GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  CONDAMNĂRI DOSARUL TRANSFERURILOR

Ultima şansă » MM Stoica şi Cristi Borcea au depus contestaţii după deciziile din Dosarul Transferurilor! Ce şanse au să fie eliberaţi

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 martie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 12 martie 2014 16:07

Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor la trei ani şi şase luni, respectiv şase ani şi patru luni, primite de cei doi în Dosarul Transferurilor, anunţă Mediafax.

Contestaţia lui Cristian Borcea a fost înregistrată miercuri şi urmează să se stabilească data la care aceasta va fi judecată.

Avocatul lui Mihai Stoica a depus în 7 martie sesizarea, care va fi judecată în 21 martie.

Totuşi, surse juridice susţin că aceste contestaţii au şanse foarte mici de reuşită, sub 1%.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe managerul general al FC Steaua Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi pe fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Celelalte pedepse în Dosarul Transferurilor:

George Copos (61 de ani) - 3 ani şi 8 luni cu executare
Gică Popescu (47 de ani) - 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Ioan Becali (61 de ani) - 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali (53 de ani) - 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu (78 de ani) - 3 ani şi 4 luni cu executare
Gigi Neţoiu (55 de ani) - 3 ani şi 4 luni cu executare


Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (39)
bazileon
bazileon  •  13 Martie 2014, 23:54

Sa vezi ce-o sa se oftice ailalti, ca n-au depus si ei!

conasu_boeru
conasu_boeru  •  13 Martie 2014, 18:03

....ZERO !!!!!!

mathed
mathed  •  13 Martie 2014, 12:17

Pt.contestatie ar trebui de adaugat inca un an de puscarie,sa invete ca............

Vezi toate comentariile (39)
Comentează