GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  DINAMO

FOTO Ultimul drum » Daniel Adrian Matei a fost înmormântat într-o mare de tristețe: ”Bubule, ne vedem în Rai”

Articol de - Publicat duminica, 28 august 2016 00:00

Daniel Adrian Matei, 18 ani, a fost înmormântat, ieri la prânz, într-o mare de tristețe.

Ancheta demarată după uciderea suporterului dinamovist Daniel Adrian Matei, 18 ani, își desfășoară cursul, fiind capturat deja principalul suspect, Alexandru Badea.

Totodată, sursele Gazetei susțin că ar mai fi vorba și de câțiva complici pe care Poliția îi cercetează în stare de libertate. Dar timpul nu mai poate fi întors înapoi, iar "Bubu", cum era alintat Daniel Adrian, a fost condus ieri pe ultimul drum.

Tristețe și obsedantul "De ce?", repetat printre lacrimi. De familie, de apropiați, de cei sosiți să-și ia rămas bun de la copilul ucis stupid după ultimul Derby de România.

În jurul orei 12:30 cortegiul funerar a plecat de la Biserica Bulgară spre Cimitirul Căţelu. Mai mulţi reprezentaţi ai galeriei dinamoviste au aprins torţe şi fumigene, chiar lângă locul de veci al puştiului.

Din partea clubului Dinamo a luat parte la funeralii directorul sportiv Ionel Dănciulescu, vizibil afectat. Prietenii apropiaţi au purtat tricouri negre cu chipul lui Adi.

"Ultraşii" dinamovişti au mers în faţa cortegiului cu bannere: "Bubu, câine şi după moarte" şi "Ai murit pentru culorile pe care le iubeai, rămas bun, Bubule, ne vedem în Rai".

Încă de vineri seară, în pauza meciului cu Gaz Metan (1-1), suporterii au făcut o chetă printre spectatori și au strâns bani ce-au fost donați familiei îndurerate.

"Simt durere, frustrare. E o dramă și sper ca toți cei vinovați să plătească, pentru că au fost mai mulți. Sper să se afle adevărul, ce participare a avut fiecare și să plătească! Dacă asta înseamnă să ții cu o echipă de fotbal și să se ajungă aici, eu nu mă regăsesc în acest fotbal"
Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo

Bannere afișate de "ultrașii" dinamoviști în memoria celui dispărut:

  • "Ultras e un mod de viaţă. Crima? Intoleranţă în societatea noastră"
  • "Coregrafii interzise şi crime comise"
  • "Bubu, rămas bun"
  • "Neputinţa voastră s-a reflectat în moartea unui copil nevinovat"

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează