GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  DECES

VIDEO + FOTO Nicolae Tilihoi a murit la 61 de ani! Corpul legendei Craiovei Maxima a fost depus la Biserica Sfinții Apostoli » Balaci: "Nae a mai trăit 3 ani și 7 luni datorită lui Iorgulescu"

Foto: Bogdan Dănescu +19   FOTO
Foto: Bogdan Dănescu

Articol de , - Publicat duminica, 25 martie 2018 18:09

Nicolae Tilihoi, fostul mare fundaș al echipei de aur a Universității Craiova, a murit la 61 de ani, în această dimineață. Fostul jucător suferea de o boală incurabilă și făcea tratament de aproape trei ani.

universitatea craiova tilihoi 8901 1981 007

update 15:15

Sicriul cu trupul lui Nicolae Tilihoi va fi depus de luni, în jurul prânzului, până marți, când va avea loc înmormânarea, la stadionul "Ion Oblemenco". 

update 14:45

La Biserica Sfinții Apostoli din Craiova au venit și Ilie Balaci, Narcis Mohora și Nicolae Negrilă.

"Ne așteptam, ne-au pregătit din timp. Am văzut că mă sunau colegii și nu pricepeam de ce. Suntem la al treilea coleg din Craiova Maxima care pleacă. Trebuie să îi mulțimim lui Gino Iorgulescu, care l-a ajutat lunar cu bani de tratament. Nae Tilihoi a mai trăit 3 ani și 7 luni datorită lui. În numele Craiovei Maxima îi mulțumim. Nici n-am avut puterea să mă apropii de sicriu", a spus Ilie Balaci.

update 14:00

Sicriul cu trupul lui Nicolae Tilihoi va fi depus luni la stadionul "Ion Oblemenco".

La biserica Sfinții Apostoli au venit Gică Craioveanu, Costel Ilinca, Marcel Popescu și Devis Mangia. Craioveanu a fost vizibil afectat, plângând la ieșirea din biserică.

9b7f8a86 ed9f 42f8 9a14 af2444ab2f7f

9ac323ff 64f5 44b4 a8a3 61913d257c99

update 13:40

 

"Este o veste tristă. Nu îmi venea să cred când am deschis telefon și am primit vestea. Dumnezeu să-l odihnească. A fost un coleg bun", a declarat Rodion Cămătaru.

UPDATE 13:00

Trupul lui Nicolae Tilihoi a fost depus la Biserica Sfinții Apostoli si ar urma ca mâine să fie depus pentru câteva ore și la stadionul "Ion Oblemenco". Familia încearcă sa obțină aprobarea celor două reprezentative, România și Suedia, care dispută marți o partidă amicală.

Înmormântarea va avea loc marți după-amiază, la cimitirul Ungureni.

UPDATE 12:00

Selecționata României a ajuns acasă după amicalul câștigat în Israel, scor 2-1, iar Cosmin Contra a ținut să transmită un mesaj în memoria lui Nicolae Tilihoi.

"Am aflat și noi de teribila veste . Am aflat în avion. A mai dispărut dintre noi un mare fotbalist al României. Îi dedicăm victoria cu Israel și sperăm ca și marți să îi putem dedica încă o victorie, cea cu Suedia"

update 10:50

Fostele glorii ale Craiovei se vor strânge și vor merge la casa lui Tilihoi. 

"Sunt devastat de această veste. Era un băiat senzațional, de nota 10. Pentru el nu exista niciodată nu pot, rezolva orice. Era un om sufletist, un coleg cum rar întâlnești. Era genul de om pe care îl dădeai afară pe ușă și intra pe geam. Era unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei"", a spus Beldeau pentru GSP.RO.

Știrea inițială.

Nicolae Tilihoi a fost jucător de bază în echipa Craiova Maxima. Acesta a fost descoperit de Corneliu Andrei Stroe la un trial în București și adus la Știința. A evoluat la Universitatea în perioada 1976-1987, mai bine de un deceniu în care a făcut pereche cu Costică Ștefănescu în centrul liniei de fund.

A cucerit două trofee de campion și patru cupe ale României. În Divizia A a evoluat în 291 de partide, marcând de 6 ori. Are 36 de apariții în cupele europene și 9 în tricoul naționalei.

Tilihoi și-a încheiat cariera de fotbalist la echipa Metalul Bocșa pentru care a evoluat un sezon, în perioada anilor 1987-1988. Ca antrenor a fost la Metalul Bocșa, Jiul Craiova, Electroputere, Universitatea, Chimia Rm. Vâlcea, Callatis Mangalia și FC Drobeta Turnu Severin, potrivit infobraila.ro.

Nicolae Tilihoi s-a născut la Braila pe 9 decembrie 1956. "Mulți oameni mă felicită pe 9 august, așa cum este trecută ziua mea de naștere, dar este o eroare. Sunt născut pe 9 decembrie. Oricum, le mulțumesc tuturor celor care mă sună și mă felicită, fie august sau decembrie”, spunea Tilihoi, potrivit fcuniversitatea.ro. După ce a ieșit din fotbal, Tilihoi lucra în 2010 la Regia Autonomă de Termoficare din Bănie, ca recuperator de datorii de la rău platnici. 

În 2011, Tilihoi a publicat cartea "Cronicar in vremuri tulburi", care conține editorialele scrise de fostul fostul fundaș în Gazeta de Sud, între 2005 și 2011. 

Nicolae Tilihoi

Debut în Liga I: 01.09.1976, Poli Timişoara - U Craiova 1-0
A jucat la: Progresul Brăila (1974-1975), FC Brăila (1975-1976), U Craiova (1976-1987)
Meciuri / goluri în Liga I: 291 / 6
Meciuri / goluri la echipa naţională: 9 / 0
Palmares:
- Campion al României (1980, 1981)
- Cupa României (1977, 1978, 1981, 1983)
- Titular în Craiova Maxima, prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de cupă europeană, Cupa UEFA în sezonul 1982-1983, și prima echipă de la noi ajunsă în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981-1982!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (32)
caminero
caminero  •  26 Martie 2018, 09:32

Primul s-a dus Zoli Crișan parcă ... Costică Ștefănescu s-a dus și el, pare-mi-se de aceeași boală ... acuma Tilihoi ... asta-i viața... Odihnească-se în pace!

1805791889432655
Valentin Sava  •  26 Martie 2018, 00:28

Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

lionforever
lionforever  •  25 Martie 2018, 21:31
Postat de predator1 pe 25 Martie 2018, 18:24

Asa i-a spus tovarasa olguta la sedinta dfe partid cu ***.

Va rugam frumos *** în altă parte aici lumea este tristă ca a dispărut dintre noi un mare OM .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează
Close