GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  CAZUL ARBITRILOR DEGHIZAȚI PENTRU PARIURI

Investigație GSP » Arbitrul român care s-a dat sloven și turc a fost luna trecută în Singapore! Sume incredibile scoase după fiecare meci » Polonezii: "Bizar, grotesc"

Articol de , , - Publicat vineri, 27 ianuarie 2017 20:25

În 2016, Dan Petre a fluierat deghizat în Antalya și a plecat pe șest în Asia: scotea câte 2.000 de euro pe meci și organiza petrecerile arbitrilor deși avea un salariu de doar 1.200 de lei. 

"Am rămas șocați când am văzut știrea din Gazeta de ieri. Acum am înțeles de unde avea Dan Petre atâția bani!".

Apropiații fluierașului care a condus, deghizat în turc, meciurile CFR - Ufa 2-0 și FC Botoșani - Amkar Perm 3-0, despre care Gazeta a scris ieri, aduc detalii noi despre oficialul de 32 de ani.

1.200de lei câștigă Dan Petre ca instructor de înot la bazinul CSM Târgoviște

110lei este baremul pentru un arbitru principal la Liga a 4-a

"Mai ales că, la noi, Dan Petre nu a arbitrat niciodată mai sus de Liga a 4-a. N-a fluierat nici măcar meciuri amicale între echipe de liga a doua!", spun sursele Gazetei.

Scotea și 1.000 de lei pe seară!

Amicii acestuia povestesc că, seară de seară, arbitrul ieșea în oraș și "scotea de la bancă, de pe card, circa 1.000 de lei pentru a-și cinsti apropiații".
Asta în condițiile în care, adunat, nu ar fi putut strânge mai mult de 1.500 de lei lunar din veniturile declarate.

El lucra ca instructor de înot, iar cealaltă sursă de venit era reprezentată de infimele bareme de arbitraj de la liga a 4-a sau a 5-a, care nu puteau depăși 110 lei.
Cunoscut ca un aprig suporter stelist, membru al Peluzei Sud, Dan Petre are în spate o istorie încărcată.

Pentru că a arbitrat în Antalya și în anii trecuți!

2.000de euro a câștigat Dan Petre pe fiecare meci arbitrat în actualul stagiu cipriot

 Acum Cipru, anul trecut Turcia

12243412 1075370899163153 4786045645439791270 n

Dan Petre (dreapta) alături de Cristian Grigorașcu, celălalt arbitru implicat în scandal. Foto: Facebook

Astfel, în ianuarie 2016, Petre a fost în Turcia și, din spusele unor apropiați din Târgoviște, "paria circa 1.000 de euro pe meci".
Și indică meciul Jagiellonia Bialystok - Botoșani 2-3, 2 februarie, drept unul dintre cele conduse de Petre. Care, în minutul 45, chiar înainte de pauză, a acordat un penalty absolut gratuit pentru polonezi. Transformat. Botoșaniul a întors rezultatul în repriza a doua!

"Avea două telefoane pe care le folosea în cantonamente. Dintre care unul vechi, un Nokia, de pe care suna. Mereu de pe «ascuns», să nu fie prins"
sursă a Gazetei

Vizită în Singapore

Doar că Petre nu s-a oprit aici.

La sfârșitul anului trecut, între 20 și 24 decembrie, același arbitru dâmbovițean a ajuns în Singapore. Pe ascuns. A fost etichetat într-o singură poză de pe Facebook, care a dispărut după câteva ore. El nu a adăugat nicio imagine.

"Nu l-am mai văzut nici în oraș în perioada aia. El stă aproape de stadion, ne dădeam seama când era plecat", spun amicii.
Care au intrat la bănuieli.

630de euro costă o cursă București - Singapore, un salariu și jumătate pentru Petre

"Am prins o ofertă bună și am plecat"

Mai mulți dintre ei l-au întrebat unde a fost plecat. Inițial, acesta a ocolit răspunsul. Apoi, unora le-a spus.
Dialogul între Dan Petre și surse seamănă.
- Salut, am văzut că ai plecat o perioadă! Pe unde ai fost?
- Am prins o ofertă bună și am fost și eu pe acolo!
- Unde ai fost, în vacanță?
- Da, da, da. Am fost la o amică. La o prietenă. (face cu ochiul)
- Foarte tare!
- A șters apoi postarea!
- Cum, ce postare?!
- Mai bine așa. Aia din Singapore.

Ce înseamnă Singapore?

Cunoscut drept un centru al pariurilor negre, statul asiatic a fost în mijlocul unor scandaluri legate de meciuri necurate.

Încă de ieri, Gazeta a scris că, în acest moment, în Singapore există un proces referitor la pariuri trucate. Doi localnici sunt acuzați că, în iarna lui 2014, au mituit trei arbitri din Macedonia pentru a aranja trei "amicale" din Antalya. Două dintre jocuri sunt Steaua - Sturm Graz și Steaua - Dinamo Moscova, la care - potrivit procurorilor - brigada a primit 42.000 de euro din Singapore.

Macedonenii au fost aduși la meciuri de Ilgeniz Gurel, un turc-olandez care a lucrat și luna aceasta cu Steaua, asociat cu Cristian Voicu, finul lui Laurențiu Reghecampf.

8goluri s-au dat în ultimul meci oficial arbitrat de Dan Petre: a fluierat la AS PCM Ungureni - AS Spic de Grâu Ghimpați 4-4, în Liga a 5-a, 2016

 Sponsor la revelionul arbitrilor

Cu banii strânși în Antalya și nu numai, Dan Petre a devenit un veritabil sponsor în lumea arbitrajului dâmbovițean.
Iar apropiații povestesc că, în 2015, a sponsorizat revelionul arbitrilor, un eveniment realizat anual de AJF Dâmbovița!
"Nu se știe exact câți bani a băgat, se aude de 3.000-4.000 lei, circa 1.000 de euro. Plus că obișnuia să arunce bani în stânga și în dreapta!".

"Băiatul s-a plimbat în locuri exotice. În afară de Asia, a fost în Ibiza, în Grecia, avea perioade în care dispărea de acasă"
sursă a Gazetei

11707640 1023224421044468 5725776702730307897 n

Dan Petre într-o vacanță la Ibiza. Foto: Facebook

"Bazinul va fi închis, vă anunțăm când îl redeschidem!" :)

Instructor de înot la un bazin din oraș, Dan Petre anunța, la începutul lui 2016, chiar înaintea perioadelor de cantonament, că bazinul va fi închis. "Momentan, bazinul de înot este închis din cauza unor probleme tehnice. În cel mai scurt timp sper să se rezolve problema și să reluăm activitatea!", spunea Dan Petre pe Facebook. 

REACȚII INTERNAȚIONALE DIN PARTEA ECHIPELOR STRĂINE IMPLICATE ÎN MECIURILE CU CÂNTEC

FC BOTOȘANI - AMKAR PERM 3-0

"Suntem revoltați, a fost un arbitraj oribil!"

maslov cu etoo

Maslov (dreapta) și Samuel Eto'o, acum 2 zile

La doar câteva ore după ce s-a fotografiat cu Samuel Eto'o, anunțat ca noul atacant al celor de la Amkar Perm, știre dovedită falsă, directorul executiv al rușilor, Denis Maslov, a stat de vorbă cu reporterii Gazetei Sporturilor.

-⁠ Domnule Maslov, vreau să vorbim puțin despre meciul cu Botoșani. Știați că arbitrii au fost români?
- Sincer? Nici nu ne interesează din ce țară au fost, că au fost din țara voastră sau din alta. Deciziile lor pur și simplu ne-au revoltat. Jucători, antrenori, toți au rămas șocați. Și nu pentru că ar fi influențat rezultatul! Nu, chiar nu! Însă au fost complet aberante și în contradicție cu spiritul jocului. Am simțit nedreptatea până în vene.
- Care credeți că au fost motivele deciziilor? Vorbim totuși de un amical.
- Sincer, nu asta ne-a interesat în timpul meciului. Însă deciziile au fost oribile! Totuși, acum suntem interesați. Și, dacă se pornește o anchetă în acest caz, dorim să ajutăm. Chiar vă rog să ne țineți la curent cu tot ce se întâmplă în această speță.

"Familia fotbalului va mulțumi oricui va lumina acest caz"
Denis Maslov, director executiv Amkar Perm

CFR CLUJ - UFA 2-0

"Sunt în Thailanda, transmit mai departe!"

kolenchenko
Contactat de Gazetă, responsabilul de comunicare al celor de la Ufa se afla în Asia vineri dimineață

- Bună seara, domnule Andrei Kolencenko! Vă deranjez din România. Aș vrea o reacție din partea clubului dumneavoastră în legătură cu meciul CFR - Ufa.
- Vă salut! Din păcate, în momentul de față sunt plecat din țară. Mă aflu în vacanță, însă voi transmite conducerii tot ce mă întrebați.
- Voiam să vă întreb despre arbitrajul de la meciul cu CFR, există bănuieli că ar fi fost ceva necurat la mijloc.
-⁠ Haideți să vorbim luni, când ajung și eu la Moscova.
-⁠ Puteți să transmiteți, măcar, întrebările mele conducerii?
- Da, voi încerca. Dar nu promit. Eu mă aflu în prezent în Thailanda. E o diferență de 5 ore între mine și Cipru. Însă o să le scriu!
-⁠ Vă mulțumim.

Până în acest moment, Gazeta nu a primit reacția oficială a celor de la Ufa. Care astăzi l-au înregimentat și prezentat oficial pe moldoveanul Cătălin Carp, fost jucător la CFR, Steaua și Viitorul.

ASTRA - POGON SZCZECIN 1-3

 ufland

"Grotesc, bizar!"
Prin ofițerul de presă Krzysztof Ufland, directorul lui Pogon s-a declarat revoltat de arbitraj

  • Domnule Ufland, putem vorbi puțin despre meciul cu Astra?
    - Nu vă pot transmite decât reacția directorului nostru, Jaroslaw Mroczek. "A fost un arbitraj grotesc, bizar!".
    - Așa...
    - Noi nu suntem parte a acestui scandal, s-a nimerit să jucăm în respectiva partidă. E o pată neagră. E cea mai urâtă parte a fotbalului.
    - Ce veți face mai departe?
    - Colaborăm cu Federația Română de Fotbal, le-am trimis un raport detaliat și meciul integral.

CITEȘTE AICI ȘI PRIMELE DOUĂ PĂRȚI ALE INVESTIGAȚIEI

EPISODUL 1 INVESTIGAȚIE GSP Rețeaua românilor în amicale: arbitrii români se dau turci și bulgari și sunt suspectați că truchează meciuri la pariuri!

EPISODUL 2 Investigație GSP » Rețeaua se extinde! Încă două nume în scandalul "fluierașilor" care se dau turci și bulgari. Fost arbitru FIFA, considerat "capul" » Cum se desfășura totul

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (64)
balauru48
balauru48  •  28 Ianuarie 2017, 18:14

Fecesebist, deci infractor!

v1ad
v1ad  •  28 Ianuarie 2017, 12:15

Il vrei la Steaua?

1124759531003435
Ion Tudor  •  28 Ianuarie 2017, 11:49

Alt N E M E R N I C care ne face de rusine in toata lumea! Cine sa-l scoata din lumea sportului (fotbalului) romanesc, Burnleanu?

Vezi toate comentariile (64)
Comentează