Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

TRAGEDIE    •   POLUL SUD

Un argument pentru libertate » Povestea completă a lui Henry Worsley, cel care a murit singur după 71 de zile de expediție la Polul Sud, și ce putem învăța din ea

Articol de — Mitică Docan Joi, 28 Ianuarie

Mereu rămîne buletinul de știri.

"Pe 24 ianuarie 2016, exploratorul britanic Henry Worsley a murit din cauza unei infecții severe, după ce a încercat să traverseze Antarctica fără nici un fel de ajutor extern. Mai avea 45 de kilometri pînă la sosire".

Apoi, o avalanșă de likeuri, bătînd în josul postărilor ca ciocurile de vultur în carcasele de stîrv, un fel de solidaritate de o secundă cu o poveste bună.

Pe urmă, o declarație plată a cuiva important. Prințul William, în acest caz: "A arătat mult curaj și determinare, sîntem foarte mîndri că putem să ne asociem numele cu el". Ceva căutări pe google, o discuție între prieteni la Burger King, o glumă.

Și apoi liniște.

Visul lui Henry Worsley se îneacă în fluxul de știri, coboară în algoritmii facebook, e încastrat în vreo placă de plumb care demonstrează ironic failibilitatea ideii că "scrisul rămîne", dispare ca un fum.

Totuși, există un motiv pentru care povestea lui Henry Worsley merită mai multă atenție. Pentru care nu trebuie să se piardă cu atîta ușurință. 

Totul a început în octombrie

Cînd Henry Worsley s-a îmbarcat în avionul care avea să îl ducă în Santiago de Chile, îmbrăcat într-o helancă neagră și afișînd un zîmbet oarecum stingher, britanicul tocmai încheiase o carieră de 36 de ani în armata britanică.

A participat în misiuni în Bosnia și Irlanda de Nord, a făcut parte din celebrul SAS, un regiment de forțe speciale de elită, a comandat două batalioane în Afghanistan. A învățat și croitorie pentru a-și calma nervii frontului, amintește Telegraph. Dar toate acestea s-au îngropat în CV-uri aride. 

Acum, un domn împlinit, în vîrstă de 55 de ani, cu doi copii, Max și Alicia, Henry s-a lăsat posedat de o pasiune extremă: Polul Sud. În octombrie 2015, eliberat de presiunea uniformei, Worsley avea în plan "să slăbesc în jur de 12 kilograme", într-o misiune imposibilă pentru întreagă istorie a omenirii: traversarea Antarcticii fără nici un fel de ajutor. O idee minunată. O idee fatală. 

Ce e Antartica

Totul e ostil, dar primul lucru care te lovește e pustiul. Sînt milioane de kilometri pătrați de alb asurzitor, cu temperaturi ce scad sub 40 de grade Celsius și crevașe căscîndu-se ca niște guri de balauri.

Antarctica e nemiloasă.

Munți ce ajung pînă la 5000 de metri, platouri ostile prin vastitatea lor deșertică, creste înșelătoare măcinate de vînt. Un continent ca o matahală rece și agresivă, ce caută spărtura prin fiecare rînd de haine pentru a necroza țesuturi și a sfîșia răsuflări. Într-un interviu pentru BBC, Pen Hadow, explorator polar, subliniază nebunia: "O excursie în Antartica îți arată că e cea mai pură și cea mai dură formă de a te mișca de pe toată planeta Pămînt".

De aceea, totul se face asistat. În lupta cu o asemenea creatură, ai nevoie de tot ajutorul de care poți dispune, fiindcă fiecare efort îți stoarce mușchii.

"Regula de aur" e să nu mergi singur și să ai cîini la sănii. Să te folosești de zmeie pentru a te trage, atunci cînd vîntul o permite, să ai GPS și alte echipamente hi-tech, să transmiți prin satelit mesaje către un elicopter care poate să îți parașuteze provizii. Să lași romantismul și să te menții cablat la vremuri.

Dar de ce ai face toate astea?

O formă de libertate

Într-un interviu pe care îl acorda GSP, Denis Urubko, probabil cel mai experimentat himalayan în viață, explica de ce escaladează fără oxigen cei mai teribili munți ai lumii și de ce simte nevoia permanentă de a ignora confortul modern: "Mă refugiez cînd sînt sătul de tehnologie, de oameni, de aglomerație, am nevoie să fiu singur. Fac ca totul să fie greu, fiindcă oamenii s-au obișnuit să nu facă nimic din ce le aduce stres suplimentar". Iată un om încolțit de zgomotul modernității, de incoerența ei, un om care își recapătă libertatea în ordinea naturală.

Henry Worsley a înțeles exact același lucru. Născut la Londra, pe 4 octombrie 1960, dintr-o familie de militari cu tradiție, Worsley a fost fascinat de mic de marii exploratori din Antartica.

  • De norvegianul cu chip oțelit Roald Amundsen, primul om care a atins Polul Sud, folosindu-se de cîini și de o istețime extraordinară, pe 14 decembrie 1911.
  • De marele rival al acestui, britanicul Robert Falcon Scott, cel care a cucerit și el Polul Sud, doar pentru a muri pe drumul de întoarcere, înghețat și hămesit, dar cu onoarea nepătată, fiindcă a refuzat să folosească orice altceva în afară de putere umană. 

Dar omul care i-a tulburat cu adevărat personalitatea a fost un alt compatriot,  Ernest Shackleton

Misiunea "Endurance", o inspirație teribilă

În 1914, Ernest Shackleton s-a înhămat la o misiune imposibilă: să traverseze Antarctica, cel mai brutal habitat de pe Terra, de pe o coastă pe cealaltă, trecînd prin Polul Sud. Planurile i-au fost dramatic date peste cap atunci cînd nava pe care se afla, "Endurance", a rămas blocată în gheață și, 10 luni mai tîrziu, s-a scufundat. Cei 28 de membri ai echipajului au fost nevoiți să abandoneze corabia și să se refugieze pe o banchiză, prilej pentru Shackleton să ia o decizie năucitoare pentru a salva situația. Secondat de 5 ajutoare, exploratorul născut în Irlanda avea să parcurgă 1300 de kilometri de ocean într-o barcă mică, după care să acosteze în South Georgia și să înainteze pe jos pînă la o staţie de coastă a vînătorilor de balene. Toți membrii expediției lui Shackleton au fost salvați în august 1916, exploratorul publicînd o carte emoționantă despre aventură, trei ani mai tîrziu.

Henry i-a auzit mesajul și l-a purtat în el pe parcursul întregii sale vieți. A ajutat și faptul că era oarecum înrudit cu Frank Worsley, căpitanul celebrei nave "Endurance", o vrajă ce se pare că a traversat genetic două generații. Într-o viață plină de decizii la limită, Henry Worsley mărturisea că se întreabă la fiecare răscruce: "Ce ar face Shack aici?". I-a dedicat editoriale și emisiuni radio, i-a urmat pașii în două expediții de la finalul lui 2008 și 2011, devenind singurul om din lume care a atins Polul Sud pe rutele Scott, Amundsen și Shackleton, după care a plănuit tributul suprem. 

La o sută de ani după Shackleton, Henry Worsley a stabilit că va traversa Antarctica fără nici un fel de ajutor, fără zmeie, fără cîini, fără mîncare parașutată.

Doar el, o sanie încărcată cu 148 de kilograme de provizii, de la mîncare deshidratată și pînă la cort, și o rută lungă de 1700 de kilometri, pe care anticipa că o va parcurge în 75 de zile, la fel cu cea pe care Shackleton eșuase cu un secol în urmă. 

 "E mai bine să fii un măgar viu, decît un leu mort"

Așa că iată-ne pe gheață. E 14 noiembrie 2015. În prima zi e soare, aparatul foto nu tremură în mîini, vocea e limpede, fără dubii, transmițînd mesaje la fiecare 24 de ore către bază.

Aventurile sînt compuse din gesturi de rutină, schi în fața celuilalt schi, atenție sporită la crevașe, două mese calde pe zi, multe calorii, somn zdruncinat de frig.

Seneca spune că "libertatea e să nu fii sclavul niciunei nevoi, al niciunei întîmplări, să înfrunți soarta față în față". Iar Henry Worsley asta face. Suportă stoic urcușul spre Polul Sud, fiindcă terenul este în pantă pînă în jurul la 3000 de metri, amintind de Francesco Petrarca, în ziua cînd s-a cățărat pe abruptul Mont Ventoux, îl bifează lejer, după care începe lunga cursă spre celălalt capăt al continentului. 

Uneori, se dezlănțuie haosul. Un baton proteic înghețat îl lasă fără dintele din față. Undeva, la dreapta, o colonie de pinguni este măturată de furtună, epuizarea și depresia pîndesc în cort, în timp ce fiecare gest din cadrul acelei rutine devine o corvoadă repetitivă. 

Schi în fața celuilalt schi. Pustietatea  alimentează dialogul interior, un vîrtej de gînduri, exasperări și idei tulburătoare, multe cedate în mesajele audio pe care le trimite acasă. Trec kilometri, zeci de kilometri, sute de kilometri. Nouă sute de kilometri. 1469 de kilometri. Și stop. 

Henry Worsley s-a oprit vineri, pe 22 ianuarie, s-a băgat în cort și a trimis un semnal de urgență. Amețit, cu o infecție la stomac, deshidratat și epuizat, britanicul a preferat din nou sfatul lui Shackleton: "E mai bine să fii un măgar viu, decît un leu mort". 

Cuvintele se rostogolesc greoaie, fiindcă mai sînt doar 45 de kilometri pînă la sosire. 

"E vineri, 22 ianuarie, ziua 70. Cînd eroul meu, Ernest Shackleton, a mers 97 de mile după Polul Sud, în dimineața zilei de 9 ianuarie 1909, a spus că a tras ultimul său cartuș. Astăzi, trebuie să vă spun cu ceva tristețe că și eu l-am tras pe al meu. Călătoria mea s-a terminat. Am rămas fără timp, fără putere fizică și fără abilitatea simplă de a pune un schi în fața celuilalt ca să parcurg distanța pînă la ținta mea. Mulți exploratori luptă pentru a-și atinge ținta și nu reușesc. Ținta mea pur și simplu nu poate fi atinsă"

Henry Worsley a fost preluat de elicopter și dus de urgență în Chile, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru el, iar decesul a fost confirmat pe 24 ianuarie, adăugînd peritonita și o infecție generalizată la diagnostic.

În jertfa sa pentru libertate și pentru eroul său, Henry a arborat cel mai războinic steag alb, pierdut în bezna fără culoare din jur. 

Henry Worsley a adus un argument în favoarea libertății regăsite. 

200.000 de lirea strîns fundația caritabilă a lui Worsley din expediție. Banii merg către veteranii britanici cu diferite deficiențe fizice 

-61%
Aspirator cu sac Polti ForzaAspira CS 200 Negru
-69%
Ceas Barbatesc Guardo 9184-5
-21%
Tableta Apple iPad Pro 12.9 cu Retina WiFi 128GB Gold
-69%
Apa de Toaleta Onyx by Azzaro Barbati 100ml

Comentarii (11 ) Adaugă comentariu

Stanila Ion  •  29 Ianuarie 2016, 11:13

Probabil ca o sa ma injure vitejii romantici in halat si papuci, dar nici-un om normal n-ar trebui sa-si puna viata in pericol de dragul "aventurii" sau stabilirii nu stiu carui record. Pana la urma..."mai bine un magar sanatos..."

cneius  •  28 Ianuarie 2016, 19:52

Fara cuvinte, fara comentarii de prisos...

1745flo  •  28 Ianuarie 2016, 18:39

In sfarsit un articol adevarat de presa, bravo! Cat despre eroul lui, eu sustin in continuare ca a gasit exact ce a cautat!

Vezi toate comentariile (11)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase