INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Lionel Messi, fără secrete » Citeşte un superinterviu cu starul argentinian şi află tot ce n-ai ştiut pînă acum despre el!

foto: El Pais
foto: El Pais

Articol de - Publicat marti, 02 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 02 octombrie 2012 14:25

La cei 25 de ani împliniţi în iunie, Lionel Messi face o analiză a carierei sale de pînă acum într-un interviu acordat cotidianului El Pais. Starul argentinian e nerăbdător să-şi ţină fiul în braţe, iubita sa Antonella urmînd să dea naştere unui băieţel peste aproximativ o lună de zile.

Messi a stabilit ca întîlnirea cu jurnaliştii de la El Pais să aibă loc la 9 dimineaţa, la terenul de antrenament şi a ajuns cu maximă punctualitate. Nu a pus nici un fel de condiţie în ceea ce priveşte interviul, amabil, zîmbitor şi dispus la dialog se conformează cu partea care îi place cel mai puţin din fotbal: mediatizarea.

- Se spune despre tine că îţi place foarte mult să dormi, dar ai ajuns la 8:30 pentru interviu. Te pregăteşti pentru zilele în care vei dormi puţin o dată cu naşterea lui Thiago?
- Mereu mi-a plăcut să dorm, dar cu trecerea timpului dorm tot mai puţin. Îmi place să-mi fac siesta, asta e clar. Pentru venirea pe lume a lui Thiago sînt foarte pregătit şi abia aştept să-l ţin în braţe.

Dragoste eternă pentru Barça
- Evident, treaba asta cu importanţa siestei în viaţa unui fotbalist ai învăţat-o la Barcelona...
- Aici am învăţat totul! Am ajuns aici cînd aveam doar 13 ani, aici am crescut, am mers la şcoală. Majoritatea lucrurilor le-am învăţat la Barcelona. Mereu am spus că sînt foarte recunoscător oamenilor de aici pentru că aşa simt.

- Simţi că ai răsplătit încrederea celor de la club, celor care au avut grijă de tine de cînd ai venit aici?
- Nu ştiu ce să spun... Mereu am vrut să demonstrez cît de legat sînt de clubul ăsta. La început era mai evident, acum poate a devenit ceva obişnuit şi oamenii nu mai percep importanţa. Aici e casa mea, asta e echipa mea. Datorez totul Barcelonei. Şi, am spus-o mereu, sînt foarte fericit aici.

- Ce înseamnă pentru tine faptul că unul dintre antrenorii de la juniori şi doi dintre jucătorii alături de care ai copilărit în La Masia fac acum parte din prima echipă?
- E un exemplu despre cum se lucrează la Barcelona. Se putea intui că acea echipă era una dintre cele mai bune ale acelei generaţii. Eram eu, Pique şi Cesc, dar mai erau şi alţii, Vazquez, Valiente. Ştiam că majoritatea vor juca în Primera, chiar dacă nu la prima echipă a Barcelonei, ştiam că vor cîştiga din fotbal.

"Vreau ca lumea să îşi aducă aminte de omul Messi, nu fotbalistul"
- Ai spus de multe ori că nu te interesează prea mult cîte goluri marchezi şi că preferi trofeele. E ceva ce te preocupă în mod special?
- Da, prefer să cîştig trofee cu echipa înaintea premiilor individuale. Nu mă gîndesc să marchez mai multe goluri decît alţi fotbalişti. Ce mă interesează cel mai mult e să fiu un om bun, nu să fiu cel mai bun fotbalist din lume. Pînă la urmă, cînd totul se va termina, cînd mă voi retrage, cu ce voi rămîne? Eu vreau ca atunci cînd voi pune ghetele în cui lumea să îşi aducă aminte de mine pentru că am fost o persoană bună. Îmi place să dau goluri, dar îmi place şi să am prieteni printre cei cu care am jucat. E bine să fii apreciat ca om, ca lumea să aibă o părere bună despre tine nu doar pentru că ai înscris de multe ori.

- Nu te gîndeşti la cel de-al patrulea Balon de Aur?
- Premiile sînt bine venite. Sînt recunoscător pentru ele, dar, la urma urmei, asta vă interesează mai mult pe voi, jurnaliştii, care mereu vă întrebaţi dacă jucătorul X e mai bun ca Y. Xavi sau Iniesta? Cine ştie? Norocul meu e că am ajuns la această echipă a Barcelonei, în care joacă fotbalişti incredibili! Clubul ăsta mi-a oferit totul: premii, trofee, goluri, totul. Echipa asta a intrat deja în istorie prin tot ce a cîştigat. Sînt norocos să joc aici şi să joc în naţionala Argentinei, unde, de asemenea, am alături mari fotbalişti. E ceva esenţial. Pe mine echipa mă face mai bun, cu siguranţă. Fără ajutorul colegilor nu aş fi cine sînt, nu aş cîştiga nimic. Nici trofee, nici premii individuale, nimic.

- E ceva ce te supără?
- Dacă vorbim despre fotbal, nu-mi place să pierd. În ceea ce priveşte viaţa, mă doare cînd văd oameni săraci. Vin dintr-o ţară în care acest aspect e unul delicat, sînt mulţi copii, tineri cărora nu le rămîne decît să iasă pe stradă şi să caute să muncească indiferent în ce domeniu, şi asta încă de foarte mici.

- Spune-ne despre viaţa la Academia de fotbal a Barcelonei. E adevărat că puştii sînt izolaţi de lume acolo?
- Nu! Cum să fim rupţi de lume? Sîntem nişte privilegiaţi. Mie nu mi-a lipsit niciodată nimic. Mi-a fost dor de familie, eu am rămas cu tata în Barcelona, iar mama şi fraţii mei s-au întors în Argentina la început. Dar realitatea e diferită, multor părinţi le e greu să se descurce cu micuţii lor. Ştiu...

Cea mai mare bucurie: să ajute copiii
- În curînd vei fi tată. Se schimbă ceva pentru tine?
- Da, normal, începi să abordezi totul altfel. Nu te mai gîndeşti la tine însuţi. Te gîndeşti la el, speri să nu aibă nici un fel de problemă niciodată.

- Pentru că tot vorbim despre asta, ai început deja să exersezi schimbatul scutecelor?
- Am exersat cu nepoţeii mei. Mă descurc superbine!

- Ai o fundaţie care ajută copiii nevoiaşi.
- Da, ne concentrăm atenţia asupra educaţiei copiilor, încercăm să-i direcţionăm către studiu şi sport. Colaborăm cu Unicef, cu spitale, şcoli... E frumos să ajuţi.

- Faţa ta parcă se luminează cînd se apropie copiii de tine pentru a te saluta. Ce simţi?
- Copiii sînt cel mai frumos dar, iar cînd sînt foarte mici sînt lipsiţi de orice răutate, te văd şi se transformă. Unora le e ruşine să se apropie, nu vorbesc, nu înţeleg de ce mă aflu acolo şi le vorbesc, pentru că mă văd la televizor şi atunci cînd mă au în faţa lor, aproape că se sperie. Nu există bucurie mai mare pentru mine decît atunci cînd fac un copil fericit.

- Celebritatea te pune mereu în lumina reflectoarelor. Te oboseşte?
- Nu, pentru că niciodată nu mă prefac. Cum sînt pe teren sînt şi în afara lui. Nu mă deranjează să se intereseze de mine pentru că sînt eu însumi, cel dintotdeauna. Acum mult timp am început să fiu recunoscut pe strada şi nu mai sînt atît de timid ca la început.

- Spuneai cîndva că pe teren ţi se pare mai dificil să joci ca Iniesta sau ca Xavi decît cum joci tu. Deci, ce faci tu e uşor?
- Eu fac ce pot ca să-mi ajut echipa şi nu aş şti să fac ce fac ei. Nu-mi place să pierd şi încerc să fiu un ajutor pentru echipa mea pentru a obţine victorii. Am spus mereu: ies pe teren cu gîndul să cîştig, nu mă gîndesc să dau multe goluri.

- Stilul tău de joc se antrenează?
- Nu cred, nu ştiu... Aşa joc de cînd eram mic...

- Asta susţine şi Vilanova.
- Ce zice?

- Zice că, spre surprinderea lui, tu joci exact aşa cum o făceai cînd erai copil, doar că acum joci cu şi contra celor mai buni fotbalişti ai lumii, nu cu puşti de 14 ani.
- Stilul meu de joc nu prea s-a schimbat, e adevărat, deşi, evident, am învăţat multe despre fotbal. M-a ajutat foarte mult că am ajuns la un club care are grijă de copii. Chiar ieri urmăream jocul unor puşti de 7 ani cum se antrenează alături de noi, iar forma în care sînt învăţaţi e diferită de orice alt loc din lume. De mic eşti învăţat să joci mingea, să ai grija de ea, ţi se explică noţiuni tactice, eşti ajutat să înţelegi jocul. Şi încă de mici joacă la fel ca noi, nu încetează să mă surprindă!

Guardiola, cel mai bun antrenor din cariera lui
- Se spune că atunci cînd ai aflat că cel care urma să-i ia locul lui Guardiola va fi Tito ai zîmbit doar, dar că zîmbetul ăla a liniştit pe toată lumea de la club.
- Da, e posibil să fi zîmbit, pentru că m-a bucurat foarte mult vestea. Îl cunosc de cînd eram copil şi a fost alături de noi, cu Pep, în ultimii 5 ani. M-am gîndit că putem continua treaba începută de Pep. Uite, Tito a fost primul care m-a băgat să joc, pînă atunci eram rezervă sau nici nu prindeam lotul şi el a fost cel care a avut încredere în mine cînd eram copil. Îl cunosc, e un tip normal, deschis. Dacă are ceva să-ţi spună, nu se fereşte, Îmi place asta.

- V-a şi certat, aşa se aude...
- Nu-mi aduc aminte (rîde). Dar cu siguranţă ne-a şi certat, pentru că eram un grup de băieţi buni, dar şi periculoşi!

- Îţi mai aminteşti primul tău meci la academia Barcelonei?
- Nu, dar îmi aduc aminte că la scurt timp am suferit o accidentare la tibie.

- E adevărat că Pique te apăra cînd adversarii intrau mai dur?
- Da, era cel mai înalt dintre toţi, restul eram micuţi. "Papá" (tata) ne apăra pe toţi.

- V-aţi pus de acord că e momentul să aveţi copii ca să puteţi să mergeţi împreună în parc cu cei mici?
- Nu, a fost o coincidenţă. S-a întîmplat pe rînd cu mine, Pique, Pedro, Villa şi Valdes. E un semn că ne maturizăm şi avem responsabilitate mai mare. O responsabilitate minunată.

- Îţi doreşti o familie numeroasă? O "tripletă" poate?
- Nu, nu ştiu.... Dacă va fi să avem mai mulţi copii, cu atît mai bine!

- Nu prea te-am văzut simulînd...
- Asta pentru că de mici sîntem învăţaţi să nu o facem. Mereu a fost aşa. Mereu încerc să finalizez acţiunea. Nu ştiu... niciodată nu mi-a plăcut să simulez, nu caut să mă arunc.

- Cei de la echipele de juniori povestesc că ai fost singurul copil care nu a necesitat vreodată să fie corectat, ţi s-au respectat întotdeauna caracteristicile.
- Uneori mă mai corectau. Mi-au respectat felul în care am văzut şi am simţit să joc, deşi e adevărat că aici filozofia este să fie oprit jocul şi să ţi se explice, să pasezi din prima. Dar... eu nu prea dădeam mingea colegilor! De multe ori mi-au spus să încerc să pasez, pînă şi-au dat seama că nu îmi ieşea şi m-au lăsat în pace. Dar e adevărat că, puţin cîte puţin, am început să fiu altruist, am început să pasez mai mult. Dar cînd am ajuns, aveam 13 ani, nu voiam să dau nimănui mingea!

Viaţa după era Guardiola
- Vorbeşti mult pe teren?

- Nu, nu prea vorbesc (rîde)

- Dar adversarii tăi şi arbitrii sînt de altă părere...

- Ah! Cu arbitrii şi cu adversarii vorbesc mai mult. Cu colegii nu prea e nevoie de vorbe. Jucăm de atîta timp împreună încît ne înţelegem dint-o singură privire.

- Şi cearta cu Villa? Parcă aveaţi un vestiar perfect, unde totul era minunat.
- Am mai spus, nu mai căutaţi probleme acolo unde nu sînt. Căutaţi în altă parte, aici nu poate fi vorba de probleme. Relaţia dintre noi atît pe teren, cît şi în afara lui este extraordinară! Jucăm de mult timp împreună, iar calitatea umană e excepţională. Lumea habar nu are cît de bine ne distrăm, iar asta nu e uşor după atîţia ani petrecuţi împreună. Echipa asta nu şi-a pierdut ambiţia, dorinţa de a cîştiga. Am continuat să fim fideli stilului nostru şi să ne dorim să facem performanţă în continuare. Cel mai important este că ne-am păstrat dorinţa asta.

- E drumul început de Guardiola, nu?
- Da, Pep ne-a arătat calea şi continuăm să mergem pe drumul ăsta. El a fost cel care ne-a învăţat să avem iniţiativa în joc, să căutăm mereu să marcăm. Ne-a impus o atitudine, ne-a făcut să credem că putem învinge. A fost incredibil. Pep e un fenomen, felul în care analiza şi pregătea meciurile era senzaţional. Nu cred că voi mai vedea vreodată un antrenor ca el.

Real, un adversar impresionant
- Rijkaard a fost primul tău tehnician. Ţi-a trecut supărarea pentru că nu ai jucat în finala de la Paris?
- Lui Rijkaard îi datorez, practic, totul. E cel care a avut încredere în mine, care m-a aruncat în luptă, sub comanda lui am debutat, a ştiut să se poarte cu mine mereu. A ştiut să mă lase pe bancă şi, chiar dacă nu-mi plăcea şi nu ştiam de ce, apoi am înţeles. Datorită lui am avut atîtea satisfacţii mai tîrziu.

- Sub comanda lui Rijkaard ai marcat primul tău gol contra Madridului. De fapt, ai reuşit un hattrick...
- A fost incredibil! Au mai fost şi alte goluri, dar, într-adevăr, acele reuşite sînt de neuitat.

- Care dintre meciurile contra Madridului ţi-a rămas mai bine în memorie?
- Îmi aduc aminte cu plăcere de toate partidele cîştigate contra lor. E cel mai frumos sentiment să cîştigi în faţa Realului, o echipă foarte bună. Cred că rămîn totuşi la semifinala din Liga Campionilor, pentru semnificaţia avută.

- Cum e să marchezi în poarta lui Casillas?
- Iker e un portar senzaţional, unul dintre cei mai buni din lume. Am avut noroc în ultimele întîlniri că am putut înscrie contra lui, dar a şi parat foarte multe şuturi, e foarte bun, foarte rapid.

- Ce admiri la formaţia din Madrid?
- Îmi place mult să joc pe "Bernabeu", e un club mare cu o istorie impresionantă.

Spania joacă fotbalul total
- Ce-ţi place la echipa lui Mourinho?
- Hmm, pe contraatac te omoară! Realul de acum are atacanţi foarte rapizi, iar conexiunea apărare-atac durează 5 secunde şi e gol. Nu e nevoie să joci bine pentru a marca 3 goluri. Ei îşi creează multe ocazii graţie jucătorilor, sînt foarte buni. Eu am norocul să-i cunosc foarte bine pe Di Maria şi Higuain. "Pipa" poate dispărea din joc, dar reapare, atinge de două ori mingea şi dă două goluri. Din nimic, Real Madrid îţi poate da gol.

- Ce părere ai despre Mourinho?
- Nu pot să vorbesc despre el. Nu-l cunosc, nu am vorbit niciodată cu el. Pot doar să comentez despre ce a reuşit să cîştige, multe trofee, enorm. Ştiu că jucătorii lui au numai cuvinte de laudă despre el, dar eu nu-l cunosc.

- Mou spune că fotbalul Barcelonei plictiseşte şi că naţionala Spaniei joacă defensiv.
- Serios?

- Da, a spus-o la întîlnirea antrenorilor organizată de UEFA: "Joacă 4 apărători şi 6 mijlocaşi, ăsta nu e fotbal ofensiv. Oboseşte şi plictiseşte"
- Spania joacă aproape la fel ca noi. Nu le poţi lua mingea jucătorilor lui Del Bosque. Pentru orice fotbalist e foarte bine dacă joacă alături de ei. Am evoluat contra Spaniei şi am alergat mult după minge fără să o pot stăpîni. Mi s-a mai întîmplat contra Madridului, contra Murciei... În Argentina a fost altceva. Dar niciodată nu am alergat atît cît am alergat contra Spaniei fără să pot avea balonul.

- Visul tău e să cîştigi Mondialul din Brazilia peste doi ani?
- Mi-ar plăcea foarte mult să cîştigăm pentru ceea ce ar însemna pentru Argentina, dar şi pentru mine.

- Există ceva din fotbal ce ţi-a plăcut mult în ultima vreme?
- Da, să-i văd antrenîndu-se pe puştii de la Academia noastră de fotbal. Mă surprind pe zi ce trece, mă impresionează felul în care se lucrează la Barça. Sînt atît de mici şi joacă atît de bine... Am mai văzut antrenamente şi prin alte părţi, dar nicăieri ca aici. Aşa că îmi place să rămîn să-i urmăresc.

- Un jurnalist italian a povestit, după ce ţi-a luat un interviu că se simţea exact la fel ca fundaşii care îţi fac marcaj: "Tu pregăteşti totul, încerci să afli cum va reacţiona, ce va face, te simţi pregătit şi, la final, mereu îţi scapă printre degete"
- Şi a plecat gîndindu-se "nu am reuşit să scot nimic de la el!" (rîde). Nu, nu-i aşa... Spun mereu ce gîndesc, dar nu simt niciodată nevoia să intru în polemică, să mă cert cu cineva. Nu caut conflicte sau probleme. Nu e asta filozofia mea, nu e stilul meu de a fi. Nu văd care e sensul să vorbeşti de rău despre cineva pe care nu-l cunoşti, pe care doar l-ai văzut jucînd. Prefer să fiu respectuos cu ceilalţi, doar atît. Dacă voi încercaţi să iscaţi probleme... Dar eu nu intru în astfel de jocuri.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (28)
rsalexander
rsalexander  •  02 Octombrie 2012, 23:21

Ba da cat de ghinionist e Puyol ma. Si-a rupt mana...

barcathebest
barcathebest  •  02 Octombrie 2012, 20:59

faptul ca suntem contemporani cu el ar trebuie sa ne bucure indiferent ca esti fan barca, real ...inter.etc....." bucurativa de fotbal" ...!ca jucatori ca Mesi apar o data la 100 de ani poate...si nu cred ca mei avem timp sa-l asteptam pe urmatorul.....

simib
simib  •  02 Octombrie 2012, 20:54

Clar, un mare fotbalist dar si un MARE OM.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează