Aur continuu! » Echipa feminină de spadă a fost vedeta anului 2011

Ana Maria Brînză, Simona Alexandru, Loredana Dinu şi Anca Măroiu au început o serie incredibilă în noiembrie 2010, cînd au luat titlul mondial. O serie care a continuat cu titlul european şi cel mondial în 2011.

"Ce greu e", spune Ana Maria Brînză despre trofeul oferit de Gazeta Sporturilor. "Îl păstrez eu că e bun pentru încheietură", adăugă făcînd cu ochiul spre coechipierele sale Loredana Dinu şi Simona Alexandru. Anca Măroiu e absentă motivat. Spadasinele, campioane europene şi mondiale în 2011, încheie anul cu un binemeritat cantonament. De data aceasta s-au adunat la Izvorani. Acum se fac primele exerciţii pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Dar pînă în luna august se vor mai aduna cantonamente, concursuri, emoţii, dureri. Au fost 355 de zile încărcate pentru spadasinele din România, cu multe călătorii pentru asalturi, dar care s-au încheiat cu poziţia de lider în clasamentul mondial, cu titlurile european şi mondial, dar şi trofeul GSP, care le recunoaşte dominaţia asupra acestui an. A fost un an minunat.

- Au trecut două luni de cînd aţi cîştigat titlul mondial, aţi mai şters medaliile de praf de atunci?
Ana: Ultima medalie pe care am cucerit-o, în Franţa, într-o întrecere pe cluburi, în luna noiembrie o ţin şi acum în ghiozdan. Parcă e prima medalie, aşa mă comport. E de argint, nu puteam încheia anul tot cu aur.

- Căutai la un moment dat burete pentru a amenaja camera cu medalii?
Ana: Da, am găsit şi burete şi catifea. Sînt puse acum pe parcele. La Naţionale e bătaie mare pe locuri, mai e loc la Europene şi Mondiale.

- Iar argintul olimipic aşteaptă aurul
Ana: Da.

- Loredana, tu unde le păstrezi?
Loredana: Sînt la mama acasă. Dacă eu m-am mutat, le-am lăsat ca să-şi amintească de mine.

- Simona, tu?
- De ale mele are grijă soţul. El le aranjează în fiecare săptămînă. Mă mai şi ceartă uneori dacă nu e vreuna la locul ei.

- Se spune că în 2012 vine sfîrşitul lumii. Cînd credeţi că se va întîmpla, înainte sau după Jocurile Olimpice de la Londra?
Ana: Dacă e să fie înainte, lumea nu o să mai fie dezamagită dacă nu luăm aurul, iar dacă va fi după, să dea Dumnezeu să luăm cea mai strălucitoare medalie, o să murim împăcate. Acum serios, am văzut filmul şi nu m-a impresionat deloc ce se întîmplă acolo. Pe 11.11.2011 eram în avion şi nu am căzut, deci nu mai vine sfîrşitul lumii.
Simona: Cîte sfîrşituri ale lumii am trăit, cînd o să se întîmple nu o să mai creadă nimeni. O să se dărîme blocurile şi noi o să rîdem.
Loredana: Din 2000 încoace tot vine sfîrşitul lumii.

- Totuşi 2012 e an olimpic.
Ana: Da. N-am mai primit atît de multe mesaje de ziua mea în care să mi se ureze să cîştig aurul olimpic.Îi înţeleg pe toţi, noi ne dorim înzecit aceea medalie, dar încă sîntem la început, o luăm încetul cu încetul. E devreme să ne gîndim la asta. O să tratăm fiecare concurs din 2012 ca pe o Olimpiadă.
Simona: Sigur o să ajungem şi la Londra şi o să facem la fel ca la Mondiale.Haideţi, fetelor dacă tot am ajuns aici.

- De Ana ştiu că are probleme cu mîna, voi cum sînteţi?
Loredana: Avem probleme şi noi
Ana: La ele scîrţîie şi la mine se aude.

Iulian Şerban, sportivul anului

- Ce aţi făcut în cantonametul asta de la Izvorani?
Ana: Am înotat, am mers la sală, am alergat. Încercăm să ne obişnuim din nou cu efortul. Aici avem toate condiţiile, dar mai dragi ne rămîn Forbanul şi Poiana Braşov.
Simona: Marţi, ne-am jucat atrenîndu-ne.

- Vă impresionează în vreun fel premiile pe care le primiţi din partea ziarelor?
Ana: Contează mult pentru că ne este apreciată munca. Anul acesta, din păcate, doar noi, am reuşit să aducem un aur într-o probă olimpică. Ne pare rău că s-a întîmplat aşa.
Loredana: Nu le-a ieşit anul acesta, poate la anul. Atunci contează

- Care e sportivul al anului, în opinia voastră?
Ana: Colegul nostru de la Steaua, Iulian Şerban. E pentru a doua oară, cînd ia medalie la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru paralimpici.
Loredana: Tot respectul pentru el. Ei sînt cei care îşi depăşesc limitele
Simona: Noi avem multe de învăţat de la ei.

Poveşti de Crăciun

-Pînă la ce vîrstă aţi crezut în Moş Crăciun?
Ana: Eu cred şi acum. De Sfîntul Nicolae cineva mi-a lăsat o ciocolată pe preş, în faţa casei şi nici acum nu l-am descoperit. Acum aştept să văd ce surpriză îmi mai pregăteşte.
Loredana: Pe la opt-nouă ani am aflat tristul adevăr.
Simona: De ce ne aduci aminte de lucrurile astea triste? La 11 ani. Eu tot venea acasă şi îi spuneam mamei că am auzit că nu există, dar ea îmi zicea să cred.
Ana: Eu încercam să găsesc cu fratele meu cadourile şi o dată am dat peste nişte cadouri care nu erau ale noastre. Am aflat pînă la urmă că ai mei ţineau cadourile la vecina, deci nici o şansă să le găsim.
Simona: Bine, că nu citesc copiii ce spunem noi acum. Vorbeam şi cu fetele şi ziceam că fără ei parcă nici nu simţi că sînt Sărbători.
Ana: Daa, şi eu tot cu nişte copii o să petrec Crăciunul, au toţi peste 20 de ani, dar minte (rîde).

- Ce vă aduce aminte de Crăciunurile copilăriei?
Ana: Mirosul de portocale.
Simona: Şi de banane.
Ana: Alea pe care le punea bunica pe şifonier să se coacă înfăşurate în ziare.

- Ce cadouri aţi vrea să primiţi?
Ana: Sănătate să intre pe toate geamurile şi pe toate uşile. Şi un Ipad.
Loredana: Chiar dacă sună a clişeu, noi chiar vrem sănătate. Şi un paltonaş negru cu buline dintr-un magazin din Craiova. Asta e pentru soţul meu, ca să-şi aducă aminte.
Simona: Aşa ceva material, nu am nimic ce să-mi doresc. Vreau să văd ce imaginaţie are Moşul ăsta.

- Cum o să fie Crăciunul acesta pentru voi?
Ana: Eu de-abia aştept pentru că nu o să fac nici o pregătire. O să împodobesc bradul, iar anul acesta o să avem tema îngeraşi şi fluturaşi. Pînă atunci trebuie să învăţ şi un colind, pentru că avem program artistic.
Loredana: Pe 24 îl aştept pe Moşu la Craiova, cu acel palton şi apoi o să mă întorc în Bucureşti.
Simona: O să merg la colindat cu nepoţii mei la ţară. La Lehliu.

Viena, Bucureşti, oraşe de 2012

- Anul Nou, unde vă prinde?
Ana: La Viena. Nu mai erau locuri în Cuba (rîde) şi am ales Viena.
Simona: Eu şi soţul meu vom sta acasă, singuri, chiar am zis că nu vrem să mergem nicăieri.
Loredana: Şi noi cred că o să fim la fel de romatici ca voi.

- Şi cînd se strică magia?
Ana: Pe 4 ianuarie, ne întîlnim în cantonament la Poiana Braşov, pînă pe 15. Venim din nou la Izvorani, pe 21 ianuarie avem Cupa Campionilor, iar apoi începe distracţia. Avem 4-5 concursuri de Cupă Mondială înainte de Campionatele Europene.

Clasament general
1. Echipa feminină de spadă    14p
2. Lucian Bute    55    10p
3. Dumitrescu / Mihalachi    8p
4-5. Bernadette Szocs    3p
Horia Tecău    3p
6-8. Alina Dumitru    2p
Sandra Izbaşa    3p
Elizabeta Samara    2p

Click pe imagine pentru a vedea cum au votat redactorii Gazetei, ai GSP TV şi oamenii din sport




Guildhall, Londra. Fosta Primărie, clădire superbă, veche de cînd lumea. Aici a existat primul amfiteatru roman descoperit pe teritoriul  capitalei britanice, dovadă a întrecerilor sportive antice. Cum nu cunosc pe nimeni, stau pe margine şi mă prostesc cu un pahar de  şampanie. În jur e petrecere, organizată la Briefing-ul pentru presă legat de JO. Pînă la urmă, vine lîngă mine un bătrînel cu robă  bleumarin, păr ca vata de zahăr şi o hartă de riduri pe faţă. E parlamentar. Îi spun că sînt din România şi mă întreabă la ce sport sîntem buni. Acum cîţiva ani, n-aş fi ştiut ce să spun mai repede. Acum răspund prompt: "Fencing!". Adică scrimă. Moşulică se miră, cutele îi  dansează pe faţă, repetă ca o jucărie simpatică: "Fencing? Really? Very well, very well!". Mulţumim, fetelor, că datorită vouă sîntem cei mai buni în lume la ceva!