Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 27 martie 2009 00:00
Ion Voinescu a fost la un pas să paralizeze în '56, într-un meci al "naţionalei" cu Suedia, cînd a rămas în poartă, deşi suferise o fractură de apofize la coloana vertebrală
Nu este o poveste cu "a fost odată". Ion Voinescu e o dovadă vie că devotamentul împins pînă la limitele suportabilităţii şi-a făcut mereu loc, chiar dacă neştiut de fani, în istoria "naţionalei". "Ţop" cum l-au alintat tribunele, pentru reflexele şi paradele sale, acolo, pe linia porţii, unde este cel mai greu, nu mai are reacţiile de altădată. Nu doar din pricina celor 80 de ani, pe care se încăpăţînează să-i ignore, dar mai ales din cauza urmelor adînci pe care i le-a lăsat fotbalul. E o adevărată "hartă" a durerii. "Am avut multe accidentări grave, mai ales la echipa naţională. Dar mîndria de a fi acolo era aşa de mare că nu mai simţeam durerea. Chiar dacă ulterior aveam să aflu că puteam să rămîn chiar şi în scaunul cu rotile toată viaţa, cum s-a întîmplat după meciul cu Suedia, în '56".
"Pe loc n-am simţit nimic"
17 iunie 1956. România întîlnea într-un meci amical Suedia. Vechiul "23 August" stătea să crape: 80.000 de oameni în tribune. În poarta noastră era Voinescu. Mai erau 15 minute şi scandinavii conduceau cu 2-0. Tillberg, care marcase ambele goluri, a luat o minge pe cont propriu.
Ion Voinescu îşi aminteşte: "L-a driblat scurt pe un fundaş de-al nostru şi m-am trezit singur cu el.«Mă, de data asta nu mă mai păcăleşti!», mi-am zis. Şi-a făcut mingea un pic mai lung şi am ieşit la picioarele lui. S-a auzit un trosc sec. Linişte. M-am ridicat imediat. Eram încălzit şi n-am simţit nimic pe moment. Pe el l-am văzut ducîndu-se şchiopătînd spre marginea terenului, pentru îngijiri".
"Pe vremea noastră nu apăruse noţiunea asta de vedetă. Jucam din pasiune. Era o onoare să reprezentăm România. Asta era cea mai mare răsplată, nu banii pe care îi luam"
Ion Voinescu
"Ioane, puteai să paralizezi!"
A rămas totuşi în poartă pînă la sfîrşit, fără să mai primească gol."Aveam parcă o uşoară dificultate cînd mă mişcam, dar mă gîndeam că mi-am întins vreun muşchi la spate", rememorează "Ţop". La duş au apărut problemele:"Începusem să mă răcesc. A început să mă doară din ce în ce mai rău. Tremuram. Apoi n-am mai putut să mă mişc deloc. Eram îngrozit. Aveam doar 27 de ani. M-au dus direct la Spitalul de Urgenţă. Acolo, medicul şi-a făcut cruce:«Ioane, puteai să rămîi paralizat! Dacă se desprindea o aşchie de os îţi secţiona măduva spinării. Cum ai putut să rămîi în poartă?». Ce să-i spun? Că nu voiam să pierd poarta? Cum adică, eu să nu mai joc pentru România? Am tăcut şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că am scăpat. Am stat o lună în ghips şi am luat-o de la capăt".
"Jucam la sacrificiu. Tot la un meci al <>, lui Onisie i se despicase pielea piciorului pe toată lungimea tibiei. I se vedea osul. Credeţi că a ieşit? Nu, s-a bandajat şi a rămas în teren"
Ion Voinescu
Cu clavicula ruptă
N-a fost singurul episod cînd Ion Voinescu a rămas în teren, în ciua unor accidentări extrem de grave. În '52, într-un alt joc al "naţionalei", cu Polonia, tot la Bucureşti, el a suferit în prima repriză o fractură de claviculă dreaptă. "Am strîns din dinţi. Aveam dureri groaznice. La pauză, le-am spus antrenorilor că vreau să rămîn în teren. Doctorul mi-a făcut o infiltraţie şi m-a strîns bine cu o faşă. Şi am reuşit să nu iau gol pînă spre final, cînd durerile deveniseră insuportabile şi am fost schimbat, în minutul 85. S-a terminat 0-0. Mi-a rămas şi acum o gîlmă mare acolo. Clavicula nu s-a sudat bine. Pentru că şi cînd mi-au pus-o în ghips, tot n-am stat cît trebuia. Urmau jocurile olimpice de la Helsinki şi nu puteam să-mi pierd locul în echipă, rememorează fostul portar. La Olimpiadă, după un meci pierdut cu 4-2 în faţa puternicei echipe a Ungariei, Ion Voinescu a fost declarat de presa din Finlanda cel mai bun portar al lumii!
Mîna stîngă a rămas cea mai afectată
În afara celor două grave accidentări suferite pe teren în meciurile "naţionalei", Ion Voinescu s-a ales şi cu altele. Semnele acestora se văd şi se simt şi acum, la peste o jumătate de secol: "Se vede că nu mai pot mişca ultima falangă a degetului mijlociu, care a rămas blocată. Tot în acel meci cu Polonia am păţit-o. Apoi, degetul mare are o mobilitate redusă. Mi-a ieşit din capsulă într-o partidă cu Bulgaria, prin '55. N-a mai fost niciodată ca la început". "Ţop" are puterea să facă haz de necaz: "Probabil eram şi eu mai puţin îndemînatic cu mîna stîngă şi de aceea mă accidentam mai grav la ea".
» REACŢIILE FANILOR PE GSP.RO/URSUS
"Cînd eram mic, mama m-a trezit de trei ori din somn la 3 dimineaţa: să-mi iau pastila, să evacuăm blocul pentru că era cutremur şi pentru că România s-a calificat din grupe în '94":O
Alex Constantinescu
"Într-o perioadă în care rămînem fără serviciu, în care viaţa de zi cu zi e tot mai grea, rămînem cu speranţa că VOI, ECHIPA NOASTRĂ NAŢIONALĂ, ne aduceţi o rază de soare"
popescu cosmin vali
"Se zicea de generaţia lui Hagi că era şi de voi că nu sînteţi nici măcar o umbră a acesteia. Nu trebuie să fiţi ca ei, trebuie să jucaţi cu sufletul şi să ne cîştigaţi respectul";)
Răzvan
"Am avut şansa să văd un geniu, Hagi, şi pe locotenenţii săi, Răducioiu, Dumitrescu, Dan Petrescu în '94, să văd cum România mătură pe jos cu Columbia şi Argentina. E vremea, băieţi!"
Marius Zamfir
"De la un meci cu Argentina ascultat la radio, la penaltyul lui Ganea din 2000, vizionat în genunchi cu icoana în mînă, şi pînă la o mînă ruptă de nervi după ratarea lui Mutu cu Italia. Trăim alături de naţională!"
Cristi
"Să fii suporter al naţionalei nu înseamnă să te bucuri la un gol şi să injuri la un penalty ratat. Să fii suporter al naţionalei înseamnă să îţi rupi tricoul de bucurie şi să ţipi pînă răguşeşti!":)
christi
"Toată lumea ştie că la începutul meciului, de ziua planetei, se vor stinge luminile pentru o oră! Asta nu înseamnă că o să opresc şi TV-ul. Pentru naţională voi face rău planetei!"
Goe
"Naţionala e şi Hagi, şi Baratky, şi Mutu, şi Dinu. Dar naţionala, pînă la urmă, sîntem noi, cei care în nopţile de pe vremea lui Ceauşescu am sărit cînd a marcat Cămătaru pe Wembley"
matelito
"Jocul vostru să fie pe măsura devotamentului arătat de noi în peluză!"
Mircea Albu
Ion Voinescu a fost la un pas să paralizeze în '56, într-un meci al "naţionalei" cu Suedia, cînd a rămas în poartă, deşi suferise o fractură de apofize la coloana vertebrală
Nu este o poveste cu "a fost odată". Ion Voinescu e o dovadă vie că devotamentul împins pînă la limitele suportabilităţii şi-a făcut mereu loc, chiar dacă neştiut de fani, în istoria "naţionalei". "Ţop" cum l-au alintat tribunele, pentru reflexele şi paradele sale, acolo, pe linia porţii, unde este cel mai greu, nu mai are reacţiile de altădată. Nu doar din pricina celor 80 de ani, pe care se încăpăţînează să-i ignore, dar mai ales din cauza urmelor adînci pe care i le-a lăsat fotbalul. E o adevărată "hartă" a durerii. "Am avut multe accidentări grave, mai ales la echipa naţională. Dar mîndria de a fi acolo era aşa de mare că nu mai simţeam durerea. Chiar dacă ulterior aveam să aflu că puteam să rămîn chiar şi în scaunul cu rotile toată viaţa, cum s-a întîmplat după meciul cu Suedia, în '56".
"Pe loc n-am simţit nimic"
17 iunie 1956. România întîlnea într-un meci amical Suedia. Vechiul "23 August" stătea să crape: 80.000 de oameni în tribune. În poarta noastră era Voinescu. Mai erau 15 minute şi scandinavii conduceau cu 2-0. Tillberg, care marcase ambele goluri, a luat o minge pe cont propriu.
Ion Voinescu îşi aminteşte: "L-a driblat scurt pe un fundaş de-al nostru şi m-am trezit singur cu el.«Mă, de data asta nu mă mai păcăleşti!», mi-am zis. Şi-a făcut mingea un pic mai lung şi am ieşit la picioarele lui. S-a auzit un trosc sec. Linişte. M-am ridicat imediat. Eram încălzit şi n-am simţit nimic pe moment. Pe el l-am văzut ducîndu-se şchiopătînd spre marginea terenului, pentru îngijiri".
"Pe vremea noastră nu apăruse noţiunea asta de vedetă. Jucam din pasiune. Era o onoare să reprezentăm România. Asta era cea mai mare răsplată, nu banii pe care îi luam"
Ion Voinescu
"Ioane, puteai să paralizezi!"
A rămas totuşi în poartă pînă la sfîrşit, fără să mai primească gol."Aveam parcă o uşoară dificultate cînd mă mişcam, dar mă gîndeam că mi-am întins vreun muşchi la spate", rememorează "Ţop". La duş au apărut problemele:"Începusem să mă răcesc. A început să mă doară din ce în ce mai rău. Tremuram. Apoi n-am mai putut să mă mişc deloc. Eram îngrozit. Aveam doar 27 de ani. M-au dus direct la Spitalul de Urgenţă. Acolo, medicul şi-a făcut cruce:«Ioane, puteai să rămîi paralizat! Dacă se desprindea o aşchie de os îţi secţiona măduva spinării. Cum ai putut să rămîi în poartă?». Ce să-i spun? Că nu voiam să pierd poarta? Cum adică, eu să nu mai joc pentru România? Am tăcut şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că am scăpat. Am stat o lună în ghips şi am luat-o de la capăt".
"Jucam la sacrificiu. Tot la un meci al <>, lui Onisie i se despicase pielea piciorului pe toată lungimea tibiei. I se vedea osul. Credeţi că a ieşit? Nu, s-a bandajat şi a rămas în teren"
Ion Voinescu
Cu clavicula ruptă
N-a fost singurul episod cînd Ion Voinescu a rămas în teren, în ciua unor accidentări extrem de grave. În '52, într-un alt joc al "naţionalei", cu Polonia, tot la Bucureşti, el a suferit în prima repriză o fractură de claviculă dreaptă. "Am strîns din dinţi. Aveam dureri groaznice. La pauză, le-am spus antrenorilor că vreau să rămîn în teren. Doctorul mi-a făcut o infiltraţie şi m-a strîns bine cu o faşă. Şi am reuşit să nu iau gol pînă spre final, cînd durerile deveniseră insuportabile şi am fost schimbat, în minutul 85. S-a terminat 0-0. Mi-a rămas şi acum o gîlmă mare acolo. Clavicula nu s-a sudat bine. Pentru că şi cînd mi-au pus-o în ghips, tot n-am stat cît trebuia. Urmau jocurile olimpice de la Helsinki şi nu puteam să-mi pierd locul în echipă, rememorează fostul portar. La Olimpiadă, după un meci pierdut cu 4-2 în faţa puternicei echipe a Ungariei, Ion Voinescu a fost declarat de presa din Finlanda cel mai bun portar al lumii!
Mîna stîngă a rămas cea mai afectată
În afara celor două grave accidentări suferite pe teren în meciurile "naţionalei", Ion Voinescu s-a ales şi cu altele. Semnele acestora se văd şi se simt şi acum, la peste o jumătate de secol: "Se vede că nu mai pot mişca ultima falangă a degetului mijlociu, care a rămas blocată. Tot în acel meci cu Polonia am păţit-o. Apoi, degetul mare are o mobilitate redusă. Mi-a ieşit din capsulă într-o partidă cu Bulgaria, prin '55. N-a mai fost niciodată ca la început". "Ţop" are puterea să facă haz de necaz: "Probabil eram şi eu mai puţin îndemînatic cu mîna stîngă şi de aceea mă accidentam mai grav la ea".
» REACŢIILE FANILOR PE GSP.RO/URSUS
"Cînd eram mic, mama m-a trezit de trei ori din somn la 3 dimineaţa: să-mi iau pastila, să evacuăm blocul pentru că era cutremur şi pentru că România s-a calificat din grupe în '94":O
Alex Constantinescu
"Într-o perioadă în care rămînem fără serviciu, în care viaţa de zi cu zi e tot mai grea, rămînem cu speranţa că VOI, ECHIPA NOASTRĂ NAŢIONALĂ, ne aduceţi o rază de soare"
popescu cosmin vali
"Se zicea de generaţia lui Hagi că era şi de voi că nu sînteţi nici măcar o umbră a acesteia. Nu trebuie să fiţi ca ei, trebuie să jucaţi cu sufletul şi să ne cîştigaţi respectul";)
Răzvan
"Am avut şansa să văd un geniu, Hagi, şi pe locotenenţii săi, Răducioiu, Dumitrescu, Dan Petrescu în '94, să văd cum România mătură pe jos cu Columbia şi Argentina. E vremea, băieţi!"
Marius Zamfir
"De la un meci cu Argentina ascultat la radio, la penaltyul lui Ganea din 2000, vizionat în genunchi cu icoana în mînă, şi pînă la o mînă ruptă de nervi după ratarea lui Mutu cu Italia. Trăim alături de naţională!"
Cristi
"Să fii suporter al naţionalei nu înseamnă să te bucuri la un gol şi să injuri la un penalty ratat. Să fii suporter al naţionalei înseamnă să îţi rupi tricoul de bucurie şi să ţipi pînă răguşeşti!":)
christi
"Toată lumea ştie că la începutul meciului, de ziua planetei, se vor stinge luminile pentru o oră! Asta nu înseamnă că o să opresc şi TV-ul. Pentru naţională voi face rău planetei!"
Goe
"Naţionala e şi Hagi, şi Baratky, şi Mutu, şi Dinu. Dar naţionala, pînă la urmă, sîntem noi, cei care în nopţile de pe vremea lui Ceauşescu am sărit cînd a marcat Cămătaru pe Wembley"
matelito
"Jocul vostru să fie pe măsura devotamentului arătat de noi în peluză!"
Mircea Albu
