Articol de Cristian Marinescu - Publicat joi, 12 noiembrie 2009 00:00
Acestea au fost cuvintele pe care Gheorghe Dinică le-a şoptit printre lacrimi, lîngă corpul neîsufleţit al lui Nicolae Dobrin, cu o zi înaintea înmormîntării fotbalistului
Duminică, 29 octombrie 2007. Era a treia zi de la moartea lui Dobrin şi ultima în care trupul său a fost depus la stadionul care-i poartă numele. Ploua. Afară, o mare de oameni aştepta să-l vadă ultima dată pe "Prinţul din Trivale". La un moment dat s-a făcut loc la intrare. Apăruse Gheorghe Dinică. Un imens actor venise să-şi ia rămas bun de la un mare artist. Fuseseră buni prieteni. Ajuns în dreptul sicriului, Dinică ţinea o lumînare aprinsă în mînă. S-a aplecat şi i-a şoptit ceva la ureche lui Dobrin. Apoi l-a sărutat şi a izbucnit în plîns. A mai zăbovit cîteva minute bune acolo, fără să-i pese că oamenii îl priveau în timp ce lacrimile nu i se mai opreau. "Rămîi cu bine, Gicule! Ai fost un mare artist", a mai spus şoptit, după care a plecat. Trist, cu paşi mărunţi, parcă ar fi cărat o povară.
- Domnule Dinică, ce i-aţi spus lui Dobrin cînd v-aţi luat rămas bun?
- Aveam multe să-i spun, atît de multe. I-am spus că l-am iubit mult. Că o să-mi fie dor de el. Că l-am iubit fără să ştie. Că ne-a plăcut şpriţul amîndurora. Dar cînd era în iarbă, Dobrin era cel mai desăvîrşit artist. Multe aveam să-i spun, dar am s-o fac mai pe îndelete cînd ne vom întîlni. Dincolo.
"Trebuia preţuit cînd trăia"
- Sînt zeci de mii de oameni care au venit să-şi ia adio de la Gicu.
- E firesc, lumea l-a iubit şi o să-l mai iubească mult timp de acum încolo. Dar ştii ce nu înţeleg? De ce atunci cînd sînt în viaţă, marii artişti nu primesc premiile şi onorurile pe care le merită? Acum, după ce a murit, i-au dat un premiu, o decoraţie. Nişte nesimţiţi! La asemenea tragedii vin toţi. Apar, se înghesuie, se calcă pe picioare, doar ca să-i vadă lumea... Nişte nesimţiţi!
- L-aţi văzut jucînd de multe ori?
- Mergeam special la meciuri ca să-l văd. Doar era argeşean de-al meu. Ţineam cu FC Argeş, dar mai ales cu el, cu Gicu. Era măreţ. A scris o istorie minunată a fotbalului. La meciurile dintre Rapid şi FC Argeş eu ţineam doar cu Dobrin!
"Am rîs şi am plîns împreună!"
- Care vă este cea mai dragă amintire cu Dobrin?
- Am multe. Poate n-ar trebui să spun asta. După un meci, cu Dinamo parcă, am fost la un şpriţ. La un moment dat, după cîteva pahare, i-am spus că sînt bucuros. M-a întrebat de ce. Atunci nu i-am spus, parcă n-am avut curaj. I-am zis doar că sînt bucuros fiindcă petrec lîngă un mare artist. Am rîs şi apoi am plîns împreună.
- A fost Dobrin cel mai bun jucător român din toate timpurile?
- Fără îndoială! A fost unic, ireversibil... Neamul românesc ar trebui să înveţe să-şi preţuiască artiştii ca Gicu Dobrin atunci cînd sunt în viaţă.
"Of, of... Fir-ar ea de moarte, Gicule!"
- Mai ştiţi cînd aţi discutat cu el ultima oară?
- Mai demult, la un meci în Giuleşti. Tot voiam să i-o spun, dar n-am reuşit niciodată. N-am avut curaj să-i zic că l-am iubit mereu, fără ca el să ştie. Şi să-i spun că la fel ca mine simt mulţi, foarte mulţi români, din întreaga lume. Dar sînt convins că Gicu ştia cît de mult am ţinut toţi la el. Altfel n-ar fi făcut atîtea pentru noi.
- Veniţi la înmormîntare?
- Nu, nu-o să mai vin. N-aş mai putea să mai trec încă o dată prin asta. Fir-ar ea de moarte, Gicule!.
Apoi a plecat. Aşa s-a despărţit maestrul de prietenul său, artistul. La aproape doi ani şi o lună, Gheorghe Dinică a părăsit şi el această lume. Acum e "dincolo", unde poate că-i povesteşte lui Nicolae Dobrin ceea ce n-a apucat să-i spună într-o viaţă: "Ce mult te-am iubit, Gicule!"
Dinică avea origini argeşene
Năcut în Giuleşti, în urmă cu 75 de ani, Gheorghe Dinică şi-a petrecut o parte a copilăriei pe meleaguri argeşene, tatăl său fiind originar din comuna Merişani. După al Doilea Război Mondial, viitorul actor s-a retras cu părintele său în satul Cochineşti, unde aveau rude apropiate. În ultimii ani îşi cumpărare o casă la Bughea, lîngă Cîmpulung, unde venea împreună cu soţia. În 2007, Gheorghe Dinică a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Argeşului şi Muscelului.
Gica Dobrin, soţia lui Nicolae Dobrin
"Cine nu-l iubea şi nu-l respecta pe domnul Dinică? Gicu se mai întîlnea cu el după meciuri. Pubicul a văzut în ei doi mari artişti. Era normal să se iubească, să se admire reciproc"
Acestea au fost cuvintele pe care Gheorghe Dinică le-a şoptit printre lacrimi, lîngă corpul neîsufleţit al lui Nicolae Dobrin, cu o zi înaintea înmormîntării fotbalistului
Duminică, 29 octombrie 2007. Era a treia zi de la moartea lui Dobrin şi ultima în care trupul său a fost depus la stadionul care-i poartă numele. Ploua. Afară, o mare de oameni aştepta să-l vadă ultima dată pe "Prinţul din Trivale". La un moment dat s-a făcut loc la intrare. Apăruse Gheorghe Dinică. Un imens actor venise să-şi ia rămas bun de la un mare artist. Fuseseră buni prieteni. Ajuns în dreptul sicriului, Dinică ţinea o lumînare aprinsă în mînă. S-a aplecat şi i-a şoptit ceva la ureche lui Dobrin. Apoi l-a sărutat şi a izbucnit în plîns. A mai zăbovit cîteva minute bune acolo, fără să-i pese că oamenii îl priveau în timp ce lacrimile nu i se mai opreau. "Rămîi cu bine, Gicule! Ai fost un mare artist", a mai spus şoptit, după care a plecat. Trist, cu paşi mărunţi, parcă ar fi cărat o povară.
- Domnule Dinică, ce i-aţi spus lui Dobrin cînd v-aţi luat rămas bun?
- Aveam multe să-i spun, atît de multe. I-am spus că l-am iubit mult. Că o să-mi fie dor de el. Că l-am iubit fără să ştie. Că ne-a plăcut şpriţul amîndurora. Dar cînd era în iarbă, Dobrin era cel mai desăvîrşit artist. Multe aveam să-i spun, dar am s-o fac mai pe îndelete cînd ne vom întîlni. Dincolo.
"Trebuia preţuit cînd trăia"
- Sînt zeci de mii de oameni care au venit să-şi ia adio de la Gicu.
- E firesc, lumea l-a iubit şi o să-l mai iubească mult timp de acum încolo. Dar ştii ce nu înţeleg? De ce atunci cînd sînt în viaţă, marii artişti nu primesc premiile şi onorurile pe care le merită? Acum, după ce a murit, i-au dat un premiu, o decoraţie. Nişte nesimţiţi! La asemenea tragedii vin toţi. Apar, se înghesuie, se calcă pe picioare, doar ca să-i vadă lumea... Nişte nesimţiţi!
- L-aţi văzut jucînd de multe ori?
- Mergeam special la meciuri ca să-l văd. Doar era argeşean de-al meu. Ţineam cu FC Argeş, dar mai ales cu el, cu Gicu. Era măreţ. A scris o istorie minunată a fotbalului. La meciurile dintre Rapid şi FC Argeş eu ţineam doar cu Dobrin!
"Am rîs şi am plîns împreună!"
- Care vă este cea mai dragă amintire cu Dobrin?
- Am multe. Poate n-ar trebui să spun asta. După un meci, cu Dinamo parcă, am fost la un şpriţ. La un moment dat, după cîteva pahare, i-am spus că sînt bucuros. M-a întrebat de ce. Atunci nu i-am spus, parcă n-am avut curaj. I-am zis doar că sînt bucuros fiindcă petrec lîngă un mare artist. Am rîs şi apoi am plîns împreună.
- A fost Dobrin cel mai bun jucător român din toate timpurile?
- Fără îndoială! A fost unic, ireversibil... Neamul românesc ar trebui să înveţe să-şi preţuiască artiştii ca Gicu Dobrin atunci cînd sunt în viaţă.
"Of, of... Fir-ar ea de moarte, Gicule!"
- Mai ştiţi cînd aţi discutat cu el ultima oară?
- Mai demult, la un meci în Giuleşti. Tot voiam să i-o spun, dar n-am reuşit niciodată. N-am avut curaj să-i zic că l-am iubit mereu, fără ca el să ştie. Şi să-i spun că la fel ca mine simt mulţi, foarte mulţi români, din întreaga lume. Dar sînt convins că Gicu ştia cît de mult am ţinut toţi la el. Altfel n-ar fi făcut atîtea pentru noi.
- Veniţi la înmormîntare?
- Nu, nu-o să mai vin. N-aş mai putea să mai trec încă o dată prin asta. Fir-ar ea de moarte, Gicule!.
Apoi a plecat. Aşa s-a despărţit maestrul de prietenul său, artistul. La aproape doi ani şi o lună, Gheorghe Dinică a părăsit şi el această lume. Acum e "dincolo", unde poate că-i povesteşte lui Nicolae Dobrin ceea ce n-a apucat să-i spună într-o viaţă: "Ce mult te-am iubit, Gicule!"
Dinică avea origini argeşene
Năcut în Giuleşti, în urmă cu 75 de ani, Gheorghe Dinică şi-a petrecut o parte a copilăriei pe meleaguri argeşene, tatăl său fiind originar din comuna Merişani. După al Doilea Război Mondial, viitorul actor s-a retras cu părintele său în satul Cochineşti, unde aveau rude apropiate. În ultimii ani îşi cumpărare o casă la Bughea, lîngă Cîmpulung, unde venea împreună cu soţia. În 2007, Gheorghe Dinică a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Argeşului şi Muscelului.
Gica Dobrin, soţia lui Nicolae Dobrin
"Cine nu-l iubea şi nu-l respecta pe domnul Dinică? Gicu se mai întîlnea cu el după meciuri. Pubicul a văzut în ei doi mari artişti. Era normal să se iubească, să se admire reciproc"
