INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Johan Cruyff analizează cauzele eşecului Barcelonei în faţa lui Atletico Madrid

Articol de - Publicat luni, 15 februarie 2010 00:00

Johan Cruyff scrie într-un editorial publicat de "El Periodico" despre primul eşec al Barcelonei din Primera Division, în actuala ediţie de campionat. Fostul mare fotbalist şi antrenor al Barcei ştie care sînt cauzele înfrîngerii catalanilor şi îi îndeamnă la calm pe liderii din prima ligă spaniolă, fiind convins că echipa lui Guardiola îşi va recăpăta ritmul.

"Nu era loc de scuze înainte de acest meci şi nici nu era normal să se apeleze la ele pentru a motiva în vreun fel înfrîngerea. Trebuia să vină şi ziua asta. Cu atîţia ochi aţintiţi asupra defensivei din cauza numeroaselor accidentări, totuşi Barca a clacat în celelalte compartimente: la mijlocul terenului şi în atac. Exact unde erau apţi titularii. Cei care, de obicei, asigură posesia au pierdut multe mingi. Cei care ştiau să ascundă balonul, l-au arătat de prea multe ori. Cei mai rapizi, jucătorii de creaţie şi cu execuţii bune au fost lenţi. Cei mai buni la finalizare au triumfat o singură dată. Cu atîtea discuţii despre absenţele din lot ceilalţi au fost afectaţi.

Toată lumea s-a gîndit doar că echipa nu e în efectiv complet. Dar era. Nu în defensivă, ci în linia de mijloc şi în atac. Aici a fost problema. Prea multe mingi pierdute, prea multă lentoare şi prea multe spaţii lăsate lui Atletico, echipă care ştie foarte bine să contraatace în viteză. Le era suficientă o pasă lungă pentru a ajunge în jumătatea adversă, iar Aguero şi Forlan, cu viteza pe care o posedă, şi cu spaţiile avute la dispoziţie, să îşi creeze ocazii. Aici, Barca a făcut pasul înapoi. Dar va face şi unul înainte, pentru că toţi se vor mobiliza pentru asta. Liderul nu s-a schimbat, chiar dacă Barca a pierdut puncte pe Vicente Calderon.

E nevoie ca Barca să-şi păstreze calmul, profesionalismul şi bunul-simţ. Nu doar la nivel de echipă, ci şi la nivel de conducere. Există multe exemple despre cum NU trebuie să faci ceva. Pentru a numi doar două, recente, sancţiunea aplicată lui Togo şi stabilirea datei pentru finala Cupei Regelui. Nu au nici o legătură una cu cealaltă, clar, dar amîndurora le lipseşte ceva extrem de banal care se numeşte bun simţ [...]

Profesionalismul şi bunul-simţ. La nivel de cluburi, peste tot în lume, sînt echipe aflate pe marginea prăpastiei din acest punct de vedere".

sursa: elperiodico.com

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2

Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga

ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (4)
 •  15 Februarie 2010, 17:04

Foarte frumos spus!

 •  15 Februarie 2010, 16:55

bravo cryuf!!!!!!!!!!!!!!!

pipitahiguain
pipitahiguain  •  15 Februarie 2010, 16:08

pleaca la oi

Vezi toate comentariile (4)
Comentează