DIVERSE   |   

BUGETUL SPORTULUI

Lapsusul lui Funeriu

 
de Mirela Neag   |   06.01.2010   |    15 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Preşedintele Traian Băsescu va susţine o declaraţie în această seară, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni, fiind aşteptat să anunţe premierul desemnat. Guvernul condus de Emil Boc a demisionat astăzi în bloc. Potrivit unor surse citate de Antena 3, ...

Daniel Funeriu

Pentru a doua oară, Daniel Funeriu a vorbit numai despre educaţie şi cercetare, omiţînd să pomenească sportul

Ieri a fost ziua în care s-a dezbătut bugetul pe 2010 pentru educaţie, cercetare, tineret şi sport în comisiile parlamentare de specialitate. Ministrul Daniel Funeriu s-a arătat optimist în ceea ce priveşte educaţia şi cercetarea, domenii ce vor avea un buget mai mare decît cel din 2009. A vorbit despre "derularea în bune condiţii a actului educaţional" şi despre "laserul de la Măgurele".

Aproape de final, Funeriu a fost atenţionat de către preşedintele comisiei, Cristian Dumitrescu, că este şi ministru tineretului şi sportului şi că nu a făcut nici o referire în legătură cu aceste domenii. "Aici vor mai fi eforturi de făcut", a spus imediat Funeriu, mărturisind că a fost surprins, din păcate nu într-un mod pozitiv, "de lipsa de sprijin pe care o are componenta de sport pentru persoane cu handicap", cerînd în acest sens ajutor parlamentarilor.

A fost a doua oară cînd proaspătul ministru a omis sportul. Anul trecut, pe 23 decembrie, cînd a anunţat că a primit primele informaţii despre bugetul pe 2010, s-a referit doar la educaţie şi cercetare, spunînd că despre sport nu ştie nimic.

Federaţii jumulite
Între timp s-a aflat că bugetul prevăzut pentru tineret şi sport în acest an este cu 23% mai mic decît cel din 2009. 390 de milioane de lei, faţă de 490 milioane de lei. "La toate capitolele se regăsesc sumele solicitate de fosta conducere a ministerului, care sînt aproape identice cu cele de anul trecut. Cu o singură excepţie. Federaţiile sportive vor avea un buget înjumătăţit", a mărturisit un angajat MTS. Dacă în 2009 suma alocată celor 62 de federaţii a fost de 95 de milioane de lei, în 2010 acestea vor primi doar 49,3 milioane lei!

COSR mai negociază
În cei 390 de milioane de lei repartizaţi pentru tineret şi sport pe 2010 se regăsesc şi banii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. "Noi am cerut 30,73 milioane de lei, dar e foarte posibil să primim suma de anul trecut, adică 20,41 milioane de lei, ceea ce înseamnă o subfinanţare a activităţii noastre", a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Acesta a adăugat că vor încerca în aceste zile, la Parlament, să obţină suma solicitată de ei.

"Nu vreau să cred că federaţiile vor primi jumătate din banii de anul trecut. Eu voi spera pînă în ultima clipă că nu e adevărat"
Ana Pascu, preşedinte FR Scrimă

"Eu sper în înţelepciunea de pe urmă a politicienilor şi cred că vor plasa sportul măcar la nivelul de anul trecut"
Sorin Matei, preşedinte FR Atletism

"Nu poţi să tai jumătate din banii federaţiilor naţionale şi Guvernul şi preşedintele ţării să susţină în acelaşi timp că sportul e o prioritate"
Elisabeta Lipă, preşedinte Dinamo şi FR Canotaj

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a organizat o conferinţă de presă în care a vorbit pe larg despre bugetul alocat forului român de la bugetul de stat. "Solicitarea noastră pentru bugetul COSR a fost de 90 de milioane de RON, dintre care 68 de milioane direct de la bugetul de stat, şi ...
ilie
Comentarii:
06 Ianuarie 2010, 12:37  |  CITEAZA
Postat de @buniku pe 06 Ianuarie 2010, 10:05
Domnu superdestept pe lumea asta sportul nu inseamna doar fotbla...poate nu stii dar cea mai importanta competitie a planetei e jocurile olimpice...o minte sanatoasa intr-un corp obez si nesanatos =0.Sper ca fiind asa de superinteligent vei intelege..Si e pacat ca l-au pus pe funeriu la ministerul asta...baiatul asta fara indoiala e capabil dar nu AICI...FUNERIU TE ROG PLEACA
Pt "buniku' lu ' kaka" ...nickname-ul tau spune tot despre ce ai in cap in loc de creier . Fotbalul este intr-o institutie ,FRF, aparte de institutia care coordoneaza sportul de performanta . Prin EDUCATIE nu se ajunge la niciun SPORT , la nicio PERFORMANTA . Doar prin sustinerea federatiilor sportive care coordoneaza si organizeaza sportul de performanta putem obtine ceva in acest domeniu . Restul , sportul pt toti , sportul in scoala ...e hobby...e poezie..mai totusi bun decat nimic
aleiv
Comentarii:
06 Ianuarie 2010, 11:51  |  CITEAZA
GSP voi l-ati sustinut pe basescu asa ca voi sunteti vinovati m....
steaua1986forever
Comentarii: 4641
06 Ianuarie 2010, 11:31  |  CITEAZA
Asta e daca romanii au "reales". In curand o sa il remanieze pe Boc dupa primele iesiri violente a sindicatelor si ....o sa vina prim-ministru, cine? Doamna Udrea, evident. Se anunta un 2010 dezastru pentru Romania.
black_green
Comentarii: 619
06 Ianuarie 2010, 11:13  |  CITEAZA
Traiti cum ati votat !
psihiatru de serviciu
Comentarii:
06 Ianuarie 2010, 10:37  |  CITEAZA
Omul acesta vorbeste si priveste ciudat rau de tot! Chiar nu pare un om normel. Voi ce parere aveti???????????
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

Vila in Popesti-Leordeni Vila in Popesti-Leordeni

70.000 EU
Popesti-Leordeni , SC: 130 mp
Suprafata utila: 110 mp
4 camere

Alte Oferte

Alte stiri din Diverse
Preşedintele Traian Băsescu va susţine o declaraţie în această seară, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni, fiind aşteptat să anunţe premierul desemnat. Guvernul condus de Emil Boc a demisionat astăzi în bloc. Potrivit unor surse citate de Antena 3, noul premier va fi Mihai Răzvan Ungureanu, ...
 
Cel mai mediatizat sportiv român al anului 2011, în mediul online, a fost Adrian Mutu, atacantul celor de la Cesena avînd 22.535 de menţiuni din totalul de 169.709 luate în considerare de o analiză Mediafax Monitorizare. Fie că joacă sau nu, fie că adună trofee sau nu, Adrian Mutu rămîne un ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
CUMPAR CARTI
Cumpar carti din toate domeniile. Deplasare la domiciliul clientului, plata pe loc. Deplina seriozitate. Anticariat, Bucuresti. 0728.599.965 / 021.314.04.73 / 0753.520.515
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand iapa
vand iapa de 6 ani gestanta de 6 luni rasa metis foarte frumoasa si grasa ideala pentru calarit muncile agricole si padure.acte si vaccinuri la zi sanatoasa.culoare rosie.
Cluj/Dej - pret 1.200,00 EUR
FIRMA VIDANJARE BUCURESTI, 0728911955- DESFUNDARE CANAL
Vidanjare 0730 853 804; 0728 911 955 SC MARICO PROVIDER SRL va pune la dispozitie numeroase servicii printre care amintim: vidanjare ecologica, vidanjare grasimi, vidanjare ape reziduale, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2,00 RON
ANGAJEZ FATA PENTRU INTRETINERE PENSIUNE IN JURILOVCA JUD. TULCE
ANGAJEZ FATA PENTRU INTRETINERE PENSIUNE IN JURILOVCA JUD. TULCEA, MENAJ, GATIT SI LUCRU IN GOSPODARIE, CAZAREA SI MASA GRATUITA.
Tulcea/Jurilovca - pret 600,00 RON
Vand tractor Massey Ferguson
Vand tractor Massey Ferguson, 105 CP, an fabr.1997, 3990 ore de functionare, aer conditionat, sistem de franare pneumatica, stare foarte buna
Covasna/Targu Secuiesc - pret 18.000,00 EUR
VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

Finala Super Bowl, disputată între echipele New England Patriots şi New York Giants, a avut loc duminică seară în oraşul Indianapolis şi a fost transmisă în direct de postul de televiziune american NBC. În pauza evenimentului, Madonna a cântat [...]
Primele bancuri cu demisia lui Boc

Primele bancuri cu demisia lui Boc

Pe reţelele de socializare circulă, deja, câteva vorbe de spirit despre demisia lui Emil Boc şi urmările acesteia. „Care a fost prima reactie a lui Crin Antonescu la demisia lui Boc?Ooooof, asa dimineata?!” „Guvernul moare, dar nu se [...]
VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

Sute de luptători pentru drepturile animalelor au protestat împotriva luptelor cu tauri din Ciudad de México, ei fiind aproape goi şi acoperiţi de [...]
Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Ioana Spangenberg, o româncă fotomodel de 30 de ani, are 38 de kilograme şi o talie de 50 de centimetri, deşi insistă că mănâncă de mai mult de trei [...]
Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

O familie de trei persoane a fost salvată după ce a petrecut şase zile într-o pădure din Oregon, SUA, dormind nopţile într-o scorbură de copac. Cei [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V