INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA - MANCHESTER UNITED

Evra a prefaţat derby-ul cu Chelsea: "E echipa pe care trebuie să o baţi dacă vrei titlul"

Evra celebrează una din reuşitele sale alături de fanii lui United.
Evra celebrează una din reuşitele sale alături de fanii lui United.

Articol de - Publicat vineri, 26 octombrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 26 octombrie 2012 18:46

Chelsea şi Manchester United se vor întîlni duminică într-un derby care ar putea decide marea favorită la titlu în acest sezon al Premier League.

Înaintea meciului de şoc dintre cele două echipe, Patrice Evra a făcut o scurtă analiză a partidei. “Nu e o deplasare uşoară, iar fanii lor nu sunt primitori, dar de obicei jucăm bine. Ţin minte că în trecut eram puţin frustrat după meciurile cu Chelsea. Jucam bine, dar pierdeam meciuri după un gol luat la o fază fixă sau după o eroare. Acum vreau să câştigăm, indiferent de cum jucăm”, a punctat francezul.

Evra a vorbit şi despre rivalitatea dintre Manchester United şi Chelsea, două dintre marile favorite la titlu din Premier League.

“Când am semnat cu Manchester United, marea rivală era Chelsea. Ei au avut probleme în ultimii doi an, însă au câştigat Champions League sezonul trecut şi acum vor să se impună şi în campionat. Cred că Chelsea este unul dintre rivalii importanţi în cursa pentru orice trofeu în Anglia. E motivul pentru care aştept cu nerăbdare meciul de la Londra.”, a declarat fundaşul.

De ce e Premier League cel mai bun campionat din lume

Întrebat ce campionat i se pare cel mai puternic, Patrice Evra a fost ferm: Premier League. Fundaşul a adus şi cîteva argumente în sprijinul afirmaţiei sale.

“Stadioanele sunt pline şi pe gazon este foarte dificil. Nu e uşor din punct de vedere fizic, iar jocul e foarte rapid. Îmi place asta, pentru că poţi marca şi în ultimele secunde două goluri şi din acest motiv cred că Premier League este cel mai interesant campionat din lume.”, a mai declarat Evra.

Derby-ul dintre Chelsea şi Manchester United va avea loc duminică, de la ora 19.00, şi va fi în direct pe DigiSport 2.

"Finala Ligii Campionilor din 2008 disputată la Moscova împotriva lui Chelsea (1-1, 6-5 după penalty-uri) a fost meciul meu preferat. Pe locul doi este victoria cu 4-3 împotriva lui Manchester City" (Patrick Evra, fundaş Manchester United)

"Cîştigarea trofeelor mă inspiră. Cînd cîştigi, lucrul pe care trebuie să îl faci anul următor este să cîştigi din nou. De aceea jucăm pentru Manchester United: pentru a păstra această mentalitate cîştigătoare." (Patrick Evra, fundaş Manchester United)

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează