Articol de Maria Andrieş - Publicat vineri, 26 martie 2010 00:00
După premiile de la Berlin, "Eu cînd vreau să fluier, fluier" se pregăteşte să ia cu asalt publicul românesc
Foştii condamnaţi care au jucat în film şi au fost eliberaţi între timp, s-au strîns la o masă. Au venit special din Grecia, din State, din Italia, pe unde-au umblat după ce-au ieşit din închisoare. Privesc stînjeniţi şi zîmbitori la lumea bună din jur. "E un film cu şi despre deţinuţi!", proclamă Mihai Svorişteanu, "răul" din film. Ar mai juca, "dacă ar avea ocazia". Şi-au aprins ţigările. Trag cu ochiul la masa vecină, unde ministrul Justiţiei discută cu ambasadorul Germaniei.
În centrul atenţiei, regizorul Florin Şerban trece de la un grup la altul. El e cel care a unit lumi atît de diferite. Îşi salută actorii, ascultă sfaturile despre arbitraj ale lui Ion Crăciunescu. Poartă o geacă de piele, cămaşă albă, pantaloni negri, pantofi, negri, şi doi ochi care strălucesc şi cînd se retrag blitzurile. Are emoţii mai ceva ca la Berlin. "Sper să fie săli pline la filmul meu. L-am făcut pentru români!".
Florin Şerban: "Sîntem un popor de artişti, nu de sportivi"
- De ce avem premii la film şi nu avem la fotbal?
- Pentru că nu sîntem un popor de sportivi, deşi aşa ne credem. Sîntem un popor de artişti, ne plac poveştile, ne place să povestim.
- Se joacă un meci de fotbal în filmul tău. De ce fotbal, nu altceva?
- E sportul nostru naţional, nu puteau să joace handbal, baschet, n-ar fi fost ca-n viaţa reală. În închisoare asta fac.
- E la fel cu fotbalul pe care-l ştim?
- Da, la fel, cu aceleaşi reguli, dar e un fotbal jucat mai în forţă, mai aspru.
- Tu ţii cu vreo echipă?
- Ţin cu Craiova Maxima, pentru că şi tata era fan. Craiova aia, de pe vremea cînd juca în semifinalele europene. De atunci nu m-am mai uitat, decît foarte rar. Mie îmi place tenisul, e un sport individual.
- Filmul tău a plăcut în străinătate, crezi că va prinde şi la publicul românesc?
- M-am bucurat că am luat premii, e normal să te bucuri cînd cîştigi ceva. Dar nu la premii m-am gîndit. M-am gîndit la publicul românesc, cînd am făcut filmul. Lor li se adresează. Şi îmi doresc să le placă. Are emoţie, dramă, acţiune, sper să fie pe gustul românilor.
George Piştereanu (actor principal)
- Cum te-ai înţeles cu deţinuţii pe platouri?
- Ei, n-am jucat fotbal cu ei, oricum nu ştiu. Dar şi-aşa ne-am înţeles.
- De ce crezi că e mai premiat filmul românesc decît fotbalul?
- Păi, cred că e vorba de oamenii din film, care nu lucrează pentru bani, o fac din dragoste.
Ada Condeescu (actriţă principală)
- Cum te-ai simţit înconjurată de atîţia bărbaţi pe platou?
- Nu ştiu cum să spun, filmul ăsta mi-a schimbat viaţa. M-a transformat. Sper să le schimbe viaţa şi altora.
- De ce?
- Are o poveste foarte puternică, este un film de dragoste, dar vorbeşte şi despre relaţiile dintre oameni, despre probleme sociale. Sper să dea la o parte prejudecăţile noastre despre deţinuţi.
Ion Crăciunescu (fost arbitru internaţional)
- Aşteptaţi să vedeţi vreo fază litigioasă, vreo poziţie nefirească în film?
- Ei, nu, am venit să-l văd filmul pur şi simplu, nu numai meciul de fotbal din el. Cred că e puţin de vorbit despre arbitraj aici, dar, apropo de titlu, eu în fotbal n-am fluierat cînd am vrut, am fluierat după regulament. Numai în viaţă poţi să fluieri cînd vrei.
- Cum se face că n-avem premii şi în fotbal?
- Cred că şi în film există, cum se spune, mîncătorie, dar e incomparabil mai puţină decît în fotbal.
După premiile de la Berlin, " Eu cînd vreau să fluier, fluier" se pregăteşte să ia cu asalt publicul românesc
Foştii condamnaţi care au jucat în film şi au fost eliberaţi între timp, s-au strîns la o masă. Au venit special din Grecia, din State, din Italia, pe unde-au umblat după ce-au ieşit din închisoare. Privesc stînjeniţi şi zîmbitori la lumea bună din jur. "E un film cu şi despre deţinuţi!", proclamă Mihai Svorişteanu, "răul" din film. Ar mai juca, "dacă ar avea ocazia". Şi-au aprins ţigările. Trag cu ochiul la masa vecină, unde ministrul Justiţiei discută cu ambasadorul Germaniei.
În centrul atenţiei, regizorul Florin Şerban trece de la un grup la altul. El e cel care a unit lumi atît de diferite. Îşi salută actorii, ascultă sfaturile despre arbitraj ale lui Ion Crăciunescu. Poartă o geacă de piele, cămaşă albă, pantaloni negri, pantofi, negri, şi doi ochi care strălucesc şi cînd se retrag blitzurile. Are emoţii mai ceva ca la Berlin. "Sper să fie săli pline la filmul meu. L-am făcut pentru români!".
Florin Şerban: "Sîntem un popor de artişti, nu de sportivi"
- De ce avem premii la film şi nu avem la fotbal?
- Pentru că nu sîntem un popor de sportivi, deşi aşa ne credem. Sîntem un popor de artişti, ne plac poveştile, ne place să povestim.
- Se joacă un meci de fotbal în filmul tău. De ce fotbal, nu altceva?
- E sportul nostru naţional, nu puteau să joace handbal, baschet, n-ar fi fost ca-n viaţa reală. În închisoare asta fac.
- E la fel cu fotbalul pe care-l ştim?
- Da, la fel, cu aceleaşi reguli, dar e un fotbal jucat mai în forţă, mai aspru.
- Tu ţii cu vreo echipă?
- Ţin cu Craiova Maxima, pentru că şi tata era fan. Craiova aia, de pe vremea cînd juca în semifinalele europene. De atunci nu m-am mai uitat, decît foarte rar. Mie îmi place tenisul, e un sport individual.
- Filmul tău a plăcut în străinătate, crezi că va prinde şi la publicul românesc?
- M-am bucurat că am luat premii, e normal să te bucuri cînd cîştigi ceva. Dar nu la premii m-am gîndit. M-am gîndit la publicul românesc, cînd am făcut filmul. Lor li se adresează. Şi îmi doresc să le placă. Are emoţie, dramă, acţiune, sper să fie pe gustul românilor.
George Piştereanu (actor principal)
- Cum te-ai înţeles cu deţinuţii pe platouri?
- Ei, n-am jucat fotbal cu ei, oricum nu ştiu. Dar şi-aşa ne-am înţeles.
- De ce crezi că e mai premiat filmul românesc decît fotbalul?
- Păi, cred că e vorba de oamenii din film, care nu lucrează pentru bani, o fac din dragoste.
Ada Condeescu (actriţă principală)
- Cum te-ai simţit înconjurată de atîţia bărbaţi pe platou?
- Nu ştiu cum să spun, filmul ăsta mi-a schimbat viaţa. M-a transformat. Sper să le schimbe viaţa şi altora.
- De ce?
- Are o poveste foarte puternică, este un film de dragoste, dar vorbeşte şi despre relaţiile dintre oameni, despre probleme sociale. Sper să dea la o parte prejudecăţile noastre despre deţinuţi.
Ion Crăciunescu (fost arbitru internaţional)
- Aşteptaţi să vedeţi vreo fază litigioasă, vreo poziţie nefirească în film?
- Ei, nu, am venit să-l văd filmul pur şi simplu, nu numai meciul de fotbal din el. Cred că e puţin de vorbit despre arbitraj aici, dar, apropo de titlu, eu în fotbal n-am fluierat cînd am vrut, am fluierat după regulament. Numai în viaţă poţi să fluieri cînd vrei.
- Cum se face că n-avem premii şi în fotbal?
- Cred că şi în film există, cum se spune, mîncătorie, dar e incomparabil mai puţină decît în fotbal.
