Articol de GSP - Publicat sambata, 26 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 25 noiembrie 2011 21:32
Eduardo Valcarcel (38 de ani) trăieşte cu această problemă de la 18 luni, dar nimic nu-l împiedică să se ocupe de coordonarea a 800 de copii
Priviţi imaginile! Pare un oarecare tip cu dizabilităţi relaţionînd cu copiii. Eventual să le ofere lecţii de viaţă. Lecţii chiar le dă. Dar mai ales de fotbal. Personajul se numeşte Eduardo Valcarcel şi e directorul Şcolii de Fotbal a Federaţiei spaniole, rol din care coordonează nu mai puţin de 800 de copii.
Călcat de camion
Problema e veche. Cînd avea doar 18 luni, Valcarcel (38 de ani) a scăpat din atenţia bonei şi a fost călcat de un camion, în San Sebastianul natal. Piciorul stîng a trebuit amputat. Cel drept i-a fost salvat miraculos, după zece operaţii şi peste o sută de puncte de sutură. A crescut cu proteză. Cum el se înălţa rapid, acestea au trebuit schimbate des. Pînă la 11 ani. Atunci a trecut la cîrje.
S-a visat antrenor
Iubeşte dintotdeauna fotbalul. I-ar fi plăcut să-l joace. N-a putut, aşa că de mic s-a gîndit să devină antrenor. La 14 ani pregătea deja echipa şcolii. A perseverat, a progresat pînă a ajuns primul spaniol cu dizabilităţi ce a obţinut Titlul Naţional de Antrenor într-o "zi de neuitat". A trecut fiecare probă teoretică şi practică: alergare pe distanţă mare, serii de viteză, pase, lovituri de cap, şut cu piciorul drept. A procedat exact ca toţi ceilalţi candidaţi, cu excepţia şutului cu stîngul.
Lucru în a 3-a ligă
Viaţa de tehnician veritabil a început-o în liga a 3-a. A pregătit-o întîi pe Rayo Majadahonda, apoi pe Sella. A trecut şi la arbitraj, la fotbal în 7. Exemplul dat tuturor l-a propulsat la federaţia spaniolă (RFEF). Iniţial a lucrat cu o grupă de copii. Treaba excelent făcută, organizarea şi disciplina impuse l-au ajutat să urce repede ca director al Şcolii de Fotbal a RFEF. Coordonează absolut totul. Nu s-a putut detaşa însă de copii şi, în paralel, antrenează o grupă de "pitici".
Familia, esenţială
Valcarcel susţine că nu ar fi ajuns aici fără ajutorul familiei. "E sursa mea de energie şi de bucurii. Soţia, Noelia, şi fiica, Nahia, mă sprijină nonstop. Şi datorită lor am ajuns aici", a zis el, mîndru că o poză a sa figurează în muzeul RFEF inaugurat în 2010.
"Pentru a antrena e mai important să te simţi pozitiv decît să ai ambele picioare"
Eduardo Valcarcel
"Profesore, ţi-ai pierdut piciorul? Cînd îţi va creşte la loc?"
întrebare pusă frecvent de copii lui Valcarcel
45 de zile e frecvenţa cu care Valcarcel schimbă cîrjele, uzate în special la antrenamente
PARODIE. Francezii ne-au luat din nou peste picior. Într-o emisiune satirică, Jamel Debbouze (foto jos) şi-a imaginat cum ar arăta un român în postura de căpitan al selecţionatei multietnice a lui Blanc. Făcînd aluzie la cerşetori, comicul de origine marocană a întins mîna, şi-a încrucişat ochii şi a strigat: "Vă rog, daţi-mi şi mie o minge! Vă rog... o pasă! Bolnav, bolnav... Vă rog, o centrare pentru copiii mei!" Debbouze şi-a încheiat autoironic numărul: "Cu toţii sîntem rasişti".
VEZI MAI JOS O GALERIE FOTO CU EDUARDO VALCAREL!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
