Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 24 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 23 noiembrie 2012 19:08
Povestea scrisă de Răzvan-Ionuţ Dobrică se petrece la Braşov, dar se poate petrece oriunde.
În orice oraş care are o echipă de fotbal. Fani nebuni sînt mulţi şi, deşi autorul ne avertizează că întîmplările sale sînt imaginare, cu toţii ştim că astfel de lucruri se petrec de-adevăratelea.
Aşadar se dă o echipă locală, care păstrează culorile galben-negru din realitate. Se dă o situaţie frumoasă - fotbaliştii braşoveni sînt pe punctul de a cîştiga titlul. Evident, ca orice echipă care stîrneşte pasiuni majore, nu o fac. Ba chiar ajung să fie excluşi din prima ligă, pentru motive pe care vă invit să le citiţi singuri.
Aşa că frăţia suporterilor obsedaţi de team-ul oraşului lor devine însăşi echipa. Cu toate avantajele, dar mai ales dezavantajele, care derivă din această postură. Şi cu atît de mult umor şi cu un limbaj firesc şi colorat - lucruri familiare şi calde, aşa cum trebuie să fie iubirea în general, fie că ea de fotbal, fie că...
Hopa, iubita! Care iubită?
Cineva trebuie să fie sacrificat în această goană disperată de a salva onoarea fotbalului local. Şi prima pe listă pare a fi Iulia, nevasta Meşterului, eroul principal care este şi povestitor direct al încurcăturilor. Faptul că el pleacă la meci în ziua aniversării de un an a relaţiei, însoţit de obiectul magic, fularul, şi de tovarăşii de galerie, nu are cum să aducă nimic bun.
Poveştile de galerie, cu absurdul, stropul lor de violenţă, organizarea "perfectă" la deplasări - vezi mersul cu "naşul" - întregesc perfect febra aproape utopică a oraşului cuprins de gîndul obţinerii titlului. Apoi de dezamăgirea generală a înlocuirii echipei cu cea de amatori în cel mai real sens al cuvîntului.
Iar senzaţia generală este că nici un suporter pe lumea aceasta nu este mai autentic decît suporterul care trăieşte furia, frustrarea şi neputinţa de a susţine şi de a juca într-o echipă fără speranţă.
Dialoguri pline de haz
Cele mai savuroase părţi ale volumului scris de Dobrică sînt dialogurile între suporteri, care nici nu au nume. Se cunosc între ei după porecle. Ei au, evident, cele mai diferite vîrste şi cele mai variate ocupaţii. Sau, mai degrabă, lipsă de ocupaţii, căci a se aduna în jurul ideii lor fixe le cheltuie tot timpul.
"- Bă, să-mi trag palme, am uitat să merg la cursuri!, se trezeşte brusc Triaj.
- Lasă, meştere, că nu-i bai. Eu azi am făcut pozele de absovire şi n-am fost, spune Remi rîzînd, turnîndu-şi sucul în halba goală, care abia se umple pînă la jumătate.
- Băi, da' cu cîtă nonşalanţă am uitat. Bine, da' şi dacă îmi aduceam aminte că aveam, tot nu mă duceam. Da' zic aşa ca idee".
Imaginile puse în cuvinte de autor sînt puternice, pe alocuri ilare, pe alocuri dramatice, chiar tragice şi dureroase. Toate ilustrează o patimă, care uneori se cere aruncată pe hîrtie, pentru a fi transmise mai departe prin toate modurile posibile.
Nu este o carte dedicată numai împătimiţilor de sport, celor care nu respiră decît pe stadion. Volumul merită parcurs de orice om care are o pasiune. Sau care nu are şi are chef să-şi facă una. Dobrică ne spune că avem voie să visăm, să ne distrăm şi să suferim, omeneşte, pentru iubirile noastre, în orice formă ar veni ele.
Finalul e sfîşietor, căci cartea e vie.
"Băieţii se năpustesc să mă felicite de parcă aş fi apărat un penalty. Tocmai am scos o fază de unu contra unu, mă simt ca şi cum aş fi primit o injecţie cu tupeu"
"Mă uit la fular şi întind timid mîna. Îl ating şi un curent îmi străbate tot corpul, îi văd pe Adamache, Ivăncescu, Năftănăilă. ... Îl văd pe Meszaroş dînd gol lui Fenerbahce în '61 şi cum aleargă apoi cu pumnul ridicat spre tribuna a doua"
"-Dacă jucaţi cu inima, nu veţi fi la fel ca ei. Pentru că inimii nu-i poţi face tackling! Inima nu-o poţi prinde în offside şi n-o poţi pune la pămînt!, ne spune Ursache...
Autor cîştigător
Răzvan-Ionuţ Dobrică este student în anul II la Facultatea de Litere, la Masterul de Inovare Culturală. În primăvară a cîştigat concursul "Blogul sportiv al anului 2011", organizat de Gazeta Sporturilor. Spune că acest premiu l-a ambiţionat să scrie romanul " Eroi locali". Răzvan este şi purtător de cuvânt al Ligii Suporterilor Stegari. Cartea sa este publicată de editura Tracus Arte & Aula, anul 2012.
