Un suporter dinamovist, cu durere şi admiraţie despre un simbol al Stelei: Marius Lăcătuş

Bogdan a comentat pe blogul lui Daniel Şendre, Daniel i-a răsfoit pagina personală, unde i-a atras atenţia acest text.

"După blestemata finală de la Sevilla, copilaria mea şi a micilor dinamovişti pe care i-am cunoscut n-a mai fost la fel. Am făcut faţă cu greu anii ce-au urmat la numerose atacuri steliste de genul: "Suntem finalişti, am cîştigat cupa". După ce veteranii Majearu şi Boloni rataseră, el închisese ochii şi pocnise tare mingea, sub bară. Nici n-a mirosit-o Urutia ala, parcă aşa îl chema.

Toată lumea vorbea de Lăcătuş. La miuţa dintre blocuri toţi steliştii erau "Lăcatuş". Mai rar cîte un Hagi, iar cu "Hai, mă, stai în poartă, tu esti Duckadam" erau prostiţi ăia mai mici.

Avea uitătura aia aprigă, care te săgeta cînd îşi mişca capul brusc, dintr-o parte în alta, de i se zburlea mereu coama aia cu breton, neagră şi bogata , un semn de rebeliune, cum ar fi creasta panchistă azi.

Mă scotea din sărite la fiecare derby, cînd îi provoca pe băieţii mei, cînd făcea tot feluri de trucuri urîte, de la scuipat, coate, pînă la simulări penibile. Mă omora cu astea, dar mi se părea doar un maimuţoi, cu o viteză de joc deosebită, şi nu înţelegeam de ce avea aşa priză la public.

Spuneam la toată lumea, cu o plăcere vecină cu cea mai impuţită bîrfă, ceea ce auzisem la prietenii lui unchi-miu, că taică-su vindea seminţe pe stadion în Braşov, iar cînd a fost la primul meci la Steaua, a fost dat afară de miliţie, necrezîndu-l nimeni că Lăcătuş e fi-su.

După Italia 90, eram convins că va ajunge fotbalist celebru. Las' să fie, zic,  bucurîndu-mă totuşi că n-o să-l mai văd la Steaua. A ajuns pe la Fiorentina, pe urmă prin Spania, nimic serios, iar cînd era treaba mai împuţită la Dinamo, prin 93-94 parcă, mă pomenesc cu el pe cap, înapoi în România. Şi le cîştigă la ăştia cîteva campionate consecutive, şi trage toată Steluţa după el, şi nu mai reuşim să-i batem deloc, şi devine idol şi deja antipatia mea se transformase într-o ură imensă de care eram tare mîndru.

De la nevinovatele "Lăcătuş de broaşte şi de uşi"  am trecut la scandări mai seriose, care ilustrau mult mai bine ura noastră faţă de el.

Aţi zice că m-am maturizat şi ca n-aş mai cînta aşa ceva. Aiurea, din tot sufletul strig şi acum astea despre el. Doar de morţi nu i-aş zice, în rest nu-l pot menaja! Îmi vin în cap toate golurile marcate de el împotriva noastră, bucuria şi fuga lui după gol, cu pumnul strîns, momentele cînd se apropia să bată corner din dreptul nostru şi ne făcea vechiul gest cu pumnul drept lovind braţul stîng, sau celebrarea titlului din 98, cînd era pe gard, neras şi transpirat. Am multe amintiri cu el, prea multe, mai multe decît cu oricare cîine ... şi asta mă omoară."

Haideţi cu noi pe Facebook, am declarat site-ul "Zonă LIBERĂ de Încrîncenare"!