GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MARATON

Ieşenii aleargă 21 de kilometri pentru copiii inteligenţi din familii defavorizate

Articol de GSP - Publicat joi, 13 aprilie 2017 13:21

Evenimentul Semimaratonul din Iaşi a ajuns la cea de-a treia ediţie, iar anul acesta se desfăşoară pe 23 aprilie, când sunt aşteptate mii de persoane să iasă la mişcare pentru două cauze nobile.
Organizat de Cluburile Rotary, Semimaratonul din Iaşi a oferit în cadrul ediţiei din 2016 peste 10 burse în valoare de 8000 euro pentru copiii inteligenţi din mediul rural prin Asociaţia ProRuralis, dar şi 4000 de euro către proiectul “Căsuţa cu cireşe” prin Asociaţia Salvaţi Copiii, care-şi propune să ajute copiii defavorizaţi din cartierul Dacia, Iaşi.

Despre noul eveniment, Alexandru Condurache, past president Rotary Club Copou, declară: “Un copil învaţă să alerge în primii ani de viaţă. Cu fiecare an pierdut, el va deveni un alergător mai puţin antrenat. Cred că la fel stau lucrurile şi în ce priveşte educaţia. Fiecare vârstă are învăţătura ei. Mai târziu, costurile vor fi mai mari şi garanţia reuşitei mult mai mică. Rotary şi Semimaraton Iaşi susţin în egală măsură, prin invitaţia la mişcare, accesul la educaţie şi excelenţă în universul şcolii”.

Împărţit în diferite tipuri de traseu, Semimaratonul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cel mai mic participant poate să aibă 6 ani, copiii având acces gratuit, iar taxele pentru adulţi pornesc de la 30 de lei până la 90, în funcţie de perioada de înscriere.
Înfiinţat în 2010, Rotary Club Iaşi Copou are ca misiune principală susţinerea proiectelor de valoare în comunitatea ieşeană, care investesc în creşterea calităţii în educaţie şi care promovează excelenţa şcolară.

Organizator: Clubul Rotary Iaşi Copou,Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Scolar Judeţean
Sponsori:
Gold -  United Business Centers, RCS-RDS, Heineken
Silver -  Fitbit, Polirom Packaging, Mira Export, Econt, Concept
Bronz -  BMW, Coca Cola, Apa Vital, Mobilis, Eurotex Company, Cafeneaua noastra, Arcadia
Parteneri media: DigiMobile, PRO FM, Ziarul de Iaşi, IasiFun şi Wink
Parteneri Caritabili: Rotary Iaşi, Rotary Iaşi 200, Rotary Iaşi Curtea Domneasca
Partneri Instituţionali: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, I.S.U.J Iaşi.
 
Mai multe detalii despre înscriere, cauze nobile, taxe şi trasee AICI!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
1815714038665576
Emerik Bravo  •  13 Aprilie 2017, 14:00

+1 in sfarsit si ceva bun si frumos :)

danirovl
danirovl  •  13 Aprilie 2017, 13:30

Ceva bun...bravo organizatorilor!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează