INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2022 - STIRI  »  ARGENTINA - CROAȚIA 3-0

Reacție vehementă după Argentina - Croația: „Golul doi e o porcărie! O întâmplare tălâmbă”

foto:Imago +21   FOTO
foto:Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 decembrie 2022 14:40 / Actualizat miercuri, 14 decembrie 2022 15:11

Comentatorul TV Bogdan Cosmescu a avut o reacție categorică în direct, imediat după victoria Argentinei în meciul contra Croației, 3-0.

La finalul partidei, Cosmescu a comentat primele două goluri marcate de Argentina în semifinala Mondialului. Messi a deschis scorul dintr-un penalty controversat, în minutul 34, iar Julian Alvarez a făcut 2-0 în minutul 39, după o acțiune individuală. 

Julian Alvarez a preluat mingea în propria jumătate de teren și s-a oprit cu ea tocmai în poarta adversă. O cursă senzațională, în care fundașii laterali Juranovic și Sosa nu au fost în stare să respingă balonul. Iar atacantul lui Manchester City a avut un noroc chior, după ce mingea lovită de croați s-a oprit în el de două ori.

FOTO. Golul marcat de Julian Alvarez în imagini succesive

+17 FOTO

Reacție categorică după Argentina - Croația: „Golul doi e o porcărie! O întâmplare tălâmbă”

Bogdan Cosmescu consideră că arbitrul Daniele Orsato nu trebuia să dicteze penalty la duelul Alvarez - Livakovic și că atacantul a avut foarte mult noroc la golul doi.

„După părerea mea, nu e penalty. Alvarez apucă să tragă şi se opreşte în Livakovic. S-ar putea să greşesc, Alvarez intră în portar. După părerea mea, ăla nu e penalty niciodată! 

Golul doi e o porcărie. O întâmplare tălâmbă. Se poate întâmpla o dată în viaţă. Să ne înţelegem, Argentina a fost mai bună, dar... Noroc chior!

De obicei, când respingi mingea te loveşte în mână, undeva. Pe Alvarez l-a lovit numai în burtă şi a rămas mingea la el. Croaţia nu ştie să joace aşa, să vină din spate”, a spus Bogdan Cosmescu la Orange Sport.

Argentina, victorie clară în semifinalele Campionatului Mondial

În reeditarea duelului din grupele Mondialului din 2018, Croația nu a avut nicio șansă. Începutul de meci a fost echilibrat, cu posesie superioară, dar sterilă, a croaților. „Pumele” au stat la cutie, dar au țâșnit exact când a fost nevoie.

În minutul 32, Julian Alvarez a rămas singur cu portarul Dominik Livakovic. A trimis pe lângă croat, apoi s-a ciocnit de acesta. „Centralul” Daniele Orsato nu a stat pe gânduri, a arătat spre punctul cu var.

Groggy după golul încasat, croații s-au făcut de râs doar 5 minute mai târziu, când Julian Alvarez a preluat mingea în propria jumătate de teren și s-a oprit cu ea tocmai în poarta adversă. O cursă senzațională, în care fundașii laterali Juranovic și Sosa nu au fost în stare să respingă balonul.

Zlatko Dalic a mutat la pauză, i-a introdus pe Orsic și Vlasic, la câteva minute distanță și pe Petkovic, dar nu s-a schimbat nimic. Cu un joc lent, previzibil, croații nu au putut pune în pericol poarta adversă. Aproape de gol a fost tot Argentina, prin Lionel Messi, al cărui șut din apropiere, expediat în minutul 58, a fost scos de Livakovic. A răspuns și Croația, prin Lovren, dar pe tabelă și-au lăsat amprenta tot sud-americanii.

În minutul 69, Lionel Messi a reușit o cursă marcă înregistrată. A plecat din tușă, aproape de mijlocul terenului, l-a ridiculizat pe Josko Gvardiol, cu care a fost în duel 1 la 1, și i-a pasat pe 6 metri lui Julian Alvarez. Finalizare simplă, 3-0, tabelă închisă. Croația nu a contat nici din acel punct, iar Argentina nu a mai simțit nevoia să forțeze. Merge în finala mare, unde va înfrunta una dintre Maroc și Franța. Croația va juca finala mică, cu locul 3 pe masă.

VIDEO Jucătorii Argentinei s-au bucurat în vestiar

Citește și: 

Fost internațional român: „Ne trebuie un Institut de Cercetare. L-ați văzut pe Messi cum îl ia în sprint pe acel puști de 20 de ani? Sigur nu e de la mierea de Manuka”

Acuzații grave! Chiar șeful arbitrilor susține varianta unei conspirații la Mondial: „Pepe a avut dreptate”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (38)
mihairatiu
mihairatiu  •  15 Decembrie 2022, 23:34

Cine e Bogdan Cosmescu?

Georgepa123.
Georgepa123.  •  15 Decembrie 2022, 21:25
Postat de gigimarga2 pe 14 Decembrie 2022, 18:26

Din comment ul dvs inteleg că , faza la care se referea dl Cosmescu,o apreciati drept dribling subtil sau vreo maiestrie tehnica controlată ? Daca e asa inseamna ca neglijati total rolul hazardului in fotbal care uneori este DETERMINANT

Cosmescu este un mare specialist. Daca mingea este in joc in timpul contactului este penalty.

gigimarga2
gigimarga2  •  14 Decembrie 2022, 23:08
Postat de alexiosas pe 14 Decembrie 2022, 20:47

daca faza se intampla pentru vitrina de amanet a albanezului era cel mai frumos gol pe care la vazut Cosmescu,nicidecum domm,asa ca lasa vrajeala asta de om de nimic dar cu "principii"

Observ ca ma provoci sa cobor in mocirla nivelului tau si ma gandesc ca am si alte lucruri mai bune de facut . Mult succes

Vezi toate comentariile (38)
Comentează