La o lună după ce a devenit primul român ajuns pe schiuri la Polul Sud, bănăţeanul de 47 ani s-a întîlnit cu elevii de clasa a III-a şi a IV-a ai unei şcoli din Reşiţa. S-a născut o oră de basm, despre curaj, antrenament, drapelul tricolor şi "forţele care te duc acolo unde vrei să ajungi", după care copiii murmurau: "Parcă am fost şi noi cu el!"
Ianuarie cu soare şi ger la Reşiţa, unde iarna bîntuie scîrţîind tabla combinatelor goale. O curte de şcoală primară în care ninge repede. Printr-o fereastră uriaşă, se disting într-un amfiteatru miniatural capetele unor copii: aşezaţi în rînduri perfecte, cu uniforme şi ochelari, par captivaţi de ceva serios şi nemaiştiut care se întîmplă în faţa tablei.
Pe un panou alb rulează imagini de la Polul Sud: nămeţi nemărginiţi, alături de care fulgii reşiţeni cad umil, dincolo de ziduri. Un film proiectat de pe laptop, metamorfoza cărţilor lui Jack London. Zgribulit în imaginile Antarcticii, blînd şi surîzător în faţa puştilor de 8-9 ani, povesteşte
Coco Galescu. Primul român ajuns pe schiuri la Polul Sud, pe 13 decembrie anul trecut, pe traseul de peste 500 de km al legendarului Amundsen.
Busola din suflet şi gîndurile bune Elevii de clasa a III-a şi a IV-a de la Şcoala nr. 7 din Reşiţa îl cunosc deja pe Coco: el îi învaţă să schieze, aventurile lui se aud pentru prima oară, după fiecare expediţie, în clasele lor. "Călătoria mea la Polul Sud se va încheia abia cînd le voi povesti copiilor, la întoarcere", spunea Galescu în noiembrie, înaintea plecării.
Tipul încercănat, pe care ascensiunile l-au ros pe dinafară, vorbeşte înflăcărat, cu un accent bănăţean care leagă poveştile. În faţă, 60 de ţînci cu guri căscate şi ochi sprinţari: "Sînt doi paşi fără de care n-aş fi reuşit: primul e să nu-ţi pierzi busola, în Antarctica sau în viaţă. Sensul îl găseşti mereu dacă te consulţi cu sufletul. Al doilea, să faci gîndurile să lucreze pentru tine. Ele sînt puternice, dar dacă vrei să renunţi, deja le-ai pierdut".
"Eu am fost pe Martele meu!" Tăcerea gheţarilor, de care vorbeşte Coco, se reproduce instantaneu în copii. "Ştiţi de ce fac toate astea, în afară de a ajunge în vîrf? Am simţit că ăsta e rolul meu. Mereu trebuie să faci ce simţi că are legătură cu rolul tău. În familie, la şcoală, oriunde". Bărbatul desenează cu creta, foloseşte hărţile minţii, apar Magellan, răbdarea pregătirii sportive, Ţara de Foc, Racoviţă, drapelul tricolor, un cearceaf de idei minunate. E prea mult pentru copii?
"Cînd erai mic, te visai la Polul Sud?". Un glas de băieţandru, precedat de două degete ridicate nerăbdător: gata, acum să-l văd pe profesorul de viaţă şi aventură! "Îmi bănuiam drumul în viaţă. M-am mai rătăcit, dar important e că, la 10 ani, pentru mine Polul Sud era cam ce e pentru tine, acum, o călătorie pe Marte. Şi am ajuns acolo!"
Asediu cu puşti ochelarişti şi curioşi Curajul băiatului cu părul zburlit declanşează iureşul: "Cum scapi de frig?" "Mă gîndesc că-i o fiinţă uriaşă, care mă iubeşte şi mă îmbrăţişează din toate părţile". Copiii rîd văzînd chipul tumefiat de ger al lui Coco, la Pol. "De unde ai avut bani?" "Acum un an, aventura asta era în mintea mea un ecran de calculator, negru complet. N-aveam bani, nu ştiam multe despre ce-i pe-acolo, nu eram pregătit. M-am antrenat, am învăţat şi apoi au venit şi banii. Ecranul s-a albit încet, pixel cu pixel".
Galescu e asediat, mai strecoară o întrebare timidă, la care răspunde tot el, iute-iute: "De ce trebuie să păstrăm Polul Sud? Acolo e 96% din rezerva de apă dulce a Terrei!". Uaaaaau. Fetiţele îşi notează, băieţii rămîn cu mirarea prelungă: "Eu credeam că pentru protejarea pinguinilor..." Replicile lui Coco îi emoţionează pe ţînci: "Da, şi pentru asta. Există două feluri de lupte, murdare şi curate. Lupta e ca o haină. Tu alegi cu care te îmbraci. Cea mai curată e lupta cu tine".
Oamenii care fac important Polul Sud Coco adaugă reţete de supravieţuire fizică printre paşii succesului în viaţă. Sau invers. Copiii ştiu deja că la Pol mănînci hrană uscată, fără apă, ca să nu îngheţe. Sînt fascinaţi de buteliile minuscule pe care Galescu le descrie şi cu care topeşte gheaţă, pentru supe instant. "Dar cum scapi de singurătate?". Aici filmul se rupe. Coco priveşte albul imperfect din curtea şcolii: "Se întîmplă altceva. Apar nişte... forţe. Nu prea ştiu eu de unde, dar te duc unde vrei să ajungi. Atît ştiu despre asta".
Se aude soneria. Cea care ne salvează de generaţii şi după care Coco apasă acum butonul de stop, pe laptopul cu basme. Elevii salută respectuos, băieţii mai curajoşi îi strîng mîna şi îi cer autografe. Pentru că poveştile adevărate nu se termină niciodată, temerarul continuă coborînd scările, spre alaiul înalt de-un metru din jurul lui: "Polul Sud se mută anual cîte doi metri spre nord, din cauză că placa de gheaţă se topeşte. Polul e important pentru că oamenii l-au făcut aşa. Voi!".
"Trecem prin frig, încercări şi ninsori ca să atingem vîrful unui munte, al unei competiţii, al unui domeniu: Everestul nostru. Cum alpiniştii botează vîrfurile cucerite cu numele lor, aşa, în gimnastică, Nadia e Everestul"
Coco Galescu
"
Drumul spre succes e o lamă de fierăstrău: urci, te odihneşti, urci, te odihneşti. Una peste alta, te desprinzi tot mai mult, avansezi. Cînd te odihneşti, te gîndeşti să renunţi. Antrenamentul anterior te ajută să revii"
Coco Galescu
"În echipa ajunsă la Polul Sud era şi nepotul unui membru al expediţiei lui Amundsen. Avea cu el un ceas al bunicului, purtat de acesta în legendarul drum de acum 100 de ani. A făcut un gest uriaş de respect! Eu am avut drapelul tricolor"
Coco Galescu
"
Avionul care ne-a lăsat la marginea Antarcticii era un Tupolev cu care se transportau tancuri în timpul Războiului Rece. A dus gînduri de ucidere, acum transporta visători spre Polul Rece"
Coco Galescu
140 de oameni lucrează la staţia ştiinţifică de la Polul Sud, dintre care 40 locuiesc permanent acolo
