ETAPA SUB LUPA   •   

ETAPA SUB LUPĂ

Timişoara nu a mai cîştigat de 3 etape iar U Cluj nu a mai pierdut de 6!

 
26 Aprilie 2011 20:58
 

Universitatea Cluj primeşte vizita celor de la FC Timişoara într-un moment în care cele două combatante se află în puncte diferite de formă. Gazdele sunt neînvinse de 6 etape în timp ce bănăţenii sunt fără victorie de 3 meciuri. Totuşi, timişorenii alcătuiesc cea mai bună formaţie în meciurile de pe teren străin.

Gruparea de pe Bega are şi un atac de excepţie, fiind formaţia care a marcat cel mai mult în ultimele 3 sezoane. În această ediţie, Poli a marcat în 24 din cele 28 de runde. La fel des a primit Universitatea Cluj gol. Doar Victoria Brăneşti a primit mai multe goluri decît Niculescu şi compania. Pentru un meci cu peste 2,5 goluri cota este 1.73 iar pentru sub 2,5 goluri este 2.0

 

Urziceni - CFR Cluj

Ultimele două campioane ale României nu au mai reprezentat mare lucru în acest sezon. Cu toate astea, de fiecare dată cînd s-au întîlnit, cîştig de cuază au avut clujenii. Fie că a fost vorba de Cupă, Supercupă sau Liga 1, Urziceni nu a învins niciodată CFR-ul. Clujenii au câştigat de 9 ori, iar 3 meciuri s-au terminat la egaliate. Cota pentru o victorie oaspeţilor este 1,80.

Iată şi celelalte meciuri ale zilei dar şi cotele oferite de Sportingbet:

Partida                                               1              X               2

Targu Mures v Astra Ploiesti       2.10         2.90         3.50

FC Vaslui v Univ.  Craiova           1.30         4.30         9.00

FC Brasov v Victoria Branesti     1.50         3.60         6.00

Click aici pentru a paria la Sportingbet. 200 de lei bonus de bun venit.

Totul despre:
 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
masina injectie poliuretan
FAROGER SRL vinde masina injectie poliuretan rigid. Masina este in perfecta stare de functionare si complet utilata. Pentru detalii va rugam sa ne contactati. office@faroger.ro sau 0726-262300
Mures/Cristesti - pret 6.300,00 EUR
vand nisip balast ieftin ieftin pamant vegetal car moloz
VAND: NISIP (0-3), MARGARITAR (4-8), PIATRA MICA(8-16), PIATRA MARE (16-32), BALASTRU (0-16), REFUZ DE CIUR (32-64), PAMANT NEGRU VEGETAL DE FLORI SI GRADINA, PAMANT UMPLUTURA - CARAM MOLOZ DE LA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Inchiriere
Inchiriez apt.3 camere, nmobilat, proaspat zugravit, in zona Bd.Marasesti, intre Budapesta si Parcul Carol Relatii: Tel.0726702938
Bucuresti/Bucuresti - pret 350,00 EUR
cedez unitate catering
cedez unitate catering, specializata in productia de sandwich-uri, producem in medie 850 buc/zi, 5zile/sapt, portofoliu de clienti in nr de 55, chirie 350eur/luna, spatiul este amenajat si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 9.000,00 EUR
Vand Clapari
VAND doua perechi clapari Munari nr 36-37(o clapa, prindere la spate, easy entry)=100 Lei /bucata. PERFECT FUNCTIONALI, PRET DISCUTABIL!!!! Telefon: 0744-338270
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V