DIVERSE   •   

UNIVERSITATEA CRAIOVA

Nu toţi oltenii sînt împotriva lui Mititelu. Preşedintele de onoare al Craiovei:"Nu-l putem goni pe Mititelu. Nu doar el e vinovat"

 
02 Iulie 2011 13:35
 

Mititelu îşi găseşte din ce în ce mai greu aliaţi la Craiova

Cum s-a ajuns ca la Universitatea Craiova vestea că au primit licenţa pentru Liga a 2-a să fie primită cu entuziasm? Privit la început ca un adevărat salvator, Adrian Mititelu i-a dat clubului oltean o traiectorie circulară. A luat echipa din liga secundă, iar acum "a reuşit" să o readucă în acelaşi punct.

Preşedintele de onoare al Universităţii, Corneliu Stroe, a spus într-un interviu acordat cotidianului Gazeta de Sud că vinovaţi de situaţia de la Craiova nu sînt doar cei care decid din birou, ci şi fotbaliştii care au preferat să plece la alte echipe din Liga 1: "Nu doar Mititelu a greşit. La Craiova au fost mereu bani suficinţi. De la Craiova Maxima nu a plecat nimeni timp de 10 ani. Ştiţi care a fost secretul? Partea materială şi o diplomă universitară care le-a folosit foarte mult aproape tuturor celor din Craiova Maxima".

Chiar dacă mulţi consideră că Universitatea plăteşte greşelile făcute de Mititelu, Stroe nu vede cum actualul patron al juveţilor poate fi îndepărtat de la echipă: "Nu putem discuta de cedarea echipei de către Mititelu. Suntem într-o economie de piaţă, iar el este patronul echipei. Numai cu voia lui s-ar putea face asta. Altfel, nu poţi să-l goneşti pe Mititelu dacă el nu vrea!"

Preşedintele de onoare al clubului oltean crede că neimplicarea autorităţilor locale au dus Universitatea în aceeaşi situaţie ca şi Steaua şi Vaslui, cluburi susţinute material de o singură persoană. Care ar fi soluţia salvatoare pentru bugetul clubului din Bănie? "Atragerea de sponsori şi implicarea autorităţilor din Craiova", crede Stroe.

Corneliu Stroe a fost preşedinte şi vicepreşedinte la Universitatea Craiova în anii '70 şi '80 şi este cel care a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Craiova.

 
Comentarii (7)
haxor  (1539 comentarii)
...probabil cu eliminarea acestor echipê din provincie se urmareste o eliminare a concurentei din tara!? ;-)
17 August 2011, 11:23   •   Comenteaza
haxor  (1539 comentarii)
eu sunt unu din marii contestatari ai lui Mititelu de ani si ani de zile asa cum sunt cu marea interlopilor inpropietariti cu cluburile romanesti in schimb nu pot trece cu vederea ca de fapt Mititelu plateste ptr ca a incercat sa-si creeze un cerc al lui si in Romania nu poti ptr ca e atata coruptie si n-ai cum sa mergi singur fara sustinere! Craiova e unde e ptr ca in sanul oltenilor sunt ceva tradatori afiliati unora de la Bucuresti care au surminat in timp acest club prin toate metodele...
17 August 2011, 11:17   •   Comenteaza
viorescu  (688 comentarii)
Daca are doar suflet minte ce-i mai trebuie!?! N-are bani si pentru ca nu a stiut sa-i faca. Putea sa vinda 1-2 jucatori la mometele la care a avut oferte bune de-afara, dar n-a facut-o. Aici a lucrat orgoliul. Nici nu a fost ajutat, in conditiile astea e infinit mai greu decit la Timisoara de pilda, dar poate nici n-a stiut sa atraga ajutorul, ba dimpotriva. Acum da la Steaua & Dinamo leul cu cincizeci de bani...
04 Iulie 2011, 13:55   •   Comenteaza
raikoar  (120 comentarii)
pacat...
nu-i mititelu principalu vinovat.el e doar un fan prost si orb!
02 Iulie 2011, 16:49   •   Comenteaza
thebluestlion  (958 comentarii)
Postat de vadimrapidistu pe 02 Iulie 2011, 15:26
sincer pacat de mititelu asta se zbate singur cu echipa pacat de craiova......dar nici eu nu il vad pe mititelu vinovat
Daca il aveati pe Mititelu patron il spanzurati sub pod! Sa fim seriosi...omul e o catastrofa totala! Stroe macar e batran, il mai inteleg...
02 Iulie 2011, 15:37   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Caut loc de munca
Persoana serioasa caut loc de munca in: contabilitate, secretariat. Rog seriozitate.Tel.0754035849.
Brasov/Brasov - pret 1,00 RON
Inginer electrician autorizat ANRE
Firma cu sediul Bucuresti angajeaza inginer electrician atestat ANRE, grupa III A, program part - time, relatii le telefon 0725.224.679
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
DECODARI ORICE MODEL TELEFON MAXIM 30 min!
SERVICE GSM --- digital gsm B-dul DIMITRIE CANTEMIR, nr.20, Bl.8, Sc.B, Ap.36, Interf.36, Sect.4, Bucuresti 200m de la Budapesta spre Tineretului pe acelasi sens de mers( semaforul de pietoni) ...
Bucuresti/Sector 4 - pret 15,00 RON
Vand anvelope noi! Jante RIAL la pret de importator!
Vand anvelope noi, iarna/vara/all seasons. Jante RIAL la pret de importator! Livrare in toata tara! http://parbrize24.com/jante-si-anvelope/
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
cazare muncitori sector 1
Oferim cazare muncitori in Bucuresti, zona Baneasa-Otopeni, sector 1, aleea Teisani nr.70 Camerele dispun de grup sanitar individual, apa calda, dusuri, Bucatarie utilata: aragaz, frigider, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V