Articol de Alex Nicodim (foto) - Publicat joi, 08 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 08 decembrie 2011 11:20
Marian Vlasici, 56 de ani, a creat în 2004 echipa Voinţa. Primarul din Lupac refuză din orgoliu să cumpere un loc în Liga 3.
- Domnule Vlasici, care e diferenţa dintre fotbaliştii croaţi şi cei români?
- Poate noi sîntem mai bătăioşi. A, şi sigur mai mîndri! (rîde) Cînd un jucător pleacă de la Lupac, nu trebuie să-i spună nimeni, îşi ia cu el tricoul. Nimeni n-ar accepta să joace cu alt nume pe spate. "Comand altul, în Croaţia", aşa spun toţi. Sîntem mai înfierbîntaţi, dar calculaţi. Puteam cumpăra un loc în Liga 3 sau chiar 2, dar n-am fi avut lot bun, ne-am fi făcut de rîs. Or, asta nu se poate! Totul pas cu pas, să fim siguri că fiecare pas e trainic.
- Totuşi, comuna Lupac înseamnă şi satele Clocotici, Rafnic şi Vodnic, care au echipe de fotbal…
- Am ajutat şi acolo, cît s-a putut. Dar noi am deschis drumul, aşa că e firesc să ducem fanionul mai departe.
"Vorbim doar croată pînă merg copiii la şcoală"
- Cum trăiesc oamenii în aceste locuri?
- Cei care sînt acasă, din agricultură. Peste jumătate lucrează însă în Austria sau Germania. Dar toţi se întorc cu banii aici!
- Românii vă spun craşoveni, iar dumneavoastră…
- Croaţi, catolici. Mai mult de jumătate avem cetăţenie: cînd am ajuns în anii ’90 în Croaţia, la autorităţi, au crezut că am venit repede să cerem ajutor! Cei tineri chiar fac armata sau facultatea la Zagreb. În plus, bătrînii au şi azi livretele militare în care scria clar: croat! Pînă ajung copiii la şcoală, fiecare familie vorbeşte acasă doar croată. Şi ne înţelegem formidabil, de atîtea secole, cu românii şi sîrbii. Noi am învăţat: ca să progresezi, trebuie să ştii ce să nu schimbi!
