Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 13 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 12 aprilie 2012 21:37
Eliminarea suferită în "optimile" turneului din SUA rămîne una dintre marile decepţii ale unei cariere de excepţie, despre care "Batigol" a vorbit recent cu jurnaliştii de la France Football.
La 21 de ani, cît avea cînd a debarcat în Italia (1991), Gabriel Batistuta era un cvasinecunoscut. Mai mult un pariu al scouterilor Fiorentinei, care-l reperaseră la tradiţionalul turneu al speranţelor de la Viareggio.
Dar apărătorii din Serie A, cei mai faimoşi din lume, s-au lămurit repede că au de-a face cu un mare atacant. Un goleador. N-avea o tehnică deosebită, însă compensa prin forţă, tenacitate şi un simţ al porţii ieşit din comun. Calităţi ce i-au adus 250 de goluri în 12 ani de Il Calcio şi o poreclă nemuritoare: Batigol.
În 2005 a dispărut subit de pe orbită. S-a retras şi nimeni n-a mai ştiut de el pînă de curînd, cînd Colon Santa Fe i-a oferit postul de director sportiv, iar celebra revistă France Football l-a vizitat acasă, în Argentina, pentru un interviu. O discuţie în care Batistuta vorbeşte, printre altele, şi despre una dintre marile decepţii ale carierei: eliminarea de la Mondialul 1994, suferită în faţa României.
"Nu mai puteam"
- Aţi dispărut complet din peisaj după ce v-aţi retras de la Al-Arabi, în 2005. Ce aţi făcut în toată această perioadă?
- Nimic. N-am făcut nimic important. M-am odihnit. Am jucat polo, golf...
- Nu mai voiaţi să aveţi de-a face cu fotbalul?
- Eram efectiv obosit, stresat. Nu mai eram acelaşi din perioada în care obţinusem atîtea succese. Trebuia să mă menţin la un anumit nivel, dar la 33 de ani devenise din ce în ce mai dificil. Nu mai puteam. De aceea am decis să mă retrag.
Calea mai uşoară
- S-a spus adesea că nu eraţi un pasionat de fotbal, că n-aţi visat niciodată să ajungeţi profesionist..
- A existat mereu acest mit, potrivit căruia eu nu iubesc fotbalul. Dar mie mi-a plăcut întotdeauna să joc, să mă antrenez, să fiu pe teren. A fost ceva natural pentru mine.
- Visul dumneavoastră era să deveniţi medic...
- Dar sînt atîţia medici care joacă fotbal. M-am gîndit doar că fotbalul mi-ar permite să-mi asigur mai uşor o pîine.
- Pe vremea cînd eraţi jucător activ, spuneaţi că nu vă uitaţi la alte meciuri.
- Înainte, jucam. Era meseria mea. O dată ce terminam "lucrul", căutam să iau distanţă, să mă relaxez. Era filosofia mea de viaţă. Însă fotbalul mi-a plăcut întotdeauna.
- De ce aţi revenit acum în lumea fotbalului?
- Sînt şapte ani de cînd m-am retras. Am profitat ca să mă relaxez, dar aşteptam o oportunitate. Fotbalul e ceea ce ştiu să fac. Preşedintele lui Colon Santa Fe a venit să mă vadă şi i-am zis «da» pentru că împărtăşim aceeaşi viziune despre fotbal. Sînt aproape de prima echipă, dar şi de juniori, îmi dau avizul unde cred că ceva trebuie îmbunătăţit. Supervizez, de asemenea, transferurile.
"Fenomen între fenomene"
- Cum explicaţi faptul că reprezentativa Argentinei, în ciuda unui Messi şi a altor nume mari, nu reuşeşte să cîştige nimic pe plan internaţional?
- Messi e un fenomen care evoluează într-o echipă (n.r. - Barcelona) ce numără mai multe fenomene. E într-un grup care urmează o adevărată filosofie. Un puşti de 13 ani de la Academia "La Masia" gîndeşte deja ca unul de la echipa mare. E un exemplu de urmat. Fiecare formaţie are identitatea sa. Nu le poţi cere italienilor să strălucească. Ştim că preferă jocul defensiv şi contraatacul. Brazilia a avut întotdeauna extreme care sprintau şi centrau. Ei şi-au păstrat identitatea.
Numai dezamăgiri
- Aţi disputat trei Cupe Mondiale. Care v-a provocat cele mai mari regrete?
- Toate. De fiecare dată ne-am dus să cîştigăm. În 1994, am fi luat liniştiţi trofeul cu Maradona pe teren. Fără el, era imposibil. Dar împotriva României, în "optimi", noi am tras de 30 de ori la poartă, ei de trei ori şi ne-au bătut cu 3-2... În 1998, am avut o echipă tînără. Contra Olandei, în "sferturi", eu am tras în bară, iar la faza imediat următoare ei au marcat pe contraatac şi-am pierdut cu 2-1. În fine, în 2002, toată lumea spunea că vom cîştiga Mondialul, dar n-am trecut nici măcar de faza grupelor.
- Aţi jucat nouă ani la Fiorentina înainte de a pleca la Roma pentru a cîştiga în sfîrşit titlul. Regretaţi că n-aţi făcut acest pas mai devreme?
- Nu, am rămas pentru că am vrut să rămîn. Voiam să cîştig campionatul cu o echipă mică. Să scriu istorie. Sînt mîndru că atîtea cluburi mari m-au căutat. Să cîştig un campionat cu Manchester United era simplu la acea vreme. Să cîştig un campionat cu 15 puncte avans nu m-a atras deloc. Voiam să marchez împotriva celor mai mari fundaşi din Italia, cei mai buni de pe planetă la ora aceea. Dacă plecam aş fi dat mai multe goluri, aş fi cîştigat La Liga sau Premier League. Aş fi cîştigat Balonul de Aur dacă jucam la Barcelona sau la Manchester... Dar eu voiam să cîştig cu Fiorentina.
- Acum nu mai există "vulpi" de careu de talia dumneavoastră...
- Astăzi, numărul 9 aleargă peste tot pe teren, nu mai trăieşte exclusiv din goluri. Fotbalul a evoluat şi atacanţii centrali participă acum la jocul colectiv. Pe vremea mea ţi se cerea să înscrii goluri înainte de orice.
"Aproape că nu mai puteam merge"
- Anul trecut au fost zvonuri despre sănătatea dumneavoastră. S-a scris că nu mai puteaţi merge...
- Nu mai joc fotbal pentru că nu mai pot să alerg. Dar merg destul de bine. Trebuie să recunosc, a fost un moment cînd m-am simţit foarte rău. Aproape că nu mai puteam merge.
- Din cauza numeroaselor infiltraţii care vi s-au făcut de-a lungul carierei?
- Da, dar n-a fost doar asta. Jucam tot timpul. Într-un sezon cu 70 de meciuri, eu eram pe teren în 65. Cu greu acceptam să nu joc din cauza unei leziuni. Dacă ar fi s-o fac din nou, aş avea mai multă grijă de mine. Dar fără îndoială nu foarte multă. Îmi plăcea să dau goluri, să simt vibraţia tribunelor.
Cel mai bun meci al CM 1994
"Optimea" România - Argentina (3-2) s-a disputat în data de 3 iulie 1994, pe stadionul Rose Bowl din Los Angeles. Ilie Dumitrescu a deschis scorul repede, în minutul 11, dar Batistuta a egalat pentru sud-americani dintr-un penalty acordat de arbitrul italian Pierluigi Pairetto (16). N-au trecut însă două minute şi "tricolorii" au revenit în avantaj, prin acelaşi Ilie Dumitrescu. După pauză, Hagi a dus scorul la 3-1 (58), iar cu un sfert de oră înaintea finalului, Balbo a relansat partida: 2-3. Dar Argentina n-a mai reuşit să egaleze şi în "sferturi" au mers elevii lui Anghel Iordănescu. Partida a fost considerată cea mai bună de la acel turneu final.
"Au fost vorbe cum că nu iubesc fotbalul. Însă eu adoram să joc fotbal. Doar după meciuri luam distanţă" (Gabriel Batistuta)
"Voiam să mă fac medic, dar m-am gîndit că fotbalul e o cale mai uşoară de a-mi asigura pîinea" (Gabriel Batistuta)
"Messi e un fenomen care evoluează într-o echipă ce numără mai multe fenomene. E într-un grup care urmează o adevărată filosofie" (Gabriel Batistuta)
"Împotriva României, noi am tras de 30 de ori la poartă, ei de trei ori şi ne-au bătut cu 3-2" (Gabriel Batistuta)
"Aş fi cîştigat Balonul de Aur dacă jucam la Barcelona sau la Manchester... Dar eu voiam să marchez împotriva celor mai mari fundaşi din Italia, cei mai buni de pe planetă la ora aceea" (Gabriel Batistuta)
56 de goluri a marcat Batistuta în 78 de meciuri jucate în tricoul naţionalei Argentinei
CARTE DE VIZITĂ - GABRIEL OMAR BATISTUTA
- Data naşterii: 1 februarie 1969 (43 de ani)
- A jucat la: Newell's Old Boys (1988-1989), River Plate (1989-1990), Boca Juniors (1990-1991), Fiorentina (1991-2000), Roma (2000-2003), Inter (2003, împrumutat), Al-Arabi (2003-2005)
Trofee
- Cu Fiorentina: Cupa Italiei (1996), Supercupa Italiei (1996)
- Cu Roma: Campion al Italiei (2001), Supercupa Italiei (2001)
- Cu "naţionala" Argentinei: Copa America (1991, 1993), Cupa Confederaţiilor (1992)
