Articol de Bogdan Fechită - Publicat duminica, 05 noiembrie 2023 09:00 / Actualizat duminica, 05 noiembrie 2023 09:19
Vineri dimineață m-am trezit, ca pe vremuri, „cu noaptea-n cap” pentru a face o ultimă dată un ritual pe care îl uitasem: să merg la chioșcul de presă pentru a cumpăra Gazeta Sporturilor.
Acest ritual l-am început în anii din liceu, când mă aflam în Bacău. Începeam școala la ora 8 dimineața, înainte aveam micul dejun la cantina căminului în care locuiam, însă eu la ora șapte dădeam micul dejun pe o fugă în oraș pentru a lua Gazeta și Prosport.
Am trăit cu aceste două ziare tot liceul, le răsfoiam pe sub bănci în timpul orelor și mă ofticam când proful de mate, mai cititor de Gazeta decât mine, mă prindea cu ele și mi le confisca, pentru a nu le mai cumpăra și el. Și multe din ziarele mele cumpărate în zorii dimineții confiscate au rămas, la el.
Ziarele nu sunt pe Google Maps
Așa că azi dimineață, după mult-mult timp, în care am avut Gazeta la discreție în redacție zi de zi, m-am trezit nu la ora 7, ci la 8, pentru a cumpăra ultima ediție a Gazetei Sporturilor, difuzată de data aceasta doar cu Libertatea.
Primul meu gând, ca om care trăiește în 2023, a fost să intru în aplicația de google maps să văd pe unde mai e un chioșc de ziare. Am căutat toate variantele posibile „ziare”, „presă”, „chioșc ziare”, însă am găsit doar adresa unei redacții și un magazin care vinde prese auto, nicidecum o singură locație pentru un stand de ziare. Așa că iată, pe Maps, unde găsești orice, de la restaurante, spitale, bănci la case de pariuri, nu găsești și unde mai poți cumpăra ziare.
Mi-am amintit că parcă era totuși o gheretă verde în intersecția de lângă mine, doar am trecut atâția ani pe lângă ea pe drum spre stația de autobuz, fără să mă opresc. Așa că m-am îmbrăcat și am pornit spre ea.
Deja vu: cum am ajuns la GSP
Pe drum spre ea îmi amintesc de anii mei de început în București, când am venit pentru a studia la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității București.
Încă din liceu mă ambiționasem ca într-o zi să lucrez și eu într-o redacție de sport. Vedeam pe canalele de sport redacțiile și le spuneam cu entuziasm tututor: „Uite, într-o zi o să lucrez și eu acolo”. Nimeni nu mă credea. La 10 ani mi-am pierdut auzul, iar în liceu nu auzeam deloc, așa că mă ambiționam să visez că pot face lucruri pe care orice om le-ar putea face. Să fiu jurnalist era pentru mine imposibilul pe care voiam să îl fac posibil.
Așa că neîncrederea pe care o primeam pentru visul meu era normală și de înțeles. Ați mai văzut voi ca un copil care nu aude să lucreze într-o redacție, să dea telefoane toată ziua, să meargă pe teren, să ia interviuri fotbaliștilor, antrenorilor? Nu, asta nu era un loc potrivit de muncă pentru un surd, trebuia să îmi setez ambiții mai realizabile - era esența mesajului pe care îl primeam de oriunde.
Dar eu m-am ambiționat și am venit în București, am dat admiterea la FJSC și am intrat. După doar un an eram în redacția Prosport. „În practică”, am zis eu la început. „Practica” s-a transformat în luna de probă, iar luna de probă s-au transformat în aproape doi ani în care am lucrat la liga2.ro, site-ul Prosport care se ocupa de ligile inferioare.
Prosportul de atunci trecea prin vremuri la fel de grele ca cele ale Gazetei de azi: redacția se tot micșora, erau „restructurări”, după „restructurări”, iar la una din ele am fost pus și eu pe liber.
Imediat după, i-am scris un mail lui Tolo cu un plan de relansare al „ligab.ro”. Mi-a răspuns cu Gusti Roman în cc și m-a invitat în redacție. Așa am ajuns la GSP, în vara lui 2011.
Standuri închise, magazine „în curs de amenajare”
Înapoi în prezent. Ajung în intersecție și găsesc standul verde de ziare. E tot acolo, înghesuit după o mașină parcată probabil ilegal și după oameni care se grăbesc ori spre stația de autobuz, ori să traverseze intersecția.
Numai că, surpriză! E închis. Lângă el sunt doar doamnele care vând flori din sacoșă, așa cum le găsesc în fiecare dimineață. Așa cum în urmă cu niște ani găseam acolo cozile de cititori de presă, care se trezeau încă de la șase dimineață pentru a prinde ziarul cu insertul de carte. Cozi la care așteptam și eu. Dar toate astea au dispărut. Au rămas doar doamnele cu flori, trecătorii grăbiți și mașina care acoperă standul de ziare.
Îmi amintesc de „Inmedio”, parcă era unul în MegaMall-ul din apropiere, trebuie să găsesc acolo Libertatea cu GSP. Caut și pe maps cu noul cuvânt, îmi confirmă că ar fi unul în mall.
E în jur de 8.30, deci încă devreme, aproape toate magazinele din mall sunt închise. Ajung și unde era pe vremuri Inmedio, numai că a doua surpriză: în loc de magazin găsesc o planșă mare pe care scrie că „deschidem curând un magazin nou”.
Intru în panică, unde mai găsesc eu ultimul număr al Gazetei? Nu mai știu locații în apropiere, nu mai știu unde să încerc. Hai totuși să merg și până la Piața Iancului, e intersecție mai mare, trebuie să fie totuși un stand de ziare rătăcit măcar acolo.
Povestea celor 12 ani de când sunt la GSP
Înapoi în 2011. Primele luni mi le-am petrecut la etajul 1 din clădirea de pe Dionisie Lupu, deasupra redacției. Scriam știri pe mysport și ligab.ro și făceam planuri cu Gusti despre cum să relansăm site-ul, venisem cu o întreagă listă de idei. Numai că planul pentru „ligab.ro” nu a prins prioritate, luându-i fața alte proiecte: un site de cupoane, în mare vogă la acea perioadă și ediția pentru Ipad / tablete a Gazetei Sporturilor.
Așa că treptat, după acele luni în care am făcut și puțin teren la meciurile din ligile inferioare, am migrat de la ligab.ro spre ziar și de la etajul 1 spre parter, unde era toată redacția. În acea vară am avut și emoțiile primelor articole apărute în ziar. Și primul meu articol a prins „un colț de ziar”, doar că acel „colț” a fost jos, pe mijlocul ziarului și era despre Sorin Chițu, golgeterul Săgeții Năvodari care fugise din cantonament cu trei zile înaintea barajului cu Voința Sibiu.
Mulți ani sarcina mea principală a fost să introduc toate articolele din ziarul de a doua zi pe site seara, să le editez și să le pregătesc pentru publicare. În plus, scriam știri pentru gsp.ro și mă ocupam de agenda zilei.
Prin 2018 am trecut de la a pune articolele din ziar pe site la a mă ocupa de rețelele de socializare ale Gazetei. Am început cu Facebook, ulterior a apărut și contul de Instagram și, mai nou, canale pe același Instagram și Whatsapp. Avem și Tiktok și Youtube, dar aici ne ajută colegii să le menținem. De asemenea, editez în continuare știri venite de la internațional și mă ocup și acum de agendă. În plus, am continuat să scriu și știri uneori, mi-am găsit o pasiune în a scrie poveștile fotbalului. Și cele mai dragi mie, poveștile cluburilor de fotbal uitate. Le găsiți aici.
Au fost 12 ani frumoși, care, pe lângă roluri și sarcini în cadrul redacției, pentru mine au însemnat și o echipă frumoasă, care mi-a oferit mereu siguranță și încredere, în cadrul căreia mereu am găsit stabilitate și care m-a ajutat să îmi îndeplinesc visul de adolescent, arătându-mi că imposibilul poate deveni posibil. Toate astea până acum câteva luni, când, cu toate deciziile luate, am început să simt pentru prima oară, de când sunt parte din echipa GSP, nesiguranță și teamă pentru ce va urma.
Bătrânica ce încă mai vinde presă: „Sigur nu sunt două ziare?”
Revenim în prezent. Ajung la Piața Iancului. Într-un colț de intersecție văd o gheretă verde. Grăbesc pasul spre ea și mă rog să fie deschisă. E deschisă, la ea e o bătrânica ce își așează cu grijă ziarele, jucăriile, cărțile și tot ce mai avea pe acolo de vânzare.
„Libertatea”, cer eu. Văd ziarul după tejghea, înăuntru și mă bucur să îl prind. Bătrânica intră înăuntru, îl ia și îl pipăie, îi pare mai gros decât de obicei ziarul de azi: „Sigur nu sunt două ziare?”, mai zice înainte să mi-l dea. Și da, chiar sunt, Gazeta și Libertatea sunt azi împreună, pentru că Gazetei i s-a refuzat ultimul număr.
Dar eu sunt fericit, pentru adolescentul din mine care se trezea la șapte dimineața și renunța la micul dejun pentru ziar, pentru tânărul de mine care se scula la șase dimineața pentru a prinde ziar cu inserturi, am mai putut face o dată această rutină: să mă trezesc dimineața, să merg la chioșcul de ziare și să cumpăr Gazeta Sporturilor. Mulțumesc!
