INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  UNGARIA

Boloni nu mai e liber! Cu ce se va ocupa pe durata Campionatului European

Ladislau Boloni
Ladislau Boloni

Articol de - Publicat joi, 10 iunie 2021 10:09 / Actualizat joi, 10 iunie 2021 10:11

Laszlo Boloni (68 de ani), liber de contract după ruptura de Panathinaikos, va comenta meciurile turneului final pentru singurul jurnal sportiv budapestan. „Doi specialiști unguri”, a anunțat Nemzeti. Al doilea e internaționalul maghiar Zsolt Kalmar.

Laszlo Boloni a avut un sezon dificil, poate cel mai greu al carierei. La începutul toamnei, pe 14 septembrie, a fost demis după numai 25 de zile și trei meciuri de Gent. Revolta jucătorilor l-a obligat pe președintele clubului să-l demită, deși îl aprecia enorm pe antrenor. 

Doar o lună mai târziu, pe 19 octombrie, Loți a semnat cu Panathinaikos. Contract pe două stagiuni, dar a rămas numai șapte luni. Pe 10 mai, concediere. Tot din cauza vestiarului exploziv.

Boloni va analiza în special grupa Ungariei

La 68 de ani, tehnicianul nu mai are echipă, însă nu e liber. Are ce face în această vară. Va fi unul dintre experții pentru Campionatul European ai cotidianului maghiar Nemzeti Sport, unicul jurnal sportiv de la Budapesta. Va comenta întreg turneul final, în principal grupa F, cea mai puternică, Ungaria jucând cu Portugalia, Franța și Germania, primele două meciuri acasă, pe „Puskas Arena”.

„Cu greu puteam găsi o voce mai potrivită„

Nemzeti i-a prezentat pe Boloni și pe Zsolt Kalmár drept „cei doi specialiști unguri”. „Cu greu puteam găsi o voce mai potrivită decât Boloni pentru această misiune în fotbalul profesionist”, au comentat jurnaliștii budapestani. 

Al doilea este internațional maghiar, 26 de ani, ex-RB Leipzig, actualul mijlocaș al echipei slovace DAC Dunajska Streda. Kalmar a înscris în toamna lui 2020 un gol important pentru Ungaria, la 3-1 contra Bulgariei în semifinala play-off-ului pentru Euro. Fiind titular și în ultimul act al barajului, la 2-1 cu Islanda.

VIDEO Ladislau Boloni: „Presiunea nu mă deranjează! Sunt în concurență cu mine însumi”

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Răzvan Marin, în fața transferului carierei » Paolo Maldini, surprins alături de președintele lui Cagliari

Încă o reușită în tricoul Portugaliei pentru Cristiano Ronaldo! Este la 5 goluri de recordul mondial!

Citește și:
Ce noroc pentru Cristi Chivu! Pe cine va înfrunta Inter în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor » Toate împerecherile
Liga Campionilor
Ce noroc pentru Cristi Chivu! Pe cine va înfrunta Inter în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor » Toate împerecherile
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (7)
ucv1948
ucv1948  •  10 Iunie 2021, 13:17
Postat de nune pe 10 Iunie 2021, 11:17

Poate ca ii face cu ochiul Ferencváros. Locul e liber acum, ca a plecat Rebrov la Al-Ain. Boloni e un antrenor dificil, dar poate ca la un club cu resurse decente si obiective rezonabile va face performanta.

O fi el dificil ( cum spui tu ) dar stie fotbal. . . . Titlul cu Sporting si Standard , prestatia lui Antwerp sub comanda lui ( calificata dupa vreo 30 de ani in cupele europene ) , 4 ani la Rennes , 2 ani la AS Monaco il confirma ca antrenor. Boloni i-a promovat pe Cristiano Ronaldo si Quaresma la prima echipa A lui Sporting L . ... . Merita tot respectul nostru

ishhhhhhhh
ishhhhhhhh  •  10 Iunie 2021, 11:22

Macar maghiarii sa-l aprecieze pe Boloni. Sper ca pentru mai mult decat etnia sa.

1cesare
1cesare  •  10 Iunie 2021, 16:34

Come tese sanatos là ungarici lui

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close