INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  ROMÂNIA - ALBANIA 0-1

VIDEO Rușinea secolului » ”Tricolorii” au fost penibili și au oferit una dintre marile umilințe din istoria fotbalului românesc: 0-1 cu Albania

Gafa făcută de Chiricheș și Tătărușanu a asigurat prima victorie a Albaniei la Euro // Foto: Alex Nicodim
Gafa făcută de Chiricheș și Tătărușanu a asigurat prima victorie a Albaniei la Euro // Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat luni, 20 iunie 2016 00:00

Sadiku a marcat singurul gol al unei partide jenante pentru elevii lui Iordănescu.

  • Corespondență din Franța

În "Tete d'Or", cel mai mare parc din Lyon, tronează un copac în care trecătorii pot agăța bilețele pe care să-și aștearnă o mare dorință.

E un proiect semnat de Yoko Ono, văduva lui John Lennon, iar mesajele culese în acest fel din toată lumea ajung la toamnă în Islanda, la "Imagine Peace Tower", un monument de piatră și lumină dedicat memoriei fostului membru Beatles.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Dacă, în dimineața partidei cu Berisha și Hysaj, "tricolorii" ar fi trecut prin zonă, ar fi scris cu litere mari: "Vrem să batem Albania și să ne calificăm în optimile de finală". Și n-ar fi luat în calcul nicio secundă un pas greșit în fața luptătorilor din Tirana.

Tactică la rupere

Dar nici nu s-ar fi gândit vreodată că, la Lyon, stadionul va fi un imperiu roșu populat cu fani albanezi, în timp ce tricourile galbene se vor pierde într-o jumătate de peluză.

Trupa Generalului a încercat să ignore însă raportul net defavorabil din tribune și a pornit partida cu viteza a patra, gata să rupă repede nulul de pe tabelă. Stanciu (3) și Hoban (5)  s-au înscris primii la cuvânt, Alibec (14) îi completează cu un lob care se duce puțin peste transversală.  

Albanezii reacționează însă ca pe front. Hoban e pe punctul de a-și lăsa în iarbă umărul drept după un atac de eliminare al lui Basha, care vede doar cartonașul galben. Prepeliță și Săpunaru sunt luați și ei pe sus, în timp ce arbitrul Kralovec pare  fără replică în fața "tancurilor" albaneze.

O dulceață de la Tătărușanu!

Tactica dură a squipetarilor îi scoate din ritm pe ai noștri, care încep să se stingă. Mățel pierde un balon pe flancul stâng, dar Lenjani nu găsește finalizarea corectă. Tătărușanu scoate un șut al lui Memushaj, Basha reia peste poartă din interiorul careului.

Sunt momente incredibile, în care de-abia reușim să trecem centrul terenului. Trăsnetul cade în finalul primei reprize. O centrare din zona lui Mățel se duce direct în careul mic, Tătărușanu mai are un pic și-l servește cu o dulceață pe Sadiku, iar decarul albanez deviază balonul în plasă, declanșând infernul în stadion. Oare chiar putem trăi o asemenea rușine la un turneu final?

Hai să-l băgăm pe Sânmărtean la alibi!

În fine, Iordănescu mută după pauză cu Sânmărtean, dar de ce, la alibi, abia acum, sub presiunea tribunei și a tabelei?! Lucian încearcă să-și arate clasa, dar într-o pădure de picioare reușește să scoată abia o lovitură liberă. Insuficientă pentru a găsi egalarea în mijlocul unui vulcan roșu.

Stanciu e singurul care mai forțează în ofensivă, echipa pare din nou căzută, ca în partida cu Elveția. Nimic nu mai iese! Generalul îl pierde și pe Alibec, forțează însă în disperare cu Torje și Andone, iar atacantul Cordobei reușește o bară.

Se joacă pe contre, nu mai e loc de finețuri, dar ADN-ul de front al albanezilor domină spațiul verde. Parcă sunt mai mulți pe gazon, câștigă orice duel, Mavraj e la un pas de 2-0, dar balonul se duce năprasnic în plasa laterală.

Un bilet pentru un coșmar

S-a terminat! Suferim umilința pe care nu ne-o închipuiam din partea unei echipe limitate și a unui antrenor blocat în amintirile anilor '90. Acum, înainte de a pleca acasă, Tătărușanu și compania ar trebui să treacă pe la copacul din "Tete d'Or" și să lase un singur bilețel: "Dragi români, iertați-ne pentru umilința pe care v-am oferit-o! Ne pare rău! Am vrea să fim și noi fotbaliști!". Uitați, ăsta e un coșmar, nu un vis frumos!

Arbitrii ne-au refuzat un gol

România a fost încurcată și de propriul joc, și de o decizie a arbitrilor. Asistentul ceh Tomas Mukrusch a semnalizat un ofsaid la Andone, într-o fază în care românul se găsea în poziție regulamentară.

Atacantul pasase în fața porții pentru Bogdan Stancu și ar fi fost gol, ex-stelistul avea doar să împingă balonul în plasă. Asistentul a stopat faza și ne-a refuzat egalarea. Era minutul 71.

68de ani trecuseră de la precedentul eșec suferit de România în fața Albaniei

 romania albania 0 1

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI

Save

Save

Save

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (19)
nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  20 Iunie 2016, 14:48

aveti in imagine pe cei doi "romani" ce au adus victoria albaniei aseara! si isi doreau chiar un scor mai mare... tatarusanu si chiriches!

id_valentin
id_valentin  •  20 Iunie 2016, 08:29

becali a spus ca am ratat calificarea pt ca au fost selectionati prea putini jucatori ***...trebuia tot lotul nationalei sa fie stelist...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

222861004751392
Nacaru Muresan  •  20 Iunie 2016, 10:02

tupeul ciobanului e teribil intrebat el a zis ca jucatori selectinati nu merita la nationala ba nebunule tata ta puiu a bagat toata sleata adunata de stelisti mai ai tupeu sa vorbesti *** ne intrebam de ce ca ca sa poti vinde tu sa ai bani ba *** bani de unde vin acolo se duc credincisule parat hu

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează