Poveşti din Ţara Harghitei, trăite în spatele unei curse cu atelaje trase de husky, malamuţi şi samoezi

România paralizată, ziarele plecate din Bucureşti se împotmolesc în troiene, un drum la Băile Tuşnad e mai lung şi mai aventuros ca un zbor la Madrid. Am ajuns vineri noapte în localitatea harghiteană, călăuziţi prin telefon de Ferencz, organizatori voluntar al cursei cu atelaj canin: "Driapta, apoi vezi doi cabane". Deschidem uşa primeia: aparatul foto al colegului parcă scoate aburi.

O sută de ochi deasupra meselor lungi de lemn: fîşuri uriaşe, căciuli de blană, bocanci colţuroşi. Musheri, oameni care trăiesc pentru cîinii nordici. O lumină vlăguită înăuntru, afară -25 de grade şi fulgi cît fluturii. Păşim tiptil, i-am întrerupt din ceva: un bărbat ca bradul explică deasupra camerei. În maghiară. Salutăm din cap. Ni se răspunde la fel, cu zîmbet.

Trec zece minute, "bradul" împarte numere de concurs şi foi cu traseul. Măcar am ajuns unde trebuie. Cîteva fete pun întrebări. Maghiara, după 6 ore mers, şi în gerul gerurilor, e o îmbrăţişare. Deodată, "bradul" care vom afla că-i Ferencz, vocea călăuzitoare, se întoarce siderat: "Cristiii Predaaa!". Cristi, îl cunoşti? "Nu".

Un altfel de "te ştiu din poze"
Au fost primele cuvinte pe care le-am înţeles după vreo jumătate de oră Cititor de ani buni al Gazetei, Ferencz l-a recunoscut pe Cristi: "Devoram paginile cu poze trimise de tine de la Olimpiade!".

Am devenit, din intruşi îmbrăcaţi caraghios cu cîte trei pulovere, special guests: oamenii nu mai prididesc să ne arate cîinii lor fabuloşi, folosesc la maximum cunoştinţele de română ca să explice un sport amplu, singuratic, epuizant şi cuceritor.

Zeci de sporturi şi sărăcie
A patra ediţie a Cupei Băile Tuşnad, sprint cu atelaj canin, 70 de voluntari. De ce? Ferencz rîde: "Mai bine cum! Înainte de '90, zona era un paradis turistic, înflorea de străini, pentru ape minerale, băi şi sporturi de iarnă. Apoi, încă a mai mers. Dar, în ultimul deceniu, prăbuşirea, pustiu".

Există curse de cîini, schi, snowboad, raliu montan, rafting pe Olt, ATV-uri, tir cu arcul. Ba chiar şi zorbing, coborîrea pantelor într-un balon uriaş. Toate evenimentele, cu voluntari: "Lipseşte autostrada Bucureşti-Braşov, bani pentru infrastructură aici: sponsorii cursei de cîini oferă cazare, cartofi, apă minerală, ce poate fiecare. Nu există bancnote sau conturi"

Ultramaratonistul din sanie...
Jozef Csato are 55 de ani, e musher din copilărie, cînd punea în curtea casei din Joseni un maidanez în capul saniei. Nu e pe podium anul acesta, dar nu contează: "Ne întîlnim, noi şi cîinii, respirăm împreună cîteva zile. Premiile sînt hrană pentru cîini şi articole sportive, cumva sîntem alimentaţi doar ca să continuăm".

Deşi nu tocmai solild, Jozsef are o forţă incredibilă în picioare şi braţele vînoase. Trăieşte dintr-un cabinet de bioenergie şi medicină alternativă, rîde cînd îl întreb dacă merge la sală: "Nu, dar sînt singurul român care a participat la Spartatlon, de mai multe ori, prima oară în 2001". Bărbatul a parcurs 246 kilometri de maraton, de la Atena la Sparta, în competiţia care datează din 1983 şi al cărei traseu reconstituie drumul mesagerului antic din bătălia de la Maraton! "Acolo participă doar cei care au la activ o cursă de 100 km parcursă în mai puţin de 10 ore şi jumătate şi una de 200 km, indiferent de timp!"

...şi preotul romano-catolic cu 14 husky!
Venit la competiţie de la 300 de km, Attila Kiss e omul care păstoreşte 500 de familii în Rodna, Bistriţa. E preot romano-catolic din 2004 şi are doar 33 de ani: "Sînt dublu campion al României şi îmi preţuiesc nespus cîinii. Nu vreau exemplare de expoziţie, de aceea am cîini din montă de la campioni europeni şi mondiali!"

Povestea lui Attila, în care acum trăiesc 14 husky, a început în 2008. "12.000 de euro au costat doar 6 dintre husky, proveniţi din familii de campioni", admite preotul pentru care seara de neuitat a ultimilor ani se leagă, fireşte, tot de cîinii săi: "Cînd am primit parohia, am vizitat toate cele cinci sute de familii. Ştiu că la final, cînd am ajuns acasă, eram frînt: am privit cîinii în ochi şi mi-a fost suficient să ştiu că sînt bine. Devenisem deja al lor!"

15 ani e vîrsta la care poate ajunge un cîine nordic, în condiţii de viaţă asemănătoare celor din Alaska şi Siberia

Citeşte şi prima parte a reportajului de la Băile Tuşnad: Există români pe care doar gerul şi ninsorile nesfîrşite îi fac fericiţi » Colţ Alb