rapid că s-ar fi înțeles cu FCSB pentru transferul lui Ștefănescu și de aceea n-a jucat împotriva roș-albaștrilor în trei dintre partidele din acest sezon.

Laszlo Dioszegi nu l-a iertat pe Marcel Bârsan

În ceea ce privește meciul cu CFR (1-2), în care Sepsi a jucat toată repriza secundă în 9 oameni, Dioszegi nu s-a putut abține să nu critice arbitrajul lui Marcel Bârsan:

„Cartonașele roșii au fost acordate puțin prematur. Să dai un roșu, ok, dar să dai două în 30 de minute... Nu știu dacă a mai fost vreun meci în care o echipă să fie în nouă după 30 de minute. Am îndoieli la al doilea galben al lui Oroian”.

Covăsnenii au rămas fără Oroian în minutul 21, eliminat pentru două „galbene”, iar în prelungirile primei reprize l-au pierdut și pe Florin Ștefan, care a văzut „roșu” direct. Cu toate astea, a rezistat eroic în repriza secundă, fiind îngenuncheată abia în prelungiri, de Muhar (90+6).

Laszlo Dioszegi: „Dacă Aganovic marca la 1-1 era ceva science fiction”

„Ne-au lipsit 15 secunde ca să facem un lucru extraordinar. Dacă Aganovic marca la 1-1 era ceva science fiction. Ne-am luat adio de la cupele europene, n-avem la ce să mai sperăm.

Vreau să-i felicit pe jucători, jos pălăria. 60 de minute să nu primească gol în nouă oameni, chiar au luptat. Nu știu de ce s-au acordat 6 minute de prelungire, n-a fost nici VAR. Dar n-am pierdut din cauza arbitrajului, n-am reușit să mai rezistăm 15 secunde”, a admis Dioszegi.

Laszlo Dioszegi nu vrea ca Sepsi să aibă soarta Urziceniului

El a comentat și situația clubului, după ce fundașul său, Denis Ciobotariu, a acuzat lipsa resurselor financiare pentru a concura cu marile cluburi: „N-avem posibilitatea să investim mai mult, nu vrem să mințim lumea. Cu ce avem, cu asta mergem mai departe.

Nu putem vorbi de titlu, de locul doi, trei. Ce am demonstrat în 7 ani e ceva de nedescris. Noi nu vrem să avem soarta Urziceniului, care a câștigat titlul și după două luni s-a desființat”.

Bernd Storck: „Ar fi fost senzațional!”

Antrenorul Bernd Storck, la rându-i, n-a comentat absolut deloc arbitrajul lui Bârsan, ci a preferat să vadă partea plină a paharului, lăudându-și jucătorii pentru ambiția și determinarea arătate pe teren.

„Repriza a doua a fost fantastică. Cu puțin noroc făceam 2-1. Ar fi fost senzațional. Am făcut un meci mare, păcat că n-am fost răsplătiți, Cred că azi am luptat, ne-am ajutat, ca să ducem acel 1-1 până la final”, a spus tehnicianul german.

Mai puteți citi:

Cu el vrea FCSB în Liga Campionilor » Mihai Stoica: „E cel mai bun atacant român”

Duckadam știe prima retrogradată din Superliga: „Mi-ar fi plăcut să rămână!”

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (10)
muzzi1
muzzi1  •  04 Mai 2024, 08:51

vorba aia "cu Gelu nu se face primavara!" si "Gelu iepurele nu aduce fericirea!" nenea Laszlo imi aduce aminte de scandarea "nu ne vindem tara!" dar face exact ca cei ce scandau, nu o vand, o dau gratis!

pixelplus
pixelplus  •  29 Aprilie 2024, 12:12

Stiti ce nu intelegeti dumneavoastra Domnule Dioszegi? Orice jucator profesionist este un angajat . Pe cale de consecinta poate pleca fie prin demisie fie prin renuntare la contract prin intelegerea partilor. Cu alte cuvinte din declartia dvs., rezulta ca niciun angajat nu poate pleca. Fie de la echipa de fotbal, fie de la celelalte firme pe care le detineti? Va dau un exemplu, care cred ca v-a scapat: Celebrul Luis Figo a plecat de la Barcelona la Real Madrid fara sa se uite inapoi. Asadar vedeti ca s-a intamplat si la case mai mari. De acord cu dvs., ca sunt 1200 de echipe poate chiar mai multe care pot negocia. Asadar rabdare. Pana atunci numai de bine.

Gogule
Gogule  •  29 Aprilie 2024, 11:25

Mai rău se incriminează patronul de la sepsi cu declarațiile astea. Dacă nu aveai nimic de ascuns, de ce ți-ar păsa de ce acuza unul sau altul? Pentru el e mai important să nu îl supere pe sucu decât să facă afaceri și să își vândă jucătorii? Asta în cazul în care FCSB ar fi fost interesată de Ștefănescu. Ciudată situație

Vezi toate comentariile (10)
Comentează