Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 31 martie 2010 00:00
După 6 ani de la apariţia în România, peste 4.000 de copii între 10 şi 14 ani, fete şi băieţi, practică rugby-ul tag, primul pas către sportul de performanţă
La început a fost o joacă. Un exerciţiu de încălzire pentru rugbyşti. Englezii l-au botezat "rugby-tag", într-o traducere aproximativă rugby-eşarfă. L-au modelat, au stabilit cîteva reguli şi, de prin anii '80, a început să se practice ca un sport de iniţiere în şcoli. A prins repede, a traversat rapid toată Europa de Vest, a făcut furori chiar şi în SUA, unde a devenit obligatoriu. Din 2004 a ajuns şi în România.
Regulile sînt asemănătoare rugbyului mare, cu cîteva excepţii: balonul oval se joacă doar cu mîna, nu există contact sau placaje, eseul valorează doar un punct.
Sport "olimpic" şcolar
După un început timid, în 2010, rugbyul tag a intrat în programa şcolară de la noi, ca activitate sportivă alternativă. Sute de şcoli şi de licee din toată ţara au aderat la progamul de iniţiat de Federaţia de rugby şi Asociaţia Galaxiasport. Acum, rugby-tag face parte din Olimpiada naţională a sportului şcolar. Extistă în jur de 400 de profesori care predau acest sport şi 5.000 de practicanţi în şcoli şi licee.
Regulile de bază ale jocului rugby-tag
Rugby-tag se joacă pe un teren de maxim 60m x30m. Cîteva joaloane care delimitează spaţiul de încercare, lat de 5-10 metri.
### Echipele au în copmponenţă cîte 5 jucători şi pot fi mixte
### Fiecare jucător are la brîu o centură, de care, de-o parte şi de alta a şoldurilor, sînt prinse cu "arici" două eşarfe.
### Un jucător nu are voie să dea peste balon, să-şi bruscheze sau să-şi placheze adversarul, ci doar să-i smulgă una dintre eşarfe. În acel moment ridică mîna cu eşarfa, strigă "Tag!"
### Cînd pierde o eşarfă, jucătorul de balon e obligat să-l paseze imediat unui coechipier. Pasele se pot da doar înapoi, exact ca la rugby.
### Dacă purtătorul de balon care a pierdut eşarfa nu pasează, posesia se acordă echipei adverse.
Copiii sînt fermecaţi
La Liceul Timotei Cipariu e pauză. Profesoara de sport, Laura Iţcou, fostă multiplă campioană naţională şi balcanică de atletism (400 m şi 800 m) îi anunţă pe copii că vor face o demonstraţie de rugby-tag. Puştii chiuie şi fug prin clase să-şi anunţe coechipierii din echipa şcolii. Este vorba de echipa mijlocie, de clasa a V-a şi a VI-a. Se echipează repede şi abia aşteaptă să iasă afară. Cei din echipa mare, de clasa a VIII-a, se uită cu jind: "Doamnă, jucaţi rugby fără noi? Vrem şi noi". "Data viitoare, acum joacă cei mici", îi linişteşte profa.
Supăraţi pe fete
Andrei şi Alin sînt căpitanii echipei şcolii. Au un avantaj, practică şi judo-ul. "Asta o să mă ajute cînd o să devin rugbyst adevărat, cînd o să jucăm cu placaje", spune mîndru Alin. Se enervează la culme pe colega sa de echipă, Elena: "Fetele astea! Numai în apărare stau!". Andrei reuşeşte cîteva eseuri spectaculoase şi "acoperă" nereuşitele colegului său. De partea "galbenilor", Cătălin şi Ionuţ restabilesc echilibrul, chiar dacă în echipa lor sînt şi două fete. Jocul se încinge. Apar vociferările la deciziile arbitrului. Un fluier scurt restabileşte repede ordinea. S-a terminat egal, 8-8.
Salutul de final
Chiar dacă s-au mai împins şi s-au mai certat în timpul meciului, copiii au reuşit să se abţină şi să nu placheze. La final, toţi, fete şi băieţi, s-au salutat şi au dat mîna. "Aţi avut noroc! Data viitoare nu mai scăpaţi!", le-a aruncat Cătălin o provocare "portocaliilor".
Începuturi: Experimentul din 2004
Primii care au adus rugby-ul tag în România au fost doi antrenori de copii şi juniori de la Griviţa, Florian Beşliu şi Alexandru Marin, în 2004. "Nu mai veneau copii la rugby. Am văzut ce se întîmplă în Anglia, în Franţa, şi ne-am gîndit să facem aducem rugby-tag şi la noi. Am experimentat prima dată la Şcoala 182 din Chitila. Începutul a fost greu. La prima întîlnire cu copiii şi părinţii nu a venit nimeni. Apoi, cei mari au început să înţeleagă că e un sport frumos şi că nu e deloc periculos", a povestit Beşliu.
"Rugby-tag e precursorul celui în 7, care va deveni sport olimpic în 2016. Nu se caută contactul, placajul, ci ocolirea adversarului în viteză, găsirea soluţiilor rapide"
Daniel Mitrea, antrenor federal
"Acest rubby-tag e un fel de cîrlig, să atragem copii către sportul cu balonul oval. Nu se lovesc, nu se sperie, nu le mai este teamă şi unii pot ajunge rugbyşti adevăraţi"
Daniel Mitrea, antrenor federal
"Deşi rugby-ul tag nu are decît cîţiva ani la noi, e îmbucurător că la cluburi au început să vină tot mai mulţi copii şi am reuşit să reînfiinţăm echipele cele mai mici"
Alexandru Achim, antrenor "naţională" U20 i de alta a şoldurilor, sînt prinse cu "arici" două eşarfe.
După 6 ani de la apariţia în România, peste 4.000 de copii între 10 şi 14 ani, fete şi băieţi, practică rugby-ul tag, primul pas către sportul de performanţă
La început a fost o joacă. Un exerciţiu de încălzire pentru rugbyşti. Englezii l-au botezat "rugby-tag", într-o traducere aproximativă rugby-eşarfă. L-au modelat, au stabilit cîteva reguli şi, de prin anii '80, a început să se practice ca un sport de iniţiere în şcoli. A prins repede, a traversat rapid toată Europa de Vest, a făcut furori chiar şi în SUA, unde a devenit obligatoriu. Din 2004 a ajuns şi în România.
Regulile sînt asemănătoare rugbyului mare, cu cîteva excepţii: balonul oval se joacă doar cu mîna, nu există contact sau placaje, eseul valorează doar un punct.
Sport "olimpic" şcolar
După un început timid, în 2010, rugbyul tag a intrat în programa şcolară de la noi, ca activitate sportivă alternativă. Sute de şcoli şi de licee din toată ţara au aderat la progamul de iniţiat de Federaţia de rugby şi Asociaţia Galaxiasport. Acum, rugby-tag face parte din Olimpiada naţională a sportului şcolar. Extistă în jur de 400 de profesori care predau acest sport şi 5.000 de practicanţi în şcoli şi licee.
Regulile de bază ale jocului rugby-tag
Rugby-tag se joacă pe un teren de maxim 60m x30m. Cîteva joaloane care delimitează spaţiul de încercare, lat de 5-10 metri.
### Echipele au în copmponenţă cîte 5 jucători şi pot fi mixte
### Fiecare jucător are la brîu o centură, de care, de-o parte şi de alta a şoldurilor, sînt prinse cu "arici" două eşarfe.
### Un jucător nu are voie să dea peste balon, să-şi bruscheze sau să-şi placheze adversarul, ci doar să-i smulgă una dintre eşarfe. În acel moment ridică mîna cu eşarfa, strigă "Tag!"
### Cînd pierde o eşarfă, jucătorul de balon e obligat să-l paseze imediat unui coechipier. Pasele se pot da doar înapoi, exact ca la rugby.
### Dacă purtătorul de balon care a pierdut eşarfa nu pasează, posesia se acordă echipei adverse.
Copiii sînt fermecaţi
La Liceul Timotei Cipariu e pauză. Profesoara de sport, Laura Iţcou, fostă multiplă campioană naţională şi balcanică de atletism (400 m şi 800 m) îi anunţă pe copii că vor face o demonstraţie de rugby-tag. Puştii chiuie şi fug prin clase să-şi anunţe coechipierii din echipa şcolii. Este vorba de echipa mijlocie, de clasa a V-a şi a VI-a. Se echipează repede şi abia aşteaptă să iasă afară. Cei din echipa mare, de clasa a VIII-a, se uită cu jind: "Doamnă, jucaţi rugby fără noi? Vrem şi noi". "Data viitoare, acum joacă cei mici", îi linişteşte profa.
Supăraţi pe fete
Andrei şi Alin sînt căpitanii echipei şcolii. Au un avantaj, practică şi judo-ul. "Asta o să mă ajute cînd o să devin rugbyst adevărat, cînd o să jucăm cu placaje", spune mîndru Alin. Se enervează la culme pe colega sa de echipă, Elena: "Fetele astea! Numai în apărare stau!". Andrei reuşeşte cîteva eseuri spectaculoase şi "acoperă" nereuşitele colegului său. De partea "galbenilor", Cătălin şi Ionuţ restabilesc echilibrul, chiar dacă în echipa lor sînt şi două fete. Jocul se încinge. Apar vociferările la deciziile arbitrului. Un fluier scurt restabileşte repede ordinea. S-a terminat egal, 8-8.
Salutul de final
Chiar dacă s-au mai împins şi s-au mai certat în timpul meciului, copiii au reuşit să se abţină şi să nu placheze. La final, toţi, fete şi băieţi, s-au salutat şi au dat mîna. "Aţi avut noroc! Data viitoare nu mai scăpaţi!", le-a aruncat Cătălin o provocare "portocaliilor".
Începuturi: Experimentul din 2004
Primii care au adus rugby-ul tag în România au fost doi antrenori de copii şi juniori de la Griviţa, Florian Beşliu şi Alexandru Marin, în 2004. "Nu mai veneau copii la rugby. Am văzut ce se întîmplă în Anglia, în Franţa, şi ne-am gîndit să facem aducem rugby-tag şi la noi. Am experimentat prima dată la Şcoala 182 din Chitila. Începutul a fost greu. La prima întîlnire cu copiii şi părinţii nu a venit nimeni. Apoi, cei mari au început să înţeleagă că e un sport frumos şi că nu e deloc periculos", a povestit Beşliu.
"Rugby-tag e precursorul celui în 7, care va deveni sport olimpic în 2016. Nu se caută contactul, placajul, ci ocolirea adversarului în viteză, găsirea soluţiilor rapide"
Daniel Mitrea, antrenor federal
"Acest rubby-tag e un fel de cîrlig, să atragem copii către sportul cu balonul oval. Nu se lovesc, nu se sperie, nu le mai este teamă şi unii pot ajunge rugbyşti adevăraţi"
Daniel Mitrea, antrenor federal
"Deşi rugby-ul tag nu are decît cîţiva ani la noi, e îmbucurător că la cluburi au început să vină tot mai mulţi copii şi am reuşit să reînfiinţăm echipele cele mai mici"
Alexandru Achim, antrenor "naţională" U20 i de alta a şoldurilor, sînt prinse cu "arici" două eşarfe.
