GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  PE CE MAI RISIPESC GUVERNANŢII BANII PUBLICI

MAXIM DE RISIPĂ LA CASTELU » O comună din România va avea două săli de sport!

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Localitatea constănţeană Castelu, cu 5.800 de locuitori, va avea în curînd două săli de sport. Una construită pe timpul guvernării lui Năstase şi una ale cărei lucrări vor demara în cîteva zile.

Comuna Castelu din judeţul Constanţa este gata să stabilească un nou record în sportul românesc: prima comună cu două săli de sport! Într-o comună cu 5.800 de oameni.

Comuna Castelu, pe drumul ce duce spre mare, are două sate: Castelu şi Nisipari. În urmă cu şase ani, în cel de-al doilea a fost construită o sală de sport.

A fost a 84-a din programul celor 400 de săli al Guvernului Adrian Năstase. Anul acesta, în aprilie, a fost aprobată ridicarea unei alte săli. De această dată, în Castelu. Adică la 7 kilometri distanţă.

Firma SC Rico SRL, cea care a cîştigat licitaţia în aprilie 2010, va începe lucrările luna viitoare. Suma pentru care se va efectua construcţia este de 2.554.229 de lei, adică aproximativ 600.000 de euro.

Frig şi ecou în sală
În sala de sport de la Nisipari, 20 de copii de clasa a patra sînt la ora de sport. Înăuntru e frig: "Încă nu ne-au dat drumul la căldură", ridică din umeri profesorul de sport. Şcoala cu clasele 1-8 are 200 de elevi. Ei sînt principalii beneficiari ai construcţiei ridicate în urmă cu 6 ani. "Nu putem face spectacole aici sau alte lucruri de acest gen din cauza ecoului. Am vrut să facem festivitatea de deschidere a anului, dar nu s-a putut!", povesteşte directoarea Claudia Ghină. Continuă: "Un profesor a făcut un fel de club de haltere şi a găsit o fetiţă care a ajuns campioană europeană". Pe fată o cheamă Laura Ionela Pricop şi e mîndria şcolii.

La Castelu lumea e fericită
Vestea că în Castelu se va ridica o nouă sală de sport e primită cu entuziasm de locuitori. Ne indică locul unde va fi construcţia de 150 de locuri. În apropierea şcolii, în zona nouă. Directoarea Laura Prodan e cea mai fericită. "E mană cerească pentru noi. Avem 450 de copii care învaţă aici. Cu ce să-i ducă la Nisipari? Toţi sînt săraci, sportul le va face bine! Avem echipă de handbal, Castelanii, care a cîştigat o fază regională, deci potenţial există!", spune aceasta.

Primarul PD-L a vopsit şcoala în portocaliu
Şcoala din Castelu e una peste media celor de la ţară. E proaspăt vopsită. Culoarea e bine aleasă: portocaliu, la fel ca a partidului pe care îl reprezintă primarul Nicolae Anghel. "Nu am nimic de ascuns. E adevărat că aici vom avea o sală nouă, cuprinsă în programul demarat de Compania Naţională de Investiţii!", îşi începe acesta discursul.

"În 2002, Consiliul Local a pus la dispoziţie pămîntul pentru construcţie, un an mai tîrziu am făcut cererea către CNI, iar în 2006 am fost în regulă cu toată documentaţia, dar ne-a tot amînat. Abia în 2008 am reuşit să obţinem aprobările, însă startul lucrărilor a fost amînat din cauza unei contestaţii privind finanţarea. Da, sînt în PD-L din 2006. Ştiu ce veţi scrie, dar sala se va face, iar noi vom rămîne la guvernare pînă în 2024!", spune edilul din Castelu.

Comparaţie cu francezii din Plescop
Primarul explică de ce şi-a dorit o sală la Castelu, deşi mai e una la o distanţă de doar 7 kilometri. "Avem peste 450 de copii în localitate, iar vreo 450 vor învăţa la Colegiul Dobrogea, în comună. Sala din Castelu va avea o eficienţă mai mare decît cea din Nisipari. Şi ce dacă vor fi două săli la doar 7 kilometri distanţă? În localitatea franceză Plescop, cu care sîntem înfrăţiţi, sînt trei săli de sport, două dintre ele în aceeaşi curte. La alţii s-au făcut cîte două terenuri, iar noi nu am primit nici unul!", se justifică Nicolae Anghel.

Edilul mărturiseşte că este mare iubitor de sport, iar visul său este să aducă echipa de fotbal din localitate în Liga a III-a. "Am investit cam 100.000 de euro şi sper să reuşesc!", explică el. La ieşire lăsăm în urmă plăcuţa: Castelu, comună europeană, cu două săli de sport.

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (18)
 •  29 Noiembrie 2012, 10:33

SALA SE APROPIE DE INAUGURARE ATI PUTEA SA VENITI SA VEDETI DAK SA FACUT RISIPA...

 •  30 Decembrie 2011, 14:46

Acum la cumpana dintre ani va felicitam domnule Primar Nicolae Anghel pentru constractia salii de sport din Castelu. Noi stim ca daca nu ne contestau PSD-istii inauguram la Castelu sala de sport nu la Valu Traian. Cum va explicati dragi carcotasi ca din cele 3 sali de sport licitate in 2010 singura contestata a fost cea de la Castelu?? Anghel este singurul Primar care nu a facut intelegere cu PSD-ul NICIODATA!! LA MULTI ANI DOMNULE PRIMAR NICOLAE ANGHEL! SA FII SANATOS SI SA DUCI LA CAPAT PROIECTELE INCEPUTE! Felicitari pentru ideea de a construi Terenul de sport la intrare in Castelu!

 •  15 Mai 2011, 10:51

Au inceput lucrarile la sala de sport din Castelu! Bravo domnule primar Nicolae Anghel te-ai tinut de cuvant!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează