GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  ACCIDENT

Veste îngrozitoare pentru rapidişti! Alexandru Ioniţă III, un fotbalist de 19 ani al giuleştenilor, a decedat azi dimineaţă într-un accident rutier

Articol de GSP - Publicat luni, 06 octombrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 06 octombrie 2014 23:40

Rapid a dat constant jucători importanţi fotbalului românesc. Pentru că echipa a doua a clubului nu mai există, giuleştenii îşi împrumută cei mai talentaţi tineri la echipe din ligile inferioare cu scopul de a prinde meciuri. 

Aşa era şi cazul lui Alexandru Valentin Ioniţă (19 ani), fotbalist împrumutat la CS Cornu, în liga a IV-a, alături de alţi 4 colegi, unde marca destul de des, avînd 6 reuşite în 9 etape.

Din păcate, în această dimineţă, jucătorul a decedat într-un accident rutier, la mai puţin de 2 zile de cînd jucase în meciul cu Vălenii de Munte, unde a marcat singurul gol al echipei sale. Se pare că jucătorul ar fi vrut să evite o altă maşină şi a intrat într-un copac.

Tînărul mijlocaş ofensiv era cel mai bun produs al Rapidului din ultima vreme, fiind elevul lui Adrian Dumitru. Fotbalistul s-a pregătit alături de echipa mare o bună perioadă de vreme.

Nu există nici o legătură de rudenie între jucătorul de 19 ani şi alţi doi foşti fotbalişti ai Rapidului, cu acelaşi nume. Alexandru Ioniţă I (ex FC Koln şi Orduspor, în prezent la AEL Limassol) şi Alexandru Ioniţă II (în prezent la Astra Ploieşti).

Lucian Ionescu, fostul director de imagine al giuleştenilor, şi unul dintre oamenii care l-au cunoscut îndeaproape pe Alex, a postat un mesaj emoţionant pe facebook:

DE CE ALEX, COPILE DRAG...?
Am simţit prima gheară în inimă atunci când ne-a întors spatele Mario Bugeanu. Apoi a plecat puţin şi Moţul Florian Pittiş. L-a urmat bietul Sandu Neagu. Şi, cu puţin timp în urmă, nea Paul Râşnoveanu, omul care ne-a sprijinit în aceste vremuri crunte să revenim în prima ligă. Toţi ne-au părăsit zâmbind. Dar, cu un zâmbet trist!

Însă, tu copile drag! Mi-ai golit sufletul într-o dimineaţă nenorocită. M-ai făcut să îmi urăsc propria existenţă. Problemele noastre zilnice sunt fleacuri, dragă Alex. Pentru că atunci când moartea ne prinde de braţ, totul devine deşertăciune!

Destinul a vrut ca o perioadă să te văd aproape. Pentru că acelaşi destin îmi aduce aproape persoane pe care le îndrăgesc, apoi le alungă spre Cer.
Alex sunt puţine, atât de puţine zile de dat înapoi la momentul când stăteam împreună pe banca de la Pro Rapid. Şi vorbeam despre viitorul tău şi al celorlalţi patru copii. Cu planuri mari şi cu bani puţini.

Şi râdeam şi zâmbeam. Şi eu mă simţeam un pic la fel de copil ca voi. Sigla Rapidului, mândria de fotbalist cu suflet vişiniu şi zâmbetele voastre.
Viitorul tău, Alex, viitorul vostru, copii frumoşi şi cu suflete curate.

Viitorul tău, Alex...!
De ce ai plecat, copile drag?

Galeria din Ceruri a Rapidului l-a chemat în rândurile ei şi pe Alexandru Ioniţă, copilul de 19 ani care visa să devină o legendă a Giuleştiului.

Povestea continuă Alex, chiar dacă, aşa cum spuneai, viaţa este nedreaptă şi oamenii sunt răi!

Citește și:
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
Campionate
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!
Altele
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (45)
thedronius
thedronius  •  07 Octombrie 2014, 15:34

Ce tanar...

alone.against.all
alone.against.all  •  07 Octombrie 2014, 06:48

R.I.P.

sorin.lions
sorin.lions  •  07 Octombrie 2014, 00:17

R.I.P

Vezi toate comentariile (45)
Comentează