FOTBAL  »  NATIONALA  »  LA MULŢI ANI, GICĂ HAGI!

VIDEO+FOTO Trăiască "Regele"! » Gică Hagi a împlinit 49 de ani! Cum a ajuns cel mai mare fotbalist român, ghinioanele ca antrenor şi succesul Academiei

Articol de - Publicat miercuri, 05 februarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 06 februarie 2014 01:57

Gică Hagi împlineşte astăzi, 5 februarie, 49 de ani. Sînt aproape 13 ani de cînd s-a retras, însă continuă să îşi lase amprenta asupra fotbalului românesc.


Numele "Regelui" a devenit în timp sinonim cu cel al României. Însă cum a devenit cel mai bun? "Ambiţie şi multă, multă muncă. Încerc să fiu cel mai bun. Cu spiritul ăsta am trăit şi cu spiritul ăsta voi merge în continuare", ne spune cu fiecare ocazie. Povestea e sa e una de succes. A fost voinţă, a fost şi noroc, însă rezultatul l-a propulsat în grupul marilor fotbalişti ai lumii.

Născut la Săcele în 1965, Hagi a făcut primii paşi spre fotbalul mare la Farul. În 1978 a fost legitimat de constănţeni, iar la 17 ani, 7 luni şi 6 zile debuta în Divizia A.

Gol după gol în Regie şi transferul la Steaua
Peste numai un an îmbrăca deja tricoul echipei naţionale şi se transfera la Sportul Studenţesc. Hagi a continuat să încînte şi în Regie, unde a fost de două ori consecutiv cel mai bun marcator al campionatului! Între timp, la meciul cu Irlanda de Nord, 0-1, contînd pentru preliminariile Mondialului din 1986, Mircea Lucescu îi oferă banderola. Avea numai 20 de ani!



Steaua n-a mai rezistat tentaţiei şi, la începutul anului 1987, Hagi semna. Teoretic, ar fi trebuit să evolueze doar în Supercupa Europei cu Dinamo Kiev. Practic, "Regele" a rămas pînă în '90. Impactul a fost imediat. Gol senzaţional din lovitură liberă şi Gică aducea cel de-al doilea trofeu european din istoria fotbalului românesc.

"Suporter te faci din două motive: că îţi plac culorile echipei, jucătorii sau că au mentalitate de învingători. Idolii mei au jucat la Steaua. Echipa juca tehnic şi fotbaliştii aveau mentalitate de învingători, lucrurile astea m-au făcut să ţin cu Steaua"
Gică Hagi

Au urmat primele trofee şi contactul cu fotbalul mare din Cupa Campionilor, unde Hagi a avut două sezoane incendiare alături de Steaua. În sezonul 1987/1988 a fost golgeterul competiţiei cu 4 reuşite, iar un an mai tîrziu, cînd "militarii" au ajuns pentru a doua oară în finală, 0-4 cu AC Milan, "decarul" era ales al doilea jucător al competiţiei, fiind surclasat doar de Marco van Basten.



Aproape cel mai scump din lume şi aventura "galactică"

În 1988, Iorgos Vardinoianis, un aproapiat al Stelei, a încercat să-l ducă pe Hagi la Panathinaikos. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, grecul spunea că: "am încercat inclusiv să obţin cetăţenia greacă pentru el. Actele erau gata, dar nu s-a putut rezolva". Suma de transfer? Peste 8 milioane de dolari! Dacă s-ar fi perfectat, ar fi devenit cel mai scump transfer din istorie.

A venit Revoluţia, înfrîngerea în "sferturi" la Mondialul din '90 şi transferul la Real Madrid pentru 4,3 milioane de dolari. Pentru mulţi ani, acesta a fost cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc. Între timp, după 14 ani, cînd Vlad Chiricheş a ajuns la Tottenham pentru 9,5 milioane de euro, "Regele" abia a ieşit din Top 10.

Jucătorul de "B" care a dus România în "sferturile" CM 1994
După 2 ani pe "Bernabeu", Hagi se transferă în Italia, la Brescia, unde ajunge din nou pe mîna lui Mircea Lucescu, tehnicianul care îl convocase în premieră la "naţională". Alegerea părea să nu fie prea reuşită. Brescia retrogradează, iar Gică nu reuşeşte să-şi găsească altă echipă şi e nevoit să rămînă şi să joace în Serie B.



În penultima etapă a sezonului următor, Brescia revine în Serie A! Hagi era pregătit pentru SUA. România debutează la Mondialul din 1994 cu 3-1 de poveste în faţa Columbiei, nominalizată de Pele drept mare favorită la cîştigarea trofeului. Gică reuşeşte unul dintre cele mai frumoase goluri din istorie, iar "tricolorii" fac primul pas spre optimi. Urmează un dezolant 1-4 cu Elveţia şi un 1-0 cu ţara gazdă, care ne propulsează pe primul loc.



Vine duelul cu Argentina şi unul dintre cele mai bune meciuri făcute vreodată de România. Hagi şi Ilie Dumitrescu zburdă printre apărătorii sud-americanilor, iar "naţionala" merge în "sferturi". În tribune, Maradona, suspendat pentru consum de cocaină, plînge. "Maradona din Carpaţi" îl eclipsase!

"Am regretat atunci că Maradona a fost suspendat şi n-a putut juca împotriva noastră. La cum jucam, noi am fi bătut Argentina şi cu el pe teren"
Gică Hagi

"Sferturile" aveau să fie însă capăt de linie. Suedia elimina România, după ce Răducioiu egalase în minutul 90 şi marcase pentru 2-1 în minutul 101. Cu un om mai puţin, nordicii egalează şi se impun la penalty-uri cu 5-4. Hagi prinde echipa ideală a turneului! Evoluţiile încîntătoare din SUA îl readuc pe "Rege" la un nume mare: Barcelona!



În clasamentul Balonului de Aur, Gică ocupă locul patru, după Stoicikov, Baggio şi Maldini! Performanţa rămîne şi astăzi cea mai mare pentru un fotbalist român. Spania nu îi prieşte nici acum lui Hagi, care ratează din nou titlul şi rămîne doar cu două Supercupe după experienţele la Real Madrid şi Barcelona.



Românul care a cucerit Istanbulul

La Euro 1996, România nu trece de grupe, iar Hagi se desparte de Barcelona. Pregătit pentru un transfer în Mexic, "Regele" e deturnat de Galatasaray, care îi oferă un salariu triplu faţă de ce avea în Spania. Hagi renaşte în Turcia, unde devine la fel de iubit ca şi în România.



Prima retragere, revenirea şi ultimul turneu final
În 1998, poartă România pînă în optimile Campionatului Mondial din Franţa şi îşi anunţă retragerea după înfrîngerea cu Croaţia. Un an mai tîrziu, pe 16 mai, Hagi e invitat la Antena 1 şi convins de Adrian Păunescu să revină la echipa naţională pentru meciul cu Ungaria. România învinge cu 2-0, Gică pare mai bun ca niciodată pe teren, însă anunţă din nou că se retrage.

Gică Hagi împlineşte astăzi, 5 februarie, 49 de ani. Sînt aproape 13 ani de cînd s-a retras, însă continuă să îşi lase amprenta asupra fotbalului românesc.

Numele "Regelui" a devenit în timp sinonim cu cel al României. Însă cum a devenit cel mai bun? "Ambiţie şi multă, multă muncă. Încerc să fiu cel mai bun. Cu spiritul ăsta am trăit şi cu spiritul ăsta voi merge în continuare", ne spune cu fiecare ocazie. Povestea e sa e una de succes. A fost voinţă, a fost şi noroc, însă rezultatul l-a propulsat în grupul marilor fotbalişti ai lumii.

Născut la Săcele în 1965, Hagi a făcut primii paşi spre fotbalul mare la Farul. În 1978 a fost legitimat de constănţeni, iar la 17 ani, 7 luni şi 6 zile debuta în Divizia A.

Gol după gol în Regie şi transferul la Steaua
Peste numai un an îmbrăca deja tricoul echipei naţionale şi se transfera la Sportul Studenţesc. Hagi a continuat să încînte şi în Regie, unde a fost de două ori consecutiv cel mai bun marcator al campionatului! Între timp, la meciul cu Irlanda de Nord, 0-1, contînd pentru preliminariile Mondialului din 1986, Mircea Lucescu îi oferă banderola. Avea numai 20 de ani!

Steaua n-a mai rezistat tentaţiei şi, la începutul anului 1987, Hagi semna. Teoretic, ar fi trebuit să evolueze doar în Supercupa Europei cu Dinamo Kiev. Practic, " Regele" a rămas pînă în '90. Impactul a fost imediat. Gol senzaţional din lovitură liberă şi Gică aducea cel de-al doilea trofeu european din istoria fotbalului românesc.

"Suporter te faci din două motive: că îţi plac culorile echipei, jucătorii sau că au mentalitate de învingători. Idolii mei au jucat la Steaua. Echipa juca tehnic şi fotbaliştii aveau mentalitate de învingători, lucrurile astea m-au făcut să ţin cu Steaua"
Gică Hagi

Au urmat primele trofee şi contactul cu fotbalul mare din Cupa Campionilor, unde Hagi a avut două sezoane incendiare alături de Steaua. În sezonul 1987/1988 a fost golgeterul competiţiei cu 4 reuşite, iar un an mai tîrziu, cînd "militarii" au ajuns pentru a doua oară în finală, 0-4 cu AC Milan, "decarul" era ales al doilea jucător al competiţiei, fiind surclasat doar de Marco van Basten.

Aproape cel mai scump din lume şi aventura "galactică"
În 1988, Iorgos Vardinoianis, un aproapiat al Stelei, a încercat să-l ducă pe Hagi la Panathinaikos. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, grecul spunea că: "am încercat inclusiv să obţin cetăţenia greacă pentru el. Actele erau gata, dar nu s-a putut rezolva". Suma de transfer? Peste 8 milioane de dolari! Dacă s-ar fi perfectat, ar fi devenit cel mai scump transfer din istorie.

A venit Revoluţia, înfrîngerea în "sferturi" la Mondialul din '90 şi transferul la Real Madrid pentru 4,3 milioane de dolari. Pentru mulţi ani, acesta a fost cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc. Între timp, după 14 ani, cînd Vlad Chiricheş a ajuns la Tottenham pentru 9,5 milioane de euro, "Regele" abia a ieşit din Top 10.

Jucătorul de "B" care a dus România în "sferturile" CM 1994
După 2 ani pe "Bernabeu", Hagi se transferă în Italia, la Brescia, unde ajunge din nou pe mîna lui Mircea Lucescu, tehnicianul care îl convocase în premieră la "naţională". Alegerea părea să nu fie prea reuşită. Brescia retrogradează, iar Gică nu reuşeşte să-şi găsească altă echipă şi e nevoit să rămînă şi să joace în Serie B.

În penultima etapă a sezonului următor, Brescia revine în Serie A! Hagi era pregătit pentru SUA. România debutează la Mondialul din 1994 cu 3-1 de poveste în faţa Columbiei, nominalizată de Pele drept mare favorită la cîştigarea trofeului. Gică reuşeşte unul dintre cele mai frumoase goluri din istorie, iar "tricolorii" fac primul pas spre optimi. Urmează un dezolant 1-4 cu Elveţia şi un 1-0 cu ţara gazdă, care ne propulsează pe primul loc.

Vine duelul cu Argentina şi unul dintre cele mai bune meciuri făcute vreodată de România. Hagi şi Ilie Dumitrescu zburdă printre apărătorii sud-americanilor, iar "naţionala" merge în "sferturi". În tribune, Maradona, suspendat pentru consum de cocaină, plînge. "Maradona din Carpaţi" îl eclipsase!

"Am regretat atunci că Maradona a fost suspendat şi n-a putut juca împotriva noastră. La cum jucam, noi am fi bătut Argentina şi cu el pe teren"
Gică Hagi

"Sferturile" aveau să fie însă capăt de linie. Suedia elimina România, după ce Răducioiu egalase în minutul 90 şi marcase pentru 2-1 în minutul 101. Cu un om mai puţin, nordicii egalează şi se impun la penalty-uri cu 5-4. Hagi prinde echipa ideală a turneului! Evoluţiile încîntătoare din SUA îl readuc pe "Rege" la un nume mare: Barcelona!

În clasamentul Balonului de Aur, Gică ocupă locul patru, după Stoicikov, Baggio şi Maldini! Performanţa rămîne şi astăzi cea mai mare pentru un fotbalist român. Spania nu îi prieşte nici acum lui Hagi, care ratează din nou titlul şi rămîne doar cu două Supercupe după experienţele la Real Madrid şi Barcelona.

Românul care a cucerit Istanbulul
La Euro 1996, România nu trece de grupe, iar Hagi se desparte de Barcelona. Pregătit pentru un transfer în Mexic, "Regele" e deturnat de Galatasaray, care îi oferă un salariu triplu faţă de ce avea în Spania. Hagi renaşte în Turcia, unde devine la fel de iubit ca şi în România.

Prima retragere, revenirea şi ultimul turneu final
În 1998, poartă România pînă în optimile Campionatului Mondial din Franţa şi îşi anunţă retragerea după înfrîngerea cu Croaţia. Un an mai tîrziu, pe 16 mai, Hagi e invitat la Antena 1 şi convins de Adrian Păunescu să revină la echipa naţională pentru meciul cu Ungaria. România învinge cu 2-0, Gică pare mai bun ca niciodată pe teren, însă anunţă din nou că se retrage.

Presiunea fanilor şi a presei îl determină pe "Rege" să se răzgîndească din nou: "Contaţi pe mine! Mă simt foarte bine şi fizic, şi mental. Corpul şi sufletul meu îmi spun că trebui să continuu. Abia aştept să ne calificăm la Euro 2000. Zis şi făcut, "naţionala" se califică, iar Hagi cîştigă Cupa UEFA! România ajunge în "sferturi", unde este eliminată de Italia, 0-2. Căpitanul prinde însă numai prima oră din ultimul său meci în tricolor, fiind eliminat pentru al doilea "galben".

35 de goluri a marcat Hagi în 124 de meciuri disputate în tricoul "naţionalei"

"Dumnezeu mi le-a dat pe toate. În fotbal am realizat multe lucruri mari, am jucat fotbal la nivel înalt, acum am creat ce am visat de cînd am renunţat la cariera de jucător, să investesc într-o Academie care să producă în viitor mari fotbalişti"
Gică Hagi

Gala Hagi şi dezamăgirea barajului
Se întoarce la Galatasaray, unde cîştigă şi Supercupa Europei. Pe 24 aprilie 2011, Hagi se retrage oficial de la echipa naţională în cadrul unui meci demonstrativ spectaculos la care au participat vedete ca Taffarel, Butragueno sau Prosinecki. După ce s-a retras definitiv ca jucător, a preluat "naţionala" României la finalul campaniei pentru Mondialul din 2002. A învins Ungaria la ea acasă, 2-0, însă barajul a fost o dezamăgire totală. "Tricolorii" au pierdut în Slovenia, 1-2, şi au obţinut doar un egal acasă, 1-1, ratînd calificarea la Campionatul Mondial din Coreea de Sud şi Japonia.

Cupa Turciei, singurul trofee
Doi ani mai tîrziu a preluat-o pe Bursaspor, dar şi-a dat demisia după cinci luni din cauza rezultatelor slabe. În martie 2004, Hagi s-a întors la Galatasaray, unde a fost primit de fani ca un erou. N-a reuşit să salveze sezonul prost al echipei şi a terminat doar pe 6. Anul următor s-a bătut la titlu pînă la final, însă înfrîngerea din derby-ul cu Fenerbahce, 0-1, a însemnat ratarea obiectivului. S-a revanşat în Cupa Turciei, zdrobindu-i pe rivali cu un incredibil 5-1.

Insuccese pe linie şi proiectul Academiei
A urmat treceri de scurtă durată pe la Poli Timişoara (2006), Steaua (2007) şi din nou la Galatasaray (2010-2011), însă de fiecare dată mandatele au fost întrerupte prematur din cauza certurilor cu şefii. Singura performanţă notabilă: calificarea în grupele Champions League cu "roş-albaştrii". În 2009, Hagi a înfiinţat clubul Viitorul Constanţa, care a promovat după numai 3 ani în Liga 1.

Academia "Gheorghe Hagi" a adunat cei mai promiţători juniori din ţară, care, anul trecut, s-au impus fără drept de apel la categoriile A, B şi C. Gabi Iancu, Alexandru Tîrnovan (Steaua), Aurelian Chiţu (Valenciennes), Ionuţ Vînă şi Mihai Bălaşa (AS Roma) sînt primele nume vîndute de Viitorul la echipe importante.

Povestea continuă
Deşi s-a concentrat mai mult pe Academie, Hagi îşi doreşte să revină ca antrenor. "Regele" ar urma să colaboreze şi cu FRF în privinţa juniorilor, dacă Gică Popescu va cîştiga alegerile. Are deja format ochiul pentru jucătorii tineri, pe lista celor promovaţi de el regăsindu-se nume ca Franck Ribery, Arda Turan, Gabriel Torje, Cristian Daminuţă, Iasmin Latovlevici sau Costel Pantilimon.

CV - Gheorghe Hagi
A jucat la: Farul (1982-1983), Sportul (1983-1987), Steaua (1987-1990), Real Madrid (1990-1992), Brescia (1992-1994), Barcelona (1994-1996), Galatasaray (1996-2001)
A antrenat la: echipa naţională a României (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005) Poli Timişoara (2005-2006), Steaua (2007), Galatasaray (2010-2011)
Meciuri/goluri în echipa naţională: 124-35
Performanţe:
- Campion al României cu Steaua (1987, 1988, 1989)
- Cupa României cu Steaua (1987, 1989)
- Golgeterul Diviziei A în 1985 şi 1986
- Supercupa Europei cu Steaua (1987) şi cu Galatasaray (2001)
- Campion al Turciei cu Galatasaray (1997, 1998, 1999, 2000)
- Cupa Turciei cu Galatasaray (1999, 2000, 2005- ca antrenor)
- Supercupa Turciei cu Galatasaray (1997)
- Supercupa Spaniei (1990 cu Real Madrid şi 1994 cu Barcelona)
- Cupa UEFA cu Galatasaray (2000)
- a participat cu echipa naţională la trei campionate mondiale (1990, 1994, 1998) şi la trei campionate europene (1984, 1996, 2000)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (79)
ricco
ricco  •  06 Februarie 2014, 02:10

Hagi a fost un mare fotbalist, dar DOBRIN A FOST IMENS, IMENS, IMENS !!!...

max67
max67  •  05 Februarie 2014, 23:15

LA MULTI ANI!!!! Ramai inca cel mai bun.....nimic bun nu a mai aparut din pacate pentru fotbalul nostru.

sexilian
sexilian  •  05 Februarie 2014, 19:44

LA MULTI ANI,pacat ca nu-ti merge capul cum ti-au mers picioarele si ai ramas ANTRENOR DE COPII TINERI,atata poti.

Vezi toate comentariile (79)
Comentează