GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  FOTBALUL S-A NĂSCUT ÎN CURTEA ŞCOLII

Old Boys Poli

La 48 de ani, Iosif Rotariu joacă precum în vremurile de glorie Foto: Adrian Pîclișan
La 48 de ani, Iosif Rotariu joacă precum în vremurile de glorie Foto: Adrian Pîclișan

Articol de GSP - Publicat joi, 21 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 21 aprilie 2011 13:08

Sub privirile lui Zicu, Alexa şi Pantilimon, staff-ul tehnic al Timişoarei a făcut spectacol împotriva echipei Colegiului Tehnic "Emanuil Ungureanu"

Cînd l-au zărit pe Ianis Zicu coborînd din bolidul său, cu ochelari James Bond, galeria şi majoretele Colegiului Tehnic "Emanuil Ungureanu" au explodat de bucurie. Pantilimon şi Alexa au fost desertul descinderii din curtea liceului, iar Ricketts arunca zîmbete în stînga şi-n dreapta. Pe teren, echipa de fotbal a liceului şi-a făcut cruce, sperînd să nu joace rolul mielului de Paşte.

A fost o simplă diversiune. Pentru că Ianis a venit îmbrăcat în haine de stradă la teren şi aşa a rămas, luînd loc în tribune, alături de colegii săi. De la vestiare, sătul să dea indicaţii de pe margine, Dusan Uhrin s-a decis să arate cîteva din trucurile lui de fotbalist. Nu a fost singur, ci le-a ordonat "secunzilor" săi, Rotariu, Velcea şi Picu, să dea mîna fair-play cu elevii, să arunce şepcuţele galeriei şi apoi să le predea o lecţie de fotbal cu public liceenilor. În avanposturi, la derută, cu număr de fundaş, a stat team managerul Daniel Stanciu, gata să înscrie din orice poziţie, la orice minge şi apoi să lămurească tactica şi problemele echipei, la telefon, live, pe GSP TV.

Meciul? Din nou o diversiune. O repriză năucitoare pentru liceeni, care nu mai înţelegeau de ce Dragoş Picu sare ca o panteră dintr-o bară în alta pentru a scoate orice şut. Nici defensiva vedetelor nu a priceput mare lucru din meci. Pe margine, Levente "Capello" Balint şi-a dus mîna la bărbie, indecis dacă să scrie un comunicat de presă sau să-i echipeze pe Zicu şi Alexa pentru a răsturna tabela.

Dar cum s-a ajuns aici? Sesizînd pericolul unei umilinţe, Uhrin s-a retras în glorie, bifînd 10 minute pline şi apoi i-a lăsat pe Rotariu şi Velcea să arate de ce au fost unii dintre cei mai buni mijlocaşi din Banat. Stanciu a convocat un Consiliu la pauză, a propus soluţii, a vorbit la telefon şi apoi miracolul s-a produs. În repriza secundă, puştii au admirat combinaţiile de efect pe ruta Velcea-Rotariu şi retur, Alexa, Zicu şi Pantilimon le-au distras atenţia de pe margine, pozînd şi dînd autografe cît pentru un sezon întreg. La final, Uhrin a putut să ofere declaraţii liniştit. Poli a răsturnat pentru a 20-a oară rezultatul, reuşind o remiză de efect: 13-13.

MVP: "Babicu'" din Banat
Dusan Uhrin l-a ales MVP-ul partidei pe portarul Ionuţ Ciobanu (18 ani), care l-a exasperat pe Rotariu cu paradele sale în prima repriză. Ionuţ s-a antrenat în Italia doi ani, după care s-a întors la Timişoara pentru a apăra poarta colegiului. Deşi cuvîntul "Dinamo" provoacă frisoane în Banat, Ionuţ Ciobanu vrea să-i calce pe urme lui Cristi Munteanu "Babicu'", fostul portar al "cîinilor". "Îmi place că avea reflexe foarte bune şi nu-i era frică de nimeni şi nimic cînd apăra. Aşa sînt şi eu în poartă", a declarat goalkeeperul de 18 ani.


Echipa Vedetelor
Dusan Uhrin, Daniel Stanciu, Iosif Rotariu, Vali Velcea, Dragoş Picu, Radu Bichiş, Adrian Bucur, Gabriel Berceanu. Spectatori: Costel Pantilimon, Dan Alexa, Ianis Zicu, Tosaint Ricketts. Antrenor: Levente "Capello" Balint

Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu"
Ionuţ Ciobanu, Alexandru Gherasim, Daniel Micu, Ciprian Maftei, Ionuţ Anghel, Florin Căluşaru, Nicolae Bodmar, Marius Rus, Denis Lupancu, Doru Chimovici. Antrenor: prof. Ioan Bondariu

Arbitri: Horia Mureşan, Claudiu Botaş
Comentator: Cristian "Zup" Damian

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează