Articol de Decebal Rădulescu - Publicat miercuri, 22 decembrie 2010 00:00
"Italianul" intră în clubul de lux al celor 6 fotbalişti care în 45 de ani de Superlative au adunat cel puţin 3 titluri. Exact 3 mai au Dinu şi Dobrin. Ceilalţi sînt: Hagi (7), Gică Popescu (6) şi Mutu (4).
Căpitanul naţionalei îşi povesteşte cu lux de amănunte anul în care era să spună adio fotbalului, dar care pînă la urmă a devenit cel mai important din cariera lui.
- Ziua de 6 ianuarie 2010.
- 6 ianuarie e o zi care mi-a schimbat viziunea despre viaţă. E ziua în care am revăzut tot ce am trăit pînă atunci. Şi nu exagerez cînd îţi zic asta. Crede-mă! E ziua care m-a făcut să privesc ce-mi rămăsese, cu totul altfel. Dar totul a trecut. Asta e cel mai important. Şi uite unde sînt acum.
- Da! E, într-adevăr, un an de poveste pentru tine. E teribilă, în fapt, evoluţia ulterioară a lucrurilor. Adică ce s-a întîmplat după accidentare.
- Ştii ce mi-a zis Adelina în ziua aia. Zice: "Cristi, iubitul meu, ceea ce ţi s-a întîmplat ţie astăzi este sacrificiul pe care Inter trebuie să-l facă. Ca-n povestea Meşterului Manole. O să vezi că veţi cîştiga Liga Campionilor". Aşa a fost! Cum mi-a zis Adelina în acele momente.
- Adelina a fost mereu o tipă care a ştiut ce să spună în momente delicate. Eşti norocos cu ea.
- (Rîde) Da. Fetele mele sînt cele mai importante pentru mine.
5 mai, Cupa Italiei: "Tot ce am cîştigat anul ăsta am făcut cu mari sacrificii"
16 mai, Campionatul Italiei: "Cel mai greu din lumea asta e să ieşi campion în Italia"
22 mai, Liga Campionilor: "Mourinho m-a pus pe lista de Champions League cînd nu ştiam dacă voi mai juca fotbal"
21 august, Supercupa Italiei: "Munca şi curajul nu sînt niciodată zadarnice"
18 decembrie, CM al cluburilor: "Acum mă gîndesc că accidentul din 6 ianuarie mi-a schimbat viziunea despre viaţă. Trăiesc cu totul altfel!"
- Momentul delicat trecuse. Şi operaţiile. Îţi imaginai că urma un an aşa de bun pentru tine? Cu nu mai puţin de cinci trofee cîştigate?
- Îţi vorbesc ca unul care a trecut prin ce a trecut. Crede-mă că nu e vorbă goală, dar ce am cîştigat eu anul acesta s-a făcut cu mari sacrificii. Am o satisfacţie profesională mare. Mă bucur că, la un moment dat, am luat nişte decizii grele, şi uite că au fost cele corecte. Alegerile mele din acest an n-au fost zadarnice. Munca şi curajul nu sînt niciodată zadarnice.
"M-am antrenat fără dezlegare de la medici"
- 24 martie. Ziua revenirii tale.
- Nu. Vrei să spui ziua redebutului meu ca fotbalist. Am jucat contra lui Livorno. Cînd am intrat pe teren, am rememorat aproape fiecare zi de pînă atunci. Cu tot ce se întîmplase în fiecare dintre ele. Nimeni nu se aştepta să mă vadă jucînd atît de repede. Toţi îmi spuneau să nu mă grăbesc.
- Cum ai ajuns aici într-o perioadă foarte scurtă?
- Ăsta e un secret. După o lună am început să alerg, dar fără acordul medicilor. Simţeam că eu nu trebuie să mă opresc aici. Simţeam că nu e timpul să pun ghetele în cui, chiar dacă pe 6 ianuarie se luase în calcul şi varianta că nu voi mai juca fotbal niciodată.
- Supercuraj. Chiar curaj nebun. Mourinho ce rol a avut în revenirea ta?
- Unul uriaş. M-a pus pe lista Champions League cînd eu eram cu capul fărîmat, ca să exagerez puţin. M-a surprins, ca să nu zic şocat. Tradus, înseamnă că eu accidentat fiind şi neştiindu-se dacă mai pot juca fotbal cu adevărat în acel moment, el a mizat pe mine. Teribil gest. Nu crezi?
- Traduc şi eu. Adică s-a gîndit că dacă băiatul ăsta revine, va muri pe teren pentru mine.
- Cam aşa. Da. Pe 24 martie, la revenirea pe teren, nu mi-a zis nici o clipă că voi juca titular pînă înaintea meciului. M-a scos la un moment dat, pentru că nu mai puteam fizic.
"Regret gestul"
- 5 mai. Vine primul trofeu.
- Da. Şi al doilea pentru mine în Italia. A fost un joc special. Jucam cu rivalii din campionat, dar şi contra Romei, formaţie la care evoluasem.
- Ai avut o ieşire nervoasă atunci, pe care eu mi-o explic într-o anumită măsură, dar cu care nu sînt de acord.
- Regret şi eu profund gesturile pe care le-am făcut la adresa publicului, numai că n-am putut să rezist. Sînt om. Cînd mii de oameni îmi strigau: "Mai bine mureai pe 6 ianuarie!" n-am mai rezistat. Dar regret gesturile. Îmi pare rău că le-am făcut. Pentru că ţigan mi-au mai zis de nenumărate ori. Asta nu mă deranja.
Secretul de la finala Ligii
- Alt trofeu. Cîştigarea campionatului cu Inter. Ai intrat în minutul 73 la Siena.
- Mourinho îmi spusese că nu joc. Mă ţinea pentru finala Ligii. Mă anunţase că voi intra titular contra lui Bayern. Tensiunea creştea. Dar a fost deosebit momentul cîştigării campionatului. E greu să ieşi campion în Italia. Cred că e cel mai greu din lumea asta.
- Şi vine finala.
- Da. Vine finala. În care eu eram anunţat ca titular de antrenor, după ce cu cîteva luni în urmă fusesem la un pas să mă las de fotbal.Visul meu devenise realitate la finalul acelui meci.
- Mi-aduc aminte finalul cu premierea. Un gest al tău. Ţi-ai aruncat casca de protecţie în cupă, în trofeu. Şi mimica feţei tale din momentul ăla mi-a rămas în memorie. Eu am tradus aşa: "Doamne, incredibil, cu tot ceea ce s-a întîmplat m-ai ajutat să fac şi asta!".
- Da. Crede-mă că atunci îmi amintisem ce mi-a zis Adelina pe 6 ianuarie. Apoi s-a petrecut un moment pe care nimeni nu-l ştie. Am fost la un pas de leşin. Am făcut o lipotimie şi m-am întins pe gazon cînd toţi colegii mei se bucurau de trofeu.
- Păi, medicii?
- Erau lîngă mine. Mă îndopau cu ciocolată. E o imagine cu mine pe jos de atunci. Cred că o aveţi şi voi. Eu am găsit-o pe agenţiile de presă. O păstrez.
"Ne vom califica!"
- Multe trofee. Supermediatizat. Faimă. Cît mai contează pentru un asemenea jucător echipa naţională?
- Enorm. Crede-mă cînd îţi spun asta! N-o fac de dragul vorbelor. Jucînd la echipa naţională m-a văzut lumea şi am ieşit în fotbalul mare. Echipa naţională mi-a dat tot. Şi vreau performanţe cu naţionala. Vin cu sufletul deschis la lot, întotdeauna. Eu sper şi cred în calificarea la turneul final din 2012.
- Rezultate?
- Vor veni. O să vedeţi. Dar toţi trebuie să facem mai mult decît am realizat pînă acum. Şi preşedinţii de club, şi şefii de federaţie sau ligă. Toţi. Altfel nu se poate.
Gestul lui Mourinho pentru Chivu
- Cristi, zi-mi trei lucruri care ţi-au rămas în memorie de la Mourinho.
- E chiar un tip special. Deosebit. Ambiţios. Sînt multe detalii care mi-au rămas în suflet de la el. Dar înainte de toate e un om. Face orice pentru ca jucătorii să se simtă bine.
- De ce aproape toţi fotbaliştii cu care a lucrat ţin la el?
- Pentru el mori pe teren. Atît de bine te montează. De fapt, e un schimb de sacrificii. El ştie foarte bine cînd să dea, dar şi cînd să ceară.
- Ai un exemplu legat chiar de tine?
- Da. Pe primul vi l-am spus. M-a pus pe lista Champions cînd eu nu ştiam dacă mai joc. Acum cel de-al doilea. Am avut accidentarea la umăr. Şi trebuia să mă operez. Eu voiam să fac asta după nuntă. Atunci mă căsătoream. La nuntă am stat cu braţul în ghips. Mourinho îmi ceruse să mă operez înainte de eveniment.
- Nu mi se pare ieşit din comun.
- Stai puţin. Nu te grăbi. Trece o săptămînă după nuntă şi am plecat în Italia pentru reunire. Urma să mergem în cantonament de pregătire. M-am prezentat, iar Mourinho m-a luat de o parte şi mi-a zis: "Îţi mulţumesc frumos că m-ai ascultat şi te-ai operat. Uite, nu mergi în cantonament. Mai ai 10 zile de vacanţă cu familia. A fost rîndul meu să mă revanşez faţă de tine. Acum scorul e 1-1. Să vedem cine preia conducerea".
- Frumos. Chiar special. Îţi mulţumesc pentru interviu. Îţi doresc un final de an minunat. Şi un an viitor cu tot atîtea trofee.
- Oricum, cele mai importante trofee din viaţa mea sînt fetele mele. Copiii mei, soţia mea şi familia mea. Să fim sănătoşi şi restul vine de la sine. Le mulţumesc din suflet cititorilor site-ului gsp.ro şi celor ai ziarului pentru votul pe care mi l-au dat. Sper să nu-i dezamăgesc nici de acum încolo.
IATĂ CUM S-A VOTAT
