Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

PRIMERA DIVISION

Neymar la Real Madrid? Spaniolii susţin că da. Vezi cît plăteşte Realul!

 
02 Noiembrie 2011 18:02
 

Neymar

Cel mai curtat jucător al lumii, brazilianul Neymar, pare să-şi fi pecetluit soarta. Ziarele iberice susţin că Real Madrid s-a înţeles cu Santos şi cu reprezentanţii jucătorului pentru transfer, care ar urma să se realizeze în vara anului viitor, după Olimpiada de la Londra.

Frapează însă suma de transfer avansată de ziarele din Spania: aproape de două ori mai mult decît a costat Cristiano Ronaldo, 175 milioane de euro. Spaniolii susţin însă că în această sumă vor fi incluse şi drepturile de imagine ale jucătorului, care vor reveni clubului madrilean.

Conform aceloraşi surse, citate de ESPN, Neymar ar urma să cîştige la Madrid aproape 300.000 de euro pe săptămînă, adică puţin peste 15 milioane de euro anual.

De la începutul anului şi pînă acum, Neymar a reuşit să înscrie nu mai puţin de 21 de goluri pentru Santos în toate competiţiile: 11 în Serie A, 4 în Paulista şi 6 în Copa Libertadores. La echipa naţională, tot în 2011, a înscris 16 goluri.
 
Comentarii (8)
clau1981  (285 comentarii)
real cred ca a luat-o razna, e o suma incredibil de mare, eu unul nu cred ca neymar asta costa mai mult de 30-35 de mil, si cu robinho a fost mult tam-tam si n-a facut mare lucru la real. stati sa vedeti ce face si neymar...
06 Noiembrie 2011, 15:56   •   Comenteaza
ioanemanuel  (232 comentarii)
nici city nu ar da atata . enorm . pai messi si ronaldo cat valoreaza fiecare ? 1 miliard ?
02 Noiembrie 2011, 22:51   •   Comenteaza
darth_2345  (26 comentarii)
un articol demn de premiul 0TV! :))))) mooie gesepe!
02 Noiembrie 2011, 21:30   •   Comenteaza
darth_2345  (26 comentarii)
un articol demn de premiul 0TV! :))))) fuck gesepe!
02 Noiembrie 2011, 21:28   •   Comenteaza
flo_ax  (2148 comentarii)
Postat de steaua.libera pe 02 Noiembrie 2011, 18:55
Va fi competitie mare in vestiarul Realului (apropo, se zice club MADRILEN, nu madrilEan cum scrie la voi in articol) pentru titlul de ... "COCALAR BOSS"! Ronaldo isi simte pozitia amenintata..
fratica, tu te uiti la fotbal sau monden? Daca te intereseaza cine e cocalar intr-un vestiar, clar esti un devorator de senzational OTV. Fotbalul se joaca cu fotbalisti, omul din spate nu e treaba nimanui. Iar legat de Neymar, o sa aiba mari probleme cu Mourinho, care nu inghite fite si impresii...
02 Noiembrie 2011, 19:38   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Pierdut Bichon alb
Pierdut BICHON ALB in cartierul Timpuri Noi, zona Biofarm. OFER RECOMPENSA 1.000 EURO! Raspunde la numele PICASSO. Talie mica, pana in 2 kg, alb. Este sub tratament medicamentos! Telefon: ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 EUR
DECODARI ORICE MODEL TELEFON MAXIM 30 min!
SERVICE GSM --- digital gsm B-dul DIMITRIE CANTEMIR, nr.20, Bl.8, Sc.B, Ap.36, Interf.36, Sect.4, Bucuresti 200m de la Budapesta spre Tineretului pe acelasi sens de mers( semaforul de pietoni) ...
Bucuresti/Sector 4 - pret 15,00 RON
vand casa sacele
casa de vanzare in sacele p+1+m 5 cam 2 bai buc etc. zona buna
Brasov/Sacele - pret 88.000,00 EUR
Vand/Schimb Camera Video Sony DCR-HC19E
Cameră MiniDV Handycam® extrem de compactă cu ecran LCD de 2, 5", obiectiv Carl Zeiss® şi streaming USB. Senzor CCD Advanced HAD de 800.000 pixeli; Super SteadyShot; Zoom optic 20x / Zoom digital ...
Iasi/Iasi - pret 500,00 RON
Foarte urgent, vind firma fara datori la stat.vechime 2 ani
Avem in acest moment un Contract de Mandat cu o mare firma de avocatura si recuperari debite in valoare de 225 ooo euro fara TVA.firma a fost infiintata in 15.04.2010 nu are datorii.rog seriozitate.
Prahova/Slanic - pret 50,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V