INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

FOTO Golful, noul drog » Viaţa lui Guardiola după despărţirea de Barcelona va fi tot pe gazon

Pep Guardiola, nu doar un excelent jucător şi antrenor de fotbal. Catalanul e un as şi la golf +4   FOTO
Pep Guardiola, nu doar un excelent jucător şi antrenor de fotbal. Catalanul e un as şi la golf

Articol de - Publicat sambata, 05 mai 2012 00:00 / Actualizat sambata, 05 mai 2012 09:16

Antrenorul Pep vrea să devină jucător profesionist în sportul verde, pentru care a făcut în ultimii ani o adevărată pasiune.

Pep Guardiola ştie deja ce o să facă la sfîrşitul sezonului: vrea să se pregătească serios şi să devină un jucător de golf în toată regula, cam cum a făcut Michael Jordan cu baseballul. E un vis pe care îl cultivă de un an de zile. Terminase meciul cu prietenul său Johan Cruyff la Club Montanya şi erau la restaurantul clubului, El Brull. "Aş vrea să devin profesionist", s-a confesat Pep, amuzîndu-l pe fostul antrenor olandez.

Dus cu forţa
De cînd a început să joace, pentru Guardiola golful a devenit un drog, cum de altfel se întîmplă cu toti cei care se îndrăgostesc de sportul verde. Pînă cînd s-a dus să îşi încheie cariera în Qatar la Al Ahli nu avea nici cea mai vagă idee despre regulament şi altele. În Golful Persic însă, îşi petrecea timpul cu Ronald de Boer şi Gabriel Batistuta, doi înnebuniţi după golf, mai ales olandezul. Mai în glumă, mai în serios, a început şi el, convins şi dus cu forţa de colegi: de atunci e de neoprit.

Cruyff, partenerul preferat
Cînd s-a întors acasă a vrut să facă lucrurile serios, luînd lecţii la clubul Vallromanes cu maestrul Lopez Gallardo. Acum joacă des la Real Club de Golf El Prat cu Joan Laporta si cu fostul coechipier, mijlocaşul Gerard Lopez. Johan rămîne partenerul preferat, uneori li se alătură şi Javier Clemente, unul care, susţine Guardiola, joacă mai bine decît el. Actualul antrenor al lui Sporting Gijon îl tachinează mereu: "La golf eşti mai talentat decît pe banca lui Barcelona".

Proba de curaj
În Italia vine des în vacanţă şi profită pentru a juca la Gardagolf sau participînd la turnee de binefacere organizate de foarte bunul său amic Massimo Mauro, fost mijlocaş al lui Juventus şi actual analist la Sky Sport.

Între altele, cei doi erau împreună în seara dinaintea întîlnirii cu Joan Laporta, acum patru ani de zile. "Să vedem, are curajul să mă pună antrenor la prima echipă?", se întreba Pep la cina cu Massimo, după o zi de golf.

Mauro, împreună cu Vialli, are un turneu de caritate unde participă şi Del Piero, Platini, Prandelli, Nedved, Van Basten, Tassotti, Donadoni, Riedle, uneori şi Pirlo, cînd era în Italia apărea şi Şevcenko.

"Vrea să cîştige mereu"
Vacanţa lui preferată este însă în Toscana, unde îi place la nebunie să mergă cîteva zile la Royal Golf La Bagnaia, un resort de super lux între coline şi linişte, la zece kilometri de Siena.

Stefano Maistrello, directorul clubului, îşi aduce bine aminte de prima oară cînd l-a întîlnit pe Guardiola: "Mi-a spus că joacă cu handicap 11. Aveam atunci gata numai nouă găuri, a vrut să le repete de două ori pentru a face împreună 18. Erau cinci luni de cînd nu reuşea să dedice cîteva ore golfului din cauza lipsei de timp, m-a impresionat modul său educat şi liniştit, deşi se vedea că este foarte competitiv şi că nu este unul care să joace numai pentru a-şi petrece timpul liber. Vrea să cîştige mereu".

41 de ani are Pep Guardiola, regele Europei în patru ani de vis cu Barcelona

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
flo_ax
flo_ax  •  05 Mai 2012, 10:43

prea batran sa devina profesionist! Caricatura asta de sport fandosit e totusi f complex si trebuie mult timp ca sa-l stapanesti! Si nu vad de ce nu poate antrena si juca golf...chiar in acelasi timp! Numai sa nu-si scranteasca vreun jucator vreo glezna in vreo gaura de pe terenul de antrenament

Vezi toate comentariile (1)
Comentează