"Piţurcă n-a fost botezat cu toată apa"

Scriitorul Fănuş Neagu vorbeşte din nou într-un interviu despre fotbal, după cinci ani. «Fănuş Neagu (stînga) a găsit metafore şi pentru stelişti precum Ion Alexandrescu şi Bumbescu»

O expediţie fantastică între fotbalul de ieri şi cel de azi cu maestrul metaforelor sportive

Săptămîni întregi au durat insistenţele pe lîngă maestrul Fănuş Neagu pentru a accepta o discuţie pe teme fotbalistice! După patru decenii de cronică sportivă, renunţase în 2003 la a mai scrie despre sport, după umilitorul România - Danemarca 2-5, "am făcut-o 40 de ani, cît să mai scriu?", iar sănătatea şubredă l-a împins să se ocupe atent de firul vieţii sale. Are 76 de ani şi acum îşi petrece o mare parte din vreme într-o garsonieră a Spitalului Elias, unde cărţile, însemnările şi jurnalele sale, aşezate ordonat la capătul patului, au cîştigat spaţiul în dauna peisajului medical, cu suporturile pentru perfuzii ori cutiile cu medicamente. Fănuş nu mai e muntele de om de pe vremuri, dar vocea baritonală şi simţul ascuţit al metaforei instantanee i-au rămas neatinse.

- Maestre, cu ce v-ar plăcea să începem o discuţie despre fotbal?
- Cu ce aş vrea eu să începem, nu-mi dau voie doctorii: cu un pahar de vin!

- Cum se împacă vinul cu performanţa în sport?
- Cu mici excepţii, sportivii sînt oameni cumpătaţi. Iubesc şi păcatele boiereşti, în special cel al petrecerii, pentru că ţin de bucuria vieţii. Au existat jucători care au abuzat, or fi şi acum din ăştia tineri!, dar vinul nu distruge dacă ştii să te împrieteneşti cu el şi să-l alegi pe acela care merită să-i spui dumneavoastră. Aşa l-am învăţat eu pe Cornel Dinu, cînd l-am cunoscut, împreună cu Ion Băeşu, sub o boltă de viţă încărcată de struguri.

"Pe Dinu l-am cunoscut sub o boltă de viţă"

- De ce pe vremea dumneavoastră, fotbaliştii intrau în cercurile actorilor, ale artiştilor, iar acum evadează în manele?
- Era o viaţă mai patriarhală, intelectuală. Lumea nu gonea bezmetic după bani. Lumea de azi s-a scrîntit. Noi aveam valorile poeziei, ale prieteniei, ale drumeţiilor în lumea calmă a naturii. Ce frumos era bulevardul Magheru înainte de a fi inundat de şuvoaiele astea de maşini şi de o gălăgie fără sfîrşit! Bucureştiul era un oraş plin de romantism, un oraş al petrecerilor de seară, al viorilor. Sportivii de azi trăiesc mult sub nivelul intelectual al celor de odinioară, chiar dacă au posibilitatea să înveţe limbi străine şi au acces la un flux informaţional nemaipomenit.

- De Cornel Dinu vă leagă o prietenie trainică, îi sînteţi şi naş.
- Dinu e un tip spumos, spontan, are un nemaipomenit simţ al replicii. Mi l-a scos în cale, în taina unei seri, întîmplarea de care am amintit. Băeşu, spre deosebire de mine, susţinea că ne-am cunoscut pe trepte la hotel "Nord", iar doctorul Conţi Bărbulescu înainta versiunea: "La Atlantic, vizavi de CC". E un prieten desăvîrşit!

În salon intră o asistentă: "Maestre, o prăjitură cu vişine?". Fănuş o săgetează: "Nu, nu, o vişinată era mai bună!"

- Îl mai vedeţi pe Dinu antrenînd vreodată?
- În veci nu va mai antrena! S-a format ca un comentator excelent şi nu cred că ar mai avea răbdarea să se înhame la o treabă migăloasă. E greu să te adaptezi mereu la minţile unor manelişti. E imposibil pentru Dinu.

"Galeria lu' Rapid a fost membră de partid! Cu cotizaţie!"

- Ce vă mai spune Rapidul de azi? Mai e cel de care v-aţi îndrăgostit în tinereţe?
- Rapidul de azi arată ca un mărfar plin de grohotiş. Nu opreşte nici în gările mari, nici în gările mici. Se duce direct în prăpastie. Hai să-ţi citesc un pasaj din ce am scris cînd s-au împlinit 50 de ani de la înfiinţarea clubului: "Rapidul e o taină cu ochii de fum, o gîlceavă veselă, zîmbetul ce-ţi răsare în colţul buzelor cînd mergi cu familia la fotograf". Rapidul de care vorbesc eu însemna acea lume care tînjea să iasă din mahala la oraş o dată pe săptămînă, sîmbăta sau duminica. Era vremea romanţei şi a lăutarului de taină. Acum e vremea manelelor! Dă-mi voie să-ţi spun că eu sînt cel care a pus în gura lui Rică Răducanu cugetarea "Noi cu braţe ca oţelul vom culege muşeşelul şi tot eu l-am îmbogăţit cu duioasa romanţă "Mamă, dacă mă iubeşti / Vino sus la Văcăreşti". Am făcut această paranteză pentru a le spune băieţilor din galeria Rapidului de azi care susţin sus şi tare că "galeria lu' Rapid n-a fost membră de partid"!, că nu ştiu ce vorbesc.

- Păi asta neagă unul dintre sloganele fundamentale ale fanilor!
- Vreţi adevărul? Staţi cuminţi, copii cu chica lungă, şi nu vă mai daţi porumbei crescuţi în turn de catedrală, pentru că atît eu, cît şi părinţii voştri, am fost guguştiuci pe aceeaşi cracă de salcîm. Vă asigur că nimeni sau aproape nimeni din cartierul ăla de lîngă şină n-a avut stofă de martir anticomunist. Întrebaţi-i drept în faţă pe scumpii voştri tătici şi bunici : aţi fost, bre, membri ai PCR? Eu, unul, sînt în stare să jur pe amintirea lui Popa Metru, care a slujit la biserica Maicii Domnului din gară, că 99% vor înclina pe jumătate capul. Şi eu, şi ei am fost membri de partid pînă pe 22 decembrie '89, cu cotizaţia la zi. Asta nu înseamnă că Rapidul, dacă voia să cîştige campionatul în cutare sau cutare an, avea vreo putere. Putere aveau Steaua şi Dinamo. Dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-l pe prietenul George Copos!

- V-a relaxat un pic povestea asta cu "uite Peseiro, nu e Peseiro"?
- Nu mă pricep la bani, la măsluirile milionarilor, dar întîmplarea cu antrenorul ţine parcă de ochiul dracului. Acolo se joacă pe bani mulţi, milioane de dolari, habar n-am cum or fi arătînd!, şi mă doare inima că Rapidul nu va mai trăi nopţile de vis pe care i le dăruiam noi după fiecare victorie. Şi, pe urmă, nu-mi place deloc Taher! Aşa să spui! Nu ţine de Şeherezada şi nici de minunatul parfum din deşertul Arabiei. O să-i chem pe Tamango, pe Liţă Dumitru, pe avocatul Puiu Ionescu şi o să-i întreb: "Cine-i, mă, Taher ăsta?!".

"Goian să se caţere pe scara de mătase la o iubită"

- Meciul cu Franţa l-aţi văzut?
- Da! Şi la vîrsta mea am voie să înjur doar cînd văd ceva mizerabil, cum s-a întîmplat în repriza a doua cu Franţa. La 2-0, eram sigur că vom fi nefericiţi! Îmi pare rău că trebuie să-i dau dreptate acestui mare spirit numit Titu Maiorescu: "Celula valahă nu rezistă!". Românului îi e frică de bine! Pentru mine, meciul ăsta cu Franţa o să rămînă doar cu gestul prostesc al lui Goian, care, după gol, s-a căţărat pe zidul tribunei în loc să se urce pe treptele balamucului sau pe scara de mătase la o iubită. N-are un bob de minte! Dacă avea, rămînea acolo pe gard, că tot n-o să fie în formaţie la meciul cu Serbia, în care nu-mi pun mari speranţe, fiindcă jucăm prost. Avem o echipă posacă şi pierdută!

- Poate e doar imaginea selecţionerului!
- Nu sînt nici prieten, nici duşman cu Piţurcă. Eu l-am înjurat pe profesorul Angelo Niculescu în aproape o sută de articole pentru ideea blestemată a temporizării. După aproape 30 de ani, la meciul România - Franţa, în care n-am tras un şut la poartă, am avut o revelaţie năucitoare.

- Care?
- Piţurcă e asul de treflă din mîneca lui Angelo Niculescu, pe care ni l-a azvîrlit peste timp pe masă. Această epifanie m-a făcut să cad în genunchi pe duşumele şi să strig cu glasul împăratului Iulian Apostatul: "M-ai înfrînt, galileene!".


Discuţia se întrerupe. Fănuş răspunde la telefon. E o greşeală: "Doamnă, aici e un spital! Nu v-aş invita!"

- Unde rămăsesem? Aa, la Piţurcă! În ochii publicului, el va rămîne pe veci un tip întunecat. Sîntem un popor tolerant şi vesel, nu ne place întunecimea! În felul lui, trebuie că e de ispravă, nu mă îndoiesc, dar îl strică afişul. Nu e om de poster. Domn'e, băiatul ăsta nu e botezat cu toată apa! E botezat doar cu juma' de apă!

- Ce jucători din "naţionala" de azi vă plac?
- Aş spune Mutu şi Chivu, poate Lobonţ, dar m-am lămurit că n-au comportament de cavaleri, asemeni jucătorilor de odinioară. M-am înfuriat teribil cînd au aruncat cu pietre după ziarişti şi au zis vorbe de ocară despre nevestele lor. Orice om civilizat îşi scoate pălăria în faţa unei doamne! Am avut un soi de repulsie şi de dezgust, noroc că m-au răzbunat lituanienii.

"Dragomir ştie bine mersul lumii"

- Antrenorii din noul val?
- Ştiu că din cauza oraşului Copenhaga nu-l voi pomeni niciodată pe Dorinel Munteanu şi atunci parcă n-aş mai pomeni nici un nume.

- Dar Dan Petrescu?
- Da, uite, chiar e un băiat care poate face performanţă, dar nu ştiu ce-i cu el de nu se poate stăpîni la nici un meci! Am auzit că e şi un tip rasat, dar ce face acolo pe bancă e de neînchipuit!

- Pe Dragomir îl ştiţi de atîta amar de vreme. Trec anii şi tot şeful preşedinţilor rămîne!
- A îmbătrînit puţin! Om de mare farmec! Vine din satul mamei marelui Bălcescu, Zinca. Mitică a făcut povestea vieţii niţel mai frumoasă. Am trăit împreună zile fantastice la Mediterana. Cunoaşte bine mersul lumii! Am văzut acum că se ciondăneşte cu Lupescu şi cu Prunea, dar să se spele pe cap între ei, să nu mă ia pe mine de arbitru!

- Maestre, cum încheiem?
- Cu un distih: "Îmi place seara asta în declin / Un măr, o carte, un pahar de vin".


"M-au acuzat unii că m-am vîndut Rapidului. Da, le-am spus, m-am vîndut Rapidului pe două găleţi de cărbuni şi o mînă de traverse"

"Unde sînt oare suporterii de altădată ai Rapidului, care dormeau pe stadion şi puneau urechea pe gradene să asculte cum creşte iarba călcată de Nicky Dumitriu?"

"L-am lăudat pe Hagi, dar unul e harul jucătorului, altul al antrenorului. Nu se poate egala geniul lui de pe gazon. I-aş fi dorit să rămînă la 25 de ani şi să fie mereu fotbalist"

"Mi-e teamă să vorbesc despre cariera de antrenor a lui Lăcătuş. Să nu m-audă vreun zeu păgîn şi să-i pună piedică! Îi urez să califice Steaua, deşi parcă e imposibil după meciul ăla tîmpit cu Bayern"

"Cînd s-au prăpădit Dobrin şi Dumitrache, m-am simţit ruinat. Poveştile cu ei le-aş spune doar între dealurile Huşilor, sub măgura Odobeştilor, în mreaja unei seri de toamnă"

"Trei oameni respect pentru ce fac în fotbal: Paszkany, Gigi Becali şi Porumboiu. Să ne scuturăm de petalele negre şi să vedem că ei bagă bani şi-şi trăiesc viaţa lîngă echipă!"

"În România avem stadioanele pe care le merită naţionala de azi. Nici nu mai ai unde să faci o arenă, că toate maidanele au devenit fortăreţe ale capitalismului vremelnic"

"Nu vreau să denunţ arbitrii"
Amintiri despre un amic din tinereţe: "Aveam un prieten arbitru, care, atunci cînd eram studenţi, mi-a spus că visul lui e să conducă un meci al Rapidului ca să-i dea două penaltyuri. Şi-a împlinit dorinţa, cu două 11 metri gratuite! Nu vreau să-l denunţ, dar ştiu multe despre arbitri. Sînt prieten cu Porumboiu, un om foarte corect. La fel, Crăciunescu! Danciu? A fost el corect? Da, în prietenie a fost corect! Erau unii care-şi lăsau haina în vestiar şi-i ziceau preşedintelui: «Vezi că am 10.000 în buzunar, să nu-mi dispară!»".

"Cronică sportivă din spirit de aventură"
Ce l-a împins pe Fănuş spre cronica sportivă? Explică resorturile: "Tinereţea, spiritul de aventură, boema şi posibilitatea de a ieşi în lume. Cînd eram un frumos nebun, precum Dinu, Dobrin, Dumitrache, Tamango, mi-a plăcut atmosfera specială din sport. Scriitorii care au deschis tradiţia spre cronică sportivă au fost Camil Petrescu şi Ionel Teodoreanu, între cele două războaie, chiar marele George Călinescu, apoi a urmat generaţia mea, alături de Eugen Barbu, Băeşu, Mazilu, Cosaşu, Alex Căpraru la Cluj. Cultivam ceea ce în destinul neamului se cheamă limba română".

Îi place de Semedo
Fănuş Neagu despre străinii care au invadat fotbalul românesc: "Sînt pentru importuri de jucători, dar valoroşi. Îmi place mult Semedo, dar şi vreo doi, trei de la Cluj. Semedo m-a cucerit cu pofta lui de joc, parcă visează cînd e pe teren! Culio? A făcut două meciuri formidabile cu Roma şi Chelsea, dar dacă e mediocru în al treilea nici n-o să mai ştim cum îl cheamă".

Trei volume sportive
În afara cronicilor sportive scrise în ziare şi reviste timp de peste 40 de ani, Fănuş Neagu are şi trei cărţi cu tematică fotbalistică. "Cronici de carnaval" (1972) şi "Întîmplări aiurea şi călătorii oranj" (1987) sînt volume de publicistică, iar "Cronici afurisite" (1977) reuneşte tabletele sportive ale scriitorului din "Scînteia Tineretului" şi "Luceafărul".