Articol de GSP - Publicat sambata, 31 octombrie 2015 21:35
"Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se tîrau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tînără, rănită grav.
Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sînt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plîngînd pe cei de la dispecerat că sînt sute de oameni arși. Plîngeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Şi nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum.
Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine.
Apoi, a venit un pompier, avea o tînără de 18 ani, arsă pe 98 la sută din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele.
Doamne, cît de tînără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă! Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot. Erau îndesați în salvări. Civilii urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgîndu-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fața ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe.
Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plîngea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tînăra arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlînd la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!
Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir pînă i-a crescut tensiunea și i-a țîșnit sîngele pe nas.
Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plîns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plîngea. Întreba: Sunt rău? E grav?
Apoi au adus altul. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sînge. Îmi spunea să îl țin de mînă. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el.
La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sînt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare" Violeta Maria Naca, asistentă pe ambulanţă, 22 de ani de experienţă, pentru modapebune.ro
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
